Maşină, sanie şi bicicletă Mercedes pentru cei mici

06.11.2008
Maşină, sanie şi bicicletă Mercedes pentru cei mici

Cine îşi permite o limuzină Mercedes să ridice mâna sus. Câte maşini Mercedes sunt la noi? Multe. Cui aparţin? Nu are rost să comentăm. După principiul din Filantropica – “măcar ăsta micu’ să trăiască”, dacă dintr-un motiv sau altul nu ţi-ai dorit sau nu ai reuşit să devii un om bogat, a cărui cale în viaţă să fie presărată cu delicii auto/moto şi vacanţe exotice în compania unor domnişoare precum dânsele, înseamnă că ori eşti prea cinstit, ori incompetent sau pur şi simplu ai ales să te dedici altcuiva sau vreunei cauze nobile.

Sanie Mercedes

Mercedes îţi oferă acum, în apropierea sărbătorilor, trei cadouri care vor stârni zâmbetul oricărui copil, fie că vorbim doar o machetă GLK-Klasse sau o maşinuţă cu pedale inspirată după Mercedes SLK. Însă, pentru că tot se apropie iarna, cel mai potrivit cadou ar fi săniuţa Mercedes.

Ne aducem aminte că anul trecut am prezentat sania Porsche, cu un design asemănător. În fine, nici bicicleta nu este o alegere greşită, chiar dacă micuţul va trebui să aştepte o zi mai însorită pentru a porni pe drumul iniţiatic către Turul Franţei. Alături de jucării, Mercedes mai oferă o cămaşă albă elegantă, câteva haine şi o şapcă.

Masinuta Mercedes

Toate aceste produse se vor comercializa în Europa prin intermediul partenerilor Mercedes. Deşi sunt promovate pentru sărbătorile de iarnă, cadourile vor deveni disponibile abia la începutul lui 2009.

Mercedes Bike

Urmărește Go4IT.ro pe Google News