YouTube Rewind, clipul cu cele mai multe dislike-uri şi în ediţia 2019?

YouTube Rewind, clipul cu cele mai multe dislike-uri şi în ediţia 2019?

YouTube Rewind , retrospectiva anuală publicată de YouTube pentru a sărbători cei mai populari şi cele mai mari evenimente care au avut loc pe platformă în ultimele 12 luni s-a făcut remarcată anul trecut din cu totul alt motiv decât cel intenţionat, devenind clipul YouTube cu cele mai multe dislike-uri primite în acel an. Din păcate, istoria pare că se repetă şi în acest an, noul clip YouTube Rewind 2019 strângând 2.2 milioane de dislike-uri doar în primele 12 ore de la publicare.

Cu doar 1.1 milioane de like-uri acordate, efortul de a repara greşeala comisă anul trecut pare sortit eşecului. Totuşi, manifestarea celor nemulţumiţi este mai puţin categorică, de data aceasta.

În loc să rişte încă o dată producând un clip complet original, autorii s-au mulţumit să realizeze o compilaţie de secvenţe din cele mai mari şi mai apreciate videoclipuri / creatori din acest an, prezentate într-un top 10 care lasă mai puţin loc de interpretări şi ironii. Noul YouTube Rewind 2019 parcurge cele mai îndrăgite clipuri originale încărcate de autori cunoscuţi şi videoclipuri muzicale, cele mai vizionate jocuri video, cele mai notabile descoperiri de creatori etc.

Având grijă să nu includă prea mult conţinut ofensator sau cu accente ridicole, autorii par să fi ratat tocmai elementele captivante care au adus în trecut notorietate compilaţiilor YouTube Rewind de final de an. Deşi nu au lipsit şi elementele de autoironie, clipul amintind de la bun început cât de prost realizat a fost ediţia de anul trecut, tendinţa de supra-corectare este evidentă, comunitatea YouTube penalizând noul clip YouTube Rewind 2019 cu un număr majoritar de dislike-uri, acuzând lipsă de originalitate din partea autorilor.

 

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult