Controversa gamerilor: PC sau console?

24.04.2008
Controversa gamerilor: PC sau console?
Performanţa componentelor

PC sau consolă?

Până acum câţiva ani, această intrebare era fără rost la noi în ţară. Pe plaiurile mioritice PC-ul a fost la putere, printre factorii care au influenţat acest lucru fiind, poate în mod ciudat, comunismul. În timp ce pe pieţele americane, japoneze şi din vestul europei se vindeau console şi jocurile aferente, România era în spatele Cortinei de fier. Plasarea în rândul ţărilor mai puţin dezvoltate a avut atunci şi are şi în zilele noastre drept consecinţă un interes scăzut din partea producătorilor majori pentru comercializarea consolelor pe piaţa noastră. Lucrurile au ajuns să se schimbe puţin, dar într-un ritm destul de lent.

Sony Playstation 1 şi controller-ul cu stick-uri analogice

Vom încerca să analizăm din cât mai multe perspective avantajele şi dezavantajele actuale ale celor două tipuri de platforme pentru jocuri, în speranţa că vom fi de folos celor care sunt în dubiu în legătură cu alegerea uneia dintre ele. Aşa cum a spus şi în titlu, subiectul este foarte controversat, existând suporteri înfocaţi în ambele tabere. Ca pasionat de jocuri, trebuie să mărturisesc că am o „apartenenţă politică”, dar voi încerca să fiu cât se poate de imparţial. Aştept comentariile voastre în cazul în care am omis vreo perspectivă esenţială.

Performanţa componentelor

La prima vedere, PC-ul ar trebui să fie avantajat la acest capitol. Calculatorul personal este un dispozitiv modular care poate fi oricând îmbunătăţit prin componente mai noi şi mai puternice. Dacă acest fapt în sine este unul foarte bun, problema apare când luăm în considerare costurile. Duratele de viaţă ale unei serii de procesoare sau plăci video, cele mai importante componente pentru rularea jocurilor, au ajuns în unele cazuri să fie mai mici de un an. Producătorii au început să profite de dorinţa jucătorilor de a se bucura de cele mai noi titluri la o calitate a detaliului cât mai bună oferindu-le de la an la an componente noi.

Consolele pe de altă parte necesită doar o investiţie iniţială mai importantă, dar vor oferi aceeaşi performanţă pe parcursul duratei de viaţă. O dezbatere aprinsă apare aici şi este legată de calitatea imaginii şi nivelul de detaliu al jocurilor. Susţinătorii PC-ului se vor lăuda că sistemele high end depăşesc cu mult performanţa consolelor, cel puţin la capitolul placă video. Dacă ar fi să luăm exemplul lui PS3, aceasta este dotată cu o placă video comparabilă cu un model high end din seria GeForce 7000 de Nvidia. La ora actuală performanţa plăcilor din acelaşi segment al seriilor Radeon HD 3000 de la AMD/ATI şi GeForce 9000 de la Nvidia este deja cu mult mai mare.

Nvidia GeForce 7800 GT - o placă video similară cu cea inclusă în PS3

Un avantaj al consolelor este că jocurile sunt optimizate la maximum de producător pentru componentele interne, iar jucătorii nu se vor putea plânge de numărul scăzut al cadrelor pe secundă afişate. Pe de altă părte, ne întrebăm dacă în timp jocurile pe console vor arăta la fel bine ca cele de pe PC, ţinând cont că pentru acesta din urmă apar plăci video mai performante care vor permite implementarea unor efecte grafice mai complexe. Rezoluţia nu este o problemă. Atât PS3, cât şi Xbox 360 redau imaginea în formatele high definition 720p şi 1080i, concurând cot la cot cu plaja de rezoluţii posibile în cazul PC-ului.

Din punct de vedere al procesorului, cele două inimi din PS3 şi Xbox 360 care bat la 3.2 GHz se pare că încă mai pot face faţă unor modele mainstream actuale de la Intel şi AMD. Din păcate, cursa nucleelor multiple de pe piaţa PC-urilor începe să le lase în urmă. Jocurile pe PC au început deja să fie optimizate pentru utilizarea a două sau mai multe nuclee, iar puterea de calcul a procesoarelor a avut un salt semnificativ când s-a făcut trecerea la arhitectura multi-nucleu.

Consola Xbox 360 desfăcută

Memoria RAM fixă în cazul consolelor limitează elementele afişate la un anumit moment, fie ele texturi sau entităţi din joc. În cazul PC-urilor, cantitatea de memorie RAM este limitată în unele cazuri de sistemul de operare, dar tot poate ajunge uşor la cel puţin 3 GB. Producătorii de consule au încercat să contrabalanseze situaţia prin folosirea unor memorii mai rapide. Astfel, Sony şi-a dotat dispozitivul cu 256 MB de memorie XDR şi încă 256 MB GDDR3, iar Microsoft a inclus 512 MB de memorie GDDR3. Aceste cantităţi se pot găsi astăzi doar pe placa video dintr-un PC.

Preţul

Preţul

Este un fapt general acceptat că preţul consolelelor nu acoperă costurile de producţie. Motivul pentru care Sony şi Microsoft recurg la această strategie de marketing este acela că profitul nu vine din vânzarea consolei, ci din vânzarea jocurilor. În cazul PC-ului, niciun producător de componente nu taxează în vreun fel vreo companie de jocuri, aşa că preţul total reflectă costurile de producţie. Din punct de vedere al costului achiziţiei, consolele vor avea întotdeauna un avantaj, preţul unui PC de ultimă generaţie, configurat special pentru jocuri, putând fi lejer de două ori mai mare.

Un avantaj evident din punct de vedere al dotărilor îl are momentan consola PS3. Unitatea optică inclusă de Sony poate citi discuri Blu-ray. Consola devine astfel cea mai ieftină soluţie de pe piaţă ce oferă în acelaşi timp posibilitatea rulării jocurilor şi redării filmelor în format HD de pe discurile Blu-ray. Trebuie să recunoaştem însă că şi preţul unităţilor optice similare pentru PC va scădea în timp. Cât despre apariţia jocurilor pe discurile de mare capacitate, indiferent de platformă, mai avem de aşteptat.

Unităţile optice Blu-ray pentru PC sunt încă foarte scumpe

Preţul jocurilor, din perspectiva celor spuse mai sus, va avantaja PC-ul. La noi în ţară, costul unui joc de consolă este în general mai mare decât al unuia pentru PC. Cineva ar putea argumenta că nu trebuie să îţi iei în fiecare lună un joc nou, iar dacă luăm în considerare un număr mic de jocuri, combinaţia consolă + jocuri îţi goleşte mai puţin buzunarul.

În final, totul depinde de plăcerea personală şi de bugetul utilizatorului. Cum aceastea pot varia foarte mult de la un individ la altul, nu se poate da un verdict final în controversa PC vs. consolă. Cert este că la ora actuală PC-ul este de departe cel mai popular la noi în ţară, dar comunitatea de posesori de console este într-o creştere rapidă. Dintre ei, sunt unii care susţin că viitorul jocurilor este pentru console. Noi tindem să-i contrazicem.

Jocurile şi controller-ele

Jocurile şi controller-ele

Nu putem să vorbim de o comparaţie între jocurile de pe console şi cele de pe PC fără să luăm în calcul echipamentul folosit pentru interacţiunea cu dispozitivul. În cazul PC-ului, de bază sunt tastatura şi mouse-ul. Ele sunt avantajoase pentru jocuri de tip FPS şi strategie, unde acurateţea mouse-ului este foarte importantă. De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că PC-ul permite conectarea altor periferice, precum un gamepad, un joystick sau un volan.

God of War - un joc de acţiune pentru console foarte apreciat

Consolele s-au remarcat de-a lungul timpului prin gamepad-ul oferit, acesta fiind perfecţionat destul de mult. Includerea a două stick-uri analogice a adus cu sine posibilitatea de realizare a unor acţiuni mai complicate, dar tot nu poate concura cu mouse-ul în jocuri de tip FPS. Din nou, pentru a contrabalansa lucrurile şi a nu le da jucătorilor motive de frustrare, producătorii de jocuri pe console au inclus o funcţie de ţintire automată a inamicilor. Jucătorul nu va trebui să ducă ţinta direct pe inamic. Dacă se află în zonă, jocul o să-l „ajute” să fie mai precis.

Pe de altă parte, multe jocuri de acţiune se controlează mai slab pe tastatură, resimţindu-se lipsa stick-urilor analogice. Mai trebuie să ţinem cont şi de faptul că sunt persoane care preferă să nu stea în faţa unui birou, ci într-un fotoliu confortabil atunci când se joacă, gamepad-ul fiind alegerea cea mai inspirată în acest caz. În final, în ceea ce priveşte controller-ele, balanţa nu se înclină în nicio parte. PS3 este compatibil cu tastatură şi mouse, iar consola Xbox 360 le recunoaşte prin intermediul unui accesoriu (în ciuda lipsei de acurateţe pentru mouse în FPS-uri). Pe piaţă există gamepad-uri cu conectori duali, care pot fi legaţi fie la o consolă, fie la un PC.

TTatatura şi mouse-ul folosite cu Xbox 360 prin intermediul XFPS

Deşi există un număr decent de titluri de jocuri disponibile atât pe PC, cât şi pe console, cele exclusive pentru una din platforme sunt mult mai multe. Pentru că trăim în România şi nu în Statele Unite, trebuie să ţinem cont de situaţia pe plan local. Numărul foarte scăzut până acum câţiva ani de posesori de console a făcut ca piaţa românească să nu fie luată în seamă de producătorii de console sau de cei de jocuri. Lipsa titlurilor de pe piaţă a fost influenţată de cererea mică, ce a avut la rândul ei ca explicaţie costul destul de ridicat şi pirateria. O uşoară creştere a nivelului de trai în ultimii ani a dus la creşterea popularităţii consolelor şi la o tendinţă de creştere a pieţei jocurilor.

Jucătorii pasionaţi trebuie să ţină cont că anumite jocuri de pe PC s-ar putea să nu ajungă niciodată pe console şi invers. Despre jocuri precum Crysis, producătorii au afirmat că nu le vor putea porta pe consolele de ultimă generaţie datorită cerinţelor de sistem foarte mari. Pe de altă parte, pe console pot fi găsite multe jocuri bune, în mod special de acţiune, care au fost şi vor fi în continuare dezvoltate doar pentru aceste platforme.

Crysis - un joc pentru PC cu cerinţe de sistem foarte ridicate

Pirateria a fost şi rămâne o problemă sensibilă care afectează piaţa jocurilor. Vina este aruncată ca o pisică moartă dintr-o ogradă într-alta. Producătorii şi distribuitorii dau vina pe utilizatorii care nu vor să plătească proprietatea intelectuală, iar jucătorii le impută faptul că trebuie să aştepte luni de zile de la lansarea oficială, apariţia unui joc în magazin. Cu toate aceastea, numărul celor care cumpără jocuri originale, fie ele pentru PC sau consolă, este în creştere.

Pirateria a avantajat PC-ul în timp datorită faptului că jocurile pirat nu necesitau vreo modificare a componentelor. În cazul consolelor, rularea jocurilor pirat este posibilă doar dacă ele sunt „modate”. Acţiunea de modare implică o modificare la nivel hardware, astfel încât consola să accepte jocuri fără a le verifica autenticitatea. Evident, această modificare aduce cu ea şi pierderea garanţiei.

Istorie

Mulţi sunt de părere că primul joc care a implicat folosirea unui echipament electronic cu ecran şi controllere a fost Pong. Două potenţiometre, folosite cel mai des pentru reglarea volumului, au fost conectate la un osciloscop şi controlau două palete pe laturile ecranului. Un punct luminos ţinea loc de minge, iar jucătorul care o lăsa să treacă, pierdea. Deoarece osciloscopul nu poate fi considerat nici PC, nici consolă, niciuna din taberele care susţin cele două platforme nu-şi poate revendica vreo poziţie de superioritate aici.

Pong, considerat de mulţi ca fiind primul joc video

Istorie

Istoria consolelor pentru jocuri este una destul de lungă şi unii au împărţit-o în şapte generaţii. Deşi Pong îşi are originile în anii `50, primele console care foloseau o grafică non-vectorială au apărut la începutul anilor `70. După două prăbuşiri ale industriei în 1977 şi 1983, un moment important a sosit odată cu lansarea consolei Nintendo Entertaintment System sau NES în 1985, ce face parte din a treia generaţie. Odată cu ea a venit Super Mario Bros, titlu ce poate fi jucat şi astăzi în diverse forme. Începutul anilor `90 a marcat apariţia primei console de la Sony, Playstation, ca rezultat al ruperii parteneriatului cu Nintendo.

Nintendo Entertaintment System sau NES

În cea de-a şasea generaţie de console se încadrează una din cele mai bine vândute modele, Sony Playstation 2. Din anul 2000 şi până în septembri 2007 s-au vândut 120 de milioane de unităţi. Microsoft s-a lansat în hora consolelor în 2001 cu Xbox, primul dispozitiv de acest fel dotat cu harddisk. Tot ea a fost cea care a dus la subţierea graniţei între console şi PC prin folosirea unu procesor Intel Pentium şi a unei plăci grafice Nvidia.

Sony Playstation 2 - cele două versiuni

În comparaţie cu decadele trecute, la ora actuală putem vorbi doar de trei console de ultimă generaţie. Xbox-ul 360 al celor de la Microsoft este dotat cu un procesor cu trei nuclee de la IBM care rulează la 3.2 GHz, iar de partea video se ocupă o placă personalizată de la ATI. Playstation 3 de la Sony este animată de un procesor cu o frecvenţă tot de 3.2 GHz, dar placa video vine de această dată de la Nvidia. Cât despre Nintendo Wii, toţi sunt de acord că ea poate fi numită ca fiind „de ultimă generaţie” doar datorită datei de lansare şi a controller-ului inovator. Din punct de vedere al performanţei brute, Wii se plasează cu mult în spatele lui PS3 sau Xbox 360, nefiind în stare să redea semnal video la rezoluţii high definition.

Începuturile au fost modeste pentru jocurile pc, fie ele mai mult sau mai puţin personale. Circumstanţele s-au schimbat odată cu a doua probuşire a industriei consolelor în 1983, când calculatoarele personale au început să fie mai populare datorită rolului educativ sporit. Apariţia lui Commodore 64, un PC destul de ieftin cu afişaj color şi a interesului manifestat de Electronic Arts în această platformă a fost de un real ajutor industriei jocurilor pentru PC.

Wolfenstein 3D - un joc pentru PC revoluţionar (1992)

Un rol important pentru industria jocurilor pe PC l-a avut mouse-ul. Lansat comercial pentru prima dată în 1981, acesta a încurajat apariţia unor genuri noi de jocuri, imposibil de jucat cu ajutorul controller-elor de tip joystick sau gamepad specifice consolelor. De asemenea, apariţia sintetizatoarelor de sunet, precum cel produs de AdLib, a oferit noi facilităţi programatorilor de jocuri. Mai mult, performanţa procesoarelor PC-urilor depăşea semnificativ la începutul anilor `90 pe cea a cipurilor din console.

De-a lungul timpului, companii concurente precum Intel şi AMD sau Nvidia şi ATI s-au lansat într-o cursă pentru a oferi componente cât mai performante, cele mai pretenţioase aplicaţii populare fiind de departe jocurile. Din multitudinea de configuraţii de PC-uri posibile, doar o parte sunt în stare să ruleze decent jocurile de ultimă generaţie, producătorii stabilindu-le chiar o clasă a lor. Aceasta vine în opoziţie faţă de console, care reprezintă un sistem fix, fără posibilităţi de upgrade care să afecteze performanţa.