Controversa gamerilor: PC sau console?

Jocurile şi controller-ele

Nu putem să vorbim de o comparaţie între jocurile de pe console şi cele de pe PC fără să luăm în calcul echipamentul folosit pentru interacţiunea cu dispozitivul. În cazul PC-ului, de bază sunt tastatura şi mouse-ul. Ele sunt avantajoase pentru jocuri de tip FPS şi strategie, unde acurateţea mouse-ului este foarte importantă. De asemenea, trebuie luat în calcul şi faptul că PC-ul permite conectarea altor periferice, precum un gamepad, un joystick sau un volan.

Consolele s-au remarcat de-a lungul timpului prin gamepad-ul oferit, acesta fiind perfecţionat destul de mult. Includerea a două stick-uri analogice a adus cu sine posibilitatea de realizare a unor acţiuni mai complicate, dar tot nu poate concura cu mouse-ul în jocuri de tip FPS. Din nou, pentru a contrabalansa lucrurile şi a nu le da jucătorilor motive de frustrare, producătorii de jocuri pe console au inclus o funcţie de ţintire automată a inamicilor. Jucătorul nu va trebui să ducă ţinta direct pe inamic. Dacă se află în zonă, jocul o să-l „ajute” să fie mai precis.

Pe de altă parte, multe jocuri de acţiune se controlează mai slab pe tastatură, resimţindu-se lipsa stick-urilor analogice. Mai trebuie să ţinem cont şi de faptul că sunt persoane care preferă să nu stea în faţa unui birou, ci într-un fotoliu confortabil atunci când se joacă, gamepad-ul fiind alegerea cea mai inspirată în acest caz. În final, în ceea ce priveşte controller-ele, balanţa nu se înclină în nicio parte. PS3 este compatibil cu tastatură şi mouse, iar consola Xbox 360 le recunoaşte prin intermediul unui accesoriu (în ciuda lipsei de acurateţe pentru mouse în FPS-uri). Pe piaţă există gamepad-uri cu conectori duali, care pot fi legaţi fie la o consolă, fie la un PC.

Deşi există un număr decent de titluri de jocuri disponibile atât pe PC, cât şi pe console, cele exclusive pentru una din platforme sunt mult mai multe. Pentru că trăim în România şi nu în Statele Unite, trebuie să ţinem cont de situaţia pe plan local. Numărul foarte scăzut până acum câţiva ani de posesori de console a făcut ca piaţa românească să nu fie luată în seamă de producătorii de console sau de cei de jocuri. Lipsa titlurilor de pe piaţă a fost influenţată de cererea mică, ce a avut la rândul ei ca explicaţie costul destul de ridicat şi pirateria. O uşoară creştere a nivelului de trai în ultimii ani a dus la creşterea popularităţii consolelor şi la o tendinţă de creştere a pieţei jocurilor.

Jucătorii pasionaţi trebuie să ţină cont că anumite jocuri de pe PC s-ar putea să nu ajungă niciodată pe console şi invers. Despre jocuri precum Crysis, producătorii au afirmat că nu le vor putea porta pe consolele de ultimă generaţie datorită cerinţelor de sistem foarte mari. Pe de altă parte, pe console pot fi găsite multe jocuri bune, în mod special de acţiune, care au fost şi vor fi în continuare dezvoltate doar pentru aceste platforme.

Pirateria a fost şi rămâne o problemă sensibilă care afectează piaţa jocurilor. Vina este aruncată ca o pisică moartă dintr-o ogradă într-alta. Producătorii şi distribuitorii dau vina pe utilizatorii care nu vor să plătească proprietatea intelectuală, iar jucătorii le impută faptul că trebuie să aştepte luni de zile de la lansarea oficială, apariţia unui joc în magazin. Cu toate aceastea, numărul celor care cumpără jocuri originale, fie ele pentru PC sau consolă, este în creştere.

Pirateria a avantajat PC-ul în timp datorită faptului că jocurile pirat nu necesitau vreo modificare a componentelor. În cazul consolelor, rularea jocurilor pirat este posibilă doar dacă ele sunt „modate”. Acţiunea de modare implică o modificare la nivel hardware, astfel încât consola să accepte jocuri fără a le verifica autenticitatea. Evident, această modificare aduce cu ea şi pierderea garanţiei.

