Sony urmează să lanseze o versiune mai puternică pentru PS5 până la sfârșitul acestui an

16.04.2024
Sony urmează să lanseze o versiune mai puternică pentru PS5 până la sfârșitul acestui an

Viitorul PlayStation 5 Pro ar putea fi lansat până la finalul acestui an. Noua consolă ar urma să ofere un procesor mai puternic și o placă video mai capabilă.

Se pare că Sony pregătește lansarea unei versiuni mai puternice a consolei sale de jocuri. PlayStation 5 Pro ar urma să fie lansată până la finalul acestui an, oferind mai multă putere de procesare și o placă de video mai capabilă, în special când vine vorba de ray tracing.

Potrivit The Verge, PlayStation 5 Pro va include un GPU mai puternic și un CPU puțin mai rapid. Toate modificările Sony indică un PS5 Pro care va fi mult mai capabil în a rula jocuri cu ray tracing activat sau să atingă rezoluții și rate de refresh mai mari în anumite titluri. În plus, se pare că Sony le cere deja dezvoltatorilor să se asigure că jocurile lor sunt compatibile cu viitorul PS5 Pro, subliniind accentul pe îmbunătățirea ray tracing-ului.

Cât de puternic va fi noul PlayStation 5 Pro

Placa video ar trebui să fie cu aproximativ 45% mai rapidă decât pe PS5-ul obișnuit, conform presupuselor documente care subliniază caracteristicile noii console. GPU-ul va fi mai mare și va folosi o memorie mai rapidă pentru a îmbunătăți capabilitățile ray tracing. Sony se laudă cu o „arhitectură de ray tracing mai puternică”, conform documentelor la care The Verge a avut acces.

Procesorul va fi același cu cel folosit pe consola standard, dar va avea un nou mod care îi va permite să aibă frecvențe mai mari, de până la 3,85 GHz, ceea ce l-ar face cu 10% mai rapid decât actualul PS5. Lățimea de bandă a memoriei va fi de 576 GB/s în cazul versiunii Pro, iar sistemul de memorie ar trebui, de asemenea, să fie puțin mai eficient. Consola va folosi un total de 13,7 GB RAM, comparativ cu cei 12,5 GB RAM regăsiți pe PS5 standard.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Ionuț Vîlciu
Curios din fire, fascinat de tehnologie, jocuri, gadgeturi și pasionat de lumea auto, Ionuț și-a început cariera în jurnalism alături de echipa WASD.ro. De acolo a urmat o incursiune în presa automobilistică, alături de ProMotor. Când nu scrie despre mașini, redactează articole despre ... citește mai mult