Facebook va permite transmiterea în live stream a sesiunilor de jocuri

19.03.2018
Facebook va permite transmiterea în live stream a sesiunilor de jocuri

Facebook ţinteşte să concureze Twitch, Mixer şi YouTube, permiţând dezvoltatorilor de jocuri să integreze opţiunea pentru live stream în cadrul reţelei de socializare.

Încercând obţină un avantaj în faţa competiţiei, Facebook a eliminat nevoia pentru hardware sau aplicaţii de captură specializate. Pentru scopul propus, Facebook a pus la dispoziţia dezvoltatorilor librăriile software care fac posibilă activarea funcţiei de streaming video direct din joc.

Însă planurile Facebook nu se opresc aici, fiind pregătit şi un sistem de recompensare a gamerilor care aleg să vizioneze transmisiuni live stream, cum ar fi puncte şi diverse facilităţi în jocurile preferate.

Rămâne de văzut dacă şi dezvoltatorii de jocuri se vor arăta la fel de interesaţi de noua opţiune pentru live stream, ţinând cont de faptul că există deja platforme de live stream bine stabilite, care atrag majoritatea jucătorilor.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult