UE obligă producătorii de electronice să permită repararea acestora până la 10 ani de la cumpărare

02.03.2021
UE obligă producătorii de electronice să permită repararea acestora până la 10 ani de la cumpărare

O nouă lege europeană obligă producătorii de electronice să faciliteze reparația dispozitivelor electronice, fie și contracost, timp de până la 10 ani după vânzarea inițială.

Companiile care vând în Uniunea Europeană electrocasnice precum frigidere, mașini de spălat, uscătoare de păr sau televizoare vor trebui să se asigure că acestea vor putea fi reparate până la 10 ani după punerea în vânzare. Noua regulă este face parte din pachetul de legi ”right to repair” și are drept scop diminuarea cantității de deșeuri formată de electronicele scoase din uz. Totodată, consumatorii au de câștigat prin faptul că se vor putea mai mult tip de dispozitivele pe care le dețin, prelungindu-le durata de viață prin efectuarea de reparații.

Noile legi se aplică de la începutul acestei luni pentru toate cele 27 de țări UE. Acestea fac parte dintr-un efort mai larg de reducere a amprentei de mediu a produselor fabricate, promovând creșterea eficienței energetice și durabilitatea acestora.

Acesta este un pas cu adevărat mare în direcția corectă”, a spus Daniel Affelt din grupul ecologist BUND-Berlin, care deține mai multe centre dedicate reparării de electronice și electrocasnice.

Dincolo de problema obținerii pieselor de schimb, producătorii de electronice creează și alte obstacole în calea reparațiilor post-garanție. Spre exemplu, pentru reducerea costurilor de fabricație și asamblare cât mai rapidă, producătorii de electronice recurg la metode nereversibile precum lipire, clipsare, nituire, care fac aproape imposibilă dezasamblarea ulterioară fără distrugerea produsului care face obiectul reparației.

Lipsa pieselor de schimb este o altă problemă majoră. Spre exemplu, un simplu pinion din plastic poate trimite la groapa de gunoi un electrocasnic abia ieșit din garanție, dacă piesa predispusă la uzură rapidă nu este oferită de producător.

În conformitate cu noile norme UE, producătorii vor trebui să se asigure că piesele de schimb sunt disponibile timp de până la un deceniu, deși, unele vor fi furnizate doar companiilor profesionale de reparații pentru a se asigura că sunt instalate corect.

electronice

Dispozitivele noi vor trebui, de asemenea, să vină cu manuale de reparații și să fie realizate în așa fel încât să poată fi demontate folosind instrumente convenționale facilitând atât repararea dar și dezasamblarea în vederea reciclării.

Potrivit ministrului german al mediului, Svenja Schulze, obligația asigurării pieselor de schimb și facilitarea intervențiilor pentru reparație va motiva producătorii să proiecteze dispozitive mai durabile. În timp, aceștia vor renunța la tactica numită ”planned obsolescence”, constând în planificarea defectării produselor la scurt timp după expirarea garanției, cu scopul de a forța înlocuirea acestora.

Deocamdată, legislația “right to repair” vizează doar electrocasnicele și electronice de consum. Nu acoperă și dispozitive electronice de înaltă tehnologie, cum sunt laptopurile, smartphone-uri și electronice de mici dimensiuni.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult