YouTube vrea să fie noul tău centru de închirieri filme

YouTube vrea să fie noul tău centru de închirieri filme

Google are planuri mari cu YouTube şi, de obicei, când Google
vrea ceva, Google obţine. Acestea fiind spuse, este doar o
chestiune de timp până când vei putea închiria
de pe YouTube
cele mai noi filme.

YouTube are deja câteva tentative în acest sens. Doar că acum
vorbim de cei mai mari producători de filme de la Hollywood. Până
acum, Google reuşise să convingă doar câţiva producători mai
mici.

Cum ne-am obişnuit deja, serviciul va fi mai întâi disponibil
doar în Statele Unite, urmând ca mai apoi să poată fi accesat în
întreaga lume. Filmele vor apărea odată cu versiunile de pe DVD.
Un film va costa 5 dolari.

Se pare că închirierea nu înseamnă şi download-ul unui film.
Oficial, Google nu va permite descărcarea filmelor închiriate.
Neoficial, se vor găsi diverse metode prin care utilizatorii
întreprinzători vor depăşi această limitare.

Viitoarea facilitate de închiriere a filmelor de pe YouTube
trebuie şi va fi într-un fel sau altul regăsită
în cadrul Google TV
. Probabil că închirierea despre care vorbim
va fi una din funcţiile de bază ale lui Google
TV
.

YouTube vrea să fie noul tău centru de închirieri filme

Urmărește Go4IT.ro pe Google News