Starcraft II promite încă un deceniu de confruntări extraterestre

Starcraft II promite încă un deceniu de confruntări extraterestre

Multe jocuri primesc note maxime în
review-urile de specialitate, dar câte dintre ele merită cu
adevărat toată aprecierea?
Aş spune că doar cele care ne
ţin în faţa monitorului ani de zile, în ciuda avalanşei de noi
jocuri cu grafică îmbunătăţită. Câteva exemple: Heroes III, Counter
Strike, WoW şi Starcraft. Dintre toate cele menţionate,
Starcraft este veteranul. Anul acesta însă, pe 27
iulie,
urmează să apară Starcraft II
– versiunea
finală şi comercială. Primul episod din cele trei anunţate este
Wings of Liberty.

Mă aştept ca majoritatea adepţilor să migreze către această nouă
versiune şi să lase în urmă primul Starcraft. De ce? Pentru că al
doilea nu doar că este adus la standarde de grafică actuale, dar
are şi un grad de complexitate mult mai mare. Mulţumită
reprezentanţilor gameshop.ro, am
reuşit să fac rost de un cont de Beta şi să joc Starcraft 2 preţ de
câteva zile, suficient cât să-mi formez o părere nu de expert, dar
de un om capabil să puncteze aspectele esenţiale ale acestui
RTS.

Starcraft II Beta nu include nici un scenariu din Single Player,
dar te lasă să te joci în Multiplayer pe
Battle.net
, fără restricţii de gameplay. