Yahoo Mail simplifică modul în care adăugăm imagini şi documente în mesaje

10.07.2015

Yahoo a introdus opţiuni pentru inserarea rapidă de imagini, clipuri video şi GIF-uri animate în mesajele trimise cu Yahoo Mail.

Noul buton Plus (+) este localizat în colţul dreapta jos a ferestrei mesajului, permiţând accesarea rapidă a albumelor foto, fişiere, link-uri şi alte forme de conţinut pe care dorim să îl inserăm. La activare, butonul deschide un panou dedicat în dreapta ferestrei de editare a mesajului, ilustrând patru categorii de conţinut: poze, fişiere, GIF-uri şi link-uri web.

De acum, utilizatorii pot viziona pozele trimise sau primite în Yahoo Mail, sortate în funcţie de dată, respectiv iniţia căutări după imagini pe web sau pe Flickr. Căutările după fişiere pot viza documente, prezentări sau fişiere PDF trimise sau primite, sortate in funcţie de numele expeditorului sau cuvinte cheie.

Noua set de funcţii va fi disponibil în cursul zilelor următoare, mai întâi utilizatorilor din Statele Unite, serviciul Yahoo Mail ajungând astfel la un nivel apropiat rivalului Gmail.

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult