Jocul PSD Invaders te lasă să tragi cu bombe DNA în invadatori: „Nu te pierde cu Firea!”

07.02.2017
Jocul PSD Invaders te lasă să tragi cu bombe DNA în invadatori: „Nu te pierde cu Firea!”

Pe internet a apărut jocul PSD Invaders, inspirat de titlul clasic Space Invaders. Jocul are două nivele. La primul trebuie să distrugi cu naveta spaţială mici omuleţi roşii cu saci de bani în spate. Ai la dispoziţie două arme, un laser şi bombe DNA, dar trebuie să te fereşti de proiectilele cu care inamicii se apără. Cu laserul tragi apăsând tasta Space, iar cu bombele DNA apăsând „D”.

 

La nivelul doi trebuie să îl învingi pe Dragnea, care arată ca o caracatiţă, folosind aceleaşi arme. Acest nivel este foarte dificil. După ce îl treci primeşti mesajul: „Felicitări! Ai învins corupţia şi ai salvat România de psd_işti!”. 

Sloganul jocului este „Nu te pierde cu Firea!”. 

 

În cazul în care jocul ţi se pare prea dificil eşti invitat să apeşi pe un link la care primeşti mesajul: „În lupta cu corupţia, nu există cale uşoară! Click pentru un joc nou”. 

 

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult