Twitter lansează Super Follows, un nou sistem pentru abonarea la conținut premium

Autor: Aurelian Mihai 26.02.2021
Twitter lansează Super Follows, un nou sistem pentru abonarea la conținut premium

Opțiunea Super Follows este adresată grupurilor de Twitter și conturi cu urmăritori fideli, dispuși să plătească pentru acces la anumite postări, reprezentând conținut premium.

Funcționând sub paravanul libertății de exprimare, Twitter găzduiește numeroase grupuri de chat și conturi individuale, postând conținut ce nu ar avea nicio șansă să treacă de regulile altor platforme de socializare. Spre exemplu, rețeaua Twitter este folosită de „vedetele” OnlyFans pentru atragerea de noi abonați, oferind acestora mostre gratuite de conținut încadrat la limita decenței, sau complet „fără perdea”.

Deținătoare a unui număr considerabil de astfel de conturi, Twitter face pași decisivi în direcția monetizării acestora direct pe platformă, lansând opțiunea Super Follows. Mai mult, autorii de conținut sunt încurajați să creeze Grupuri de Twitter, folosind opțiunea Super Follows ca și condiție de acces. Iar pentru conturile de Twitter existente, opțiunea deschide accesul la conținut-extra, pentru care autori încercau până acum să-și atragă abonați pe alte platforme consacrate.

Super Follows

În exemplul oferit cu scop demonstrativ, Twitter ia drept reper o taxă lunară de 4.99 dolari, în schimbul căreia urmăritorii se aleg cu anumite „beneficii”. Explicația oficială este aceea că autorii și promotorii de conținut primesc o modalitate de fi remunerați direct de publicul țintă.

Instrumentele de plată directă au devenit din ce în ce mai importante pentru creatori, în special în ultimii ani. Patreon a avut un succes imens, iar alte platforme, inclusiv Facebook, YouTube și chiar GitHub, au introdus opțiuni pentru plata directă pentru creatori.

Cu siguranță, noua facilitate anunțată de Twitter are și beneficii reciproce, platforma de socializare câștigând o nouă sursă de venituri, rezultată din taxarea abonamentelor.

Super Follows

Twitter a anunțat de asemenea și o funcție numită Communities, care pare să fie o abordare asemănătoare grupurilor Facebook. Utilizatorii pot crea și se alătura grupurilor create în jurul unor interese comune – cum ar fi pisicile sau plantele, sugerează Twitter – permițându-le să vadă mai multe tweet-uri centrate pe aceste subiecte.

Deocamdată, niciuna din aceste funcții nu are nu termen de lansare precis, Twitter folosind doar expresia „ce urmează” pentru a le anunța în cadrul unei prezentări ținută pentru analiști și investitori.