Netflix adaugă încă două noi jocuri video în aplicația sa de mobil

24.01.2022
Netflix adaugă încă două noi jocuri video în aplicația sa de mobil

Netflix continuă să adauge jocuri în aplicația de mobil, oferind acum primele două adiții de la debutul serviciului. Cei care folosesc Netflix pe iOS sau Android, vor putea descărca acum gratuit, pe baza abonamentului, titlurile Arcanium: Rise of Akhan și Krispee Street. Acestea sunt jocuri contra cost, pe care le poți descărca și juca dacă ai un abonament la Netflix activ.

Sunt acum accesibile 12 jocuri pe baza abonamentului Netflix

Inițial, Netflix a oferit pe baza abonamentului acces la câteva jocuri cu Stranger Things și câteva titluri arcade simpliste. Acesta a fost doar începutul, întrucât ambițiile companiei sunt să ofere o experiență de gaming cât mai bună pentru abonații săi. Avantajul Netflix este că nu taxează jocurile separat de abonamentul standard, pentru filme și seriale, ci le oferă ca un bonus adăugat la acesta.

Arcanium: Rise of Akhan este un joc de strategie cu cărți de joc, nu foarte diferit de titluri precum Heartstone de la Blizzard. Diferența este că acesta oferă o experiență de joc single-player, într-un stil rogue-like. Asta asigură jucătorii că fiecare sesiune de joc va fi unică și va asigura multe ore de gameplay.

Krispee Street este în schimb un joc de tip puzzle, în care jucătorul va trebui să găsească diverse obiecte prin niveluri. Acesta este un joc licențiat, fiind bazat pe o serie de benzi desenate.

Cu aceste două jocuri, Netflix atinge numărul de 12 titluri pe care le oferă abonaților săi în aplicația de mobil. Iată lista completă:

  1. Bowling Ballers
  2. Shooting Hoops
  3. Teeter Up
  4. Asphalt Xtreme
  5. Stranger Things 1984
  6. Stranger Things 3
  7. Card Blast
  8. Dominos Cafe
  9. Wonderputt Forever
  10. Knittens
  11. Arcanium: Rise of Akhan
  12. Krispee Street

Pentru a accesa jocurile gratuit, este trebuie să fii redirecționat către Google Play Store sau Apple App Store din aplicația Netflix. Cei care caută jocurile direct în oferta magazinelor vor trebui să plătească individual pentru fiecare în parte.

sursa: TechCrunch

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult