Cele mai tari jocuri pentru telefoanele cu Android

Cele mai tari jocuri pentru telefoanele cu Android

Bun, avem telefoane cu Android – ieftine, scumpe, nu contează. Majoritatea aplicaţiilor rulează decent chiar şi pe configuraţii single core, iar aici ne referim inclusiv la jocuri. Anul acesta, oferta este foartă bogată pentru deţinătorii de smartphone-uri Android. Magazinul Google Play, recunoscut pentru vasta colecţie de aplicaţii, ne îmbie cu jocuri atractive, multe dintre ele gratuite. Cele care sunt contra-cost pot fi achiziţionate cu sume relativ modice, de aproximativ 4 Lei.

Mai jos aveţi o listă cu unele dintre cele mai apreciate 10 jocuri din Google Play. Lista noastră a fost alcătuită pe baza rating-ului. Cu alte cuvinte, iată care sunt jocurile cu priză la public.

Fruit Ninja (nota 4.5, gratuit)

Un joc de acţiune pentru cei care vor să-şi antreneze musculatura degetelor! Taie fructele cu dexteritatea unui ninja şi evită capcanele din mulţime.

Angry Birds Space (nota 4.6, gratuit)

Angry Birds este cu siguranţă cel mai cunoscut joc de la Snake încoace. Ultima iteraţie, Angry Birds Space, pune păsările pe o orbită unde legile gravitaţiei au fost verificate de inginerii de la NASA.

Noogra Nuts (nota 4.2, gratuit)

Dacă v-aţi plictisit de păsările nervoase, e timpul să încercaţi şi altceva. Spre exemplu, o veveriţă nebună după ghinde. Aici calculele nu-şi au locul, totul e să ai reflexe cât mai bune.

Ninja Chicken (nota 4.5, gratuit)

Îmi aduce aminte de Super Mario, doar că personajul principal e o găină. Amuzantă , ce-i drept, dacă aveţi răbdare să vedeţi ce poate.

Slot City (nota 4.6, gratuit)

Împătimiţii casino-urilor îşi pot astâmpăra setea de păcănele fără să scoată bani din buzunar. Bine, în această situaţie nici nivelul adrenalinei nu va fi unul prea ridicat.

Pool Master Pro (nota 4.3, gratuit)

Biliard pe telefonul mobil, într-o realizare extrem de atractivă. Multe mese, diverse moduri de joc şi animaţii 3D de efect.

Defender (nota 4.6, gratuit)

Apără castelul de atacurile în valuri ale monştrilor. Ai la dispoziţie arme şi vrăji magnifice, cu toate acestea nu-ţi face mari iluzii de reuşită. Resursele inamice sunt practic inepuizabile. Păstrează-ţi puterile pentru confruntările cu „boşii” supremi.

Cut the Rope (nota 4.7, preţ 3.36 RON)

Cut the Rope se numără printre cele mai apreciate jocuri din Google Play. Rating-ul de 4.7 din 5 stele îl recomandă în acest sens.

Cut the Rope este un joc care se bazează foarte mult pe logică şi mai puţin pe dexteritate. Când vrei să-ţi odihneşti mâinile şi să îţi pui mintea la contribuţie, iată soluţia: hrăneşte-l pe Om Nom.

Where’s My Water (nota 4.6, gratuit)

Ca şi Cut The Rope, acest joc de logică promite să te ţină în faţa telefonului până când ţi se descarcă bateria. De data aceasta, personajul este un crocodil căruia îi place foarte mult apa. A venit căldura şi Where’s My Water? ar trebui să fie nu doar un titlu, ci şi o întrebare care să genereze decizii pentru persoanele care circulă cu mijloacele de transport în comun.

Draw Something (nota 3.8, gratuit)

Este cel mai în vogă joc din ultima vreme. Draw Something presupune interacţiunea cu mai mulţi utilizatori, într-o provocare parte în parte: tu trebuie să alegi un termen cheie pe care să-l reprezinţi într-un desen cât mai sugestiv, iar partenerul de joc trebuie să ghicească despre ce e vorba, având ca indiciu şi literele amestecate care compun cuvântul. La rândul rău, poţi răspunde provocărilor de a ghici venite din partea celorlalţi.

Top 5 al redacţiei go4it.ro

Locul 5 – Draw Something

Locul 4 – Ninja Chicken

Locul 3 – Pool Master Pro

Locul 2 – Angry Birds Space

Locul 1 – Cut the Rope

Care sunt jocurile tale preferate?

Urmărește Go4IT.ro pe Google News