Fallout 3 va aduce peste 300 de milioane $ producătorilor

07.11.2008
Fallout 3 va aduce peste 300 de milioane $ producătorilor

RPG-ul Fallout 3 s-a distribuit în peste 4,7 milioane exemplare, deşi a trecut doar o săptămână şi jumătate de la apariţia lui. Încasările potenţiale de care urmează să beneficieze producătorul (Bethesda Softworks) se ridică la aproximativ 300 de milioane $.

Fallout 3 a primit note foarte bune din partea site-urilor de gaming, însă au existat şi destule critici din partea fanilor care au jucat precedentele titluri, Fallout şi Fallout 2. Excepţie face Fallout Tactics, considerat cel mai slab din serie.

Fallout 3

De curând, am început să joc şi eu Fallout 3 şi sper ca până la sfârşitul lunii să-l termin pentru a face un review obiectiv pe go4it. Aşa puţin cât am jucat, pot să spun că Fallout 3 are o grafică foarte bună (nu excepţională, însă oricum foarte bine realizată şi cu efecte plăcute ochiului). Ceea ce nu-mi place este că acum, în timpul luptei, nu eşti informat cu privire la adversar – câte hit-points mai are, măcar la modul cum se prezenta în Fallout 2 (Wounded, badly wounded, almost dead etc.).

De asemenea, şi interfaţa Pip-Boy putea fi accesată mai rapid, direct în inventar sau direct la skill-uri. Aşa, cu tasta default Tab o accesezi şi abia de acolo de deplasezi către secţiunea dorită. Deocamdată atât, voi reveni cu un review detaliat Fallout 3 când voi termina jocul.