Mulţi sunt de părere că primul joc care a implicat folosirea unui echipament electronic cu ecran şi controllere a fost Pong. Două potenţiometre, folosite cel mai des pentru reglarea volumului, au fost conectate la un osciloscop şi controlau două palete pe laturile ecranului. Un punct luminos ţinea loc de minge, iar jucătorul care o lăsa să treacă, pierdea. Deoarece osciloscopul nu poate fi considerat nici PC, nici consolă, niciuna din taberele care susţin cele două platforme nu-şi poate revendica vreo poziţie de superioritate aici.

Istorie

Istoria consolelor pentru jocuri este una destul de lungă şi unii au împărţit-o în şapte generaţii. Deşi Pong îşi are originile în anii `50, primele console care foloseau o grafică non-vectorială au apărut la începutul anilor `70. După două prăbuşiri ale industriei în 1977 şi 1983, un moment important a sosit odată cu lansarea consolei Nintendo Entertaintment System sau NES în 1985, ce face parte din a treia generaţie. Odată cu ea a venit Super Mario Bros, titlu ce poate fi jucat şi astăzi în diverse forme. Începutul anilor `90 a marcat apariţia primei console de la Sony, Playstation, ca rezultat al ruperii parteneriatului cu Nintendo.

În cea de-a şasea generaţie de console se încadrează una din cele mai bine vândute modele, Sony Playstation 2. Din anul 2000 şi până în septembri 2007 s-au vândut 120 de milioane de unităţi. Microsoft s-a lansat în hora consolelor în 2001 cu Xbox, primul dispozitiv de acest fel dotat cu harddisk. Tot ea a fost cea care a dus la subţierea graniţei între console şi PC prin folosirea unu procesor Intel Pentium şi a unei plăci grafice Nvidia.

În comparaţie cu decadele trecute, la ora actuală putem vorbi doar de trei console de ultimă generaţie. Xbox-ul 360 al celor de la Microsoft este dotat cu un procesor cu trei nuclee de la IBM care rulează la 3.2 GHz, iar de partea video se ocupă o placă personalizată de la ATI. Playstation 3 de la Sony este animată de un procesor cu o frecvenţă tot de 3.2 GHz, dar placa video vine de această dată de la Nvidia. Cât despre Nintendo Wii, toţi sunt de acord că ea poate fi numită ca fiind „de ultimă generaţie” doar datorită datei de lansare şi a controller-ului inovator. Din punct de vedere al performanţei brute, Wii se plasează cu mult în spatele lui PS3 sau Xbox 360, nefiind în stare să redea semnal video la rezoluţii high definition.

Începuturile au fost modeste pentru jocurile pc, fie ele mai mult sau mai puţin personale. Circumstanţele s-au schimbat odată cu a doua probuşire a industriei consolelor în 1983, când calculatoarele personale au început să fie mai populare datorită rolului educativ sporit. Apariţia lui Commodore 64, un PC destul de ieftin cu afişaj color şi a interesului manifestat de Electronic Arts în această platformă a fost de un real ajutor industriei jocurilor pentru PC.

Un rol important pentru industria jocurilor pe PC l-a avut mouse-ul. Lansat comercial pentru prima dată în 1981, acesta a încurajat apariţia unor genuri noi de jocuri, imposibil de jucat cu ajutorul controller-elor de tip joystick sau gamepad specifice consolelor. De asemenea, apariţia sintetizatoarelor de sunet, precum cel produs de AdLib, a oferit noi facilităţi programatorilor de jocuri. Mai mult, performanţa procesoarelor PC-urilor depăşea semnificativ la începutul anilor `90 pe cea a cipurilor din console.

De-a lungul timpului, companii concurente precum Intel şi AMD sau Nvidia şi ATI s-au lansat într-o cursă pentru a oferi componente cât mai performante, cele mai pretenţioase aplicaţii populare fiind de departe jocurile. Din multitudinea de configuraţii de PC-uri posibile, doar o parte sunt în stare să ruleze decent jocurile de ultimă generaţie, producătorii stabilindu-le chiar o clasă a lor. Aceasta vine în opoziţie faţă de console, care reprezintă un sistem fix, fără posibilităţi de upgrade care să afecteze performanţa.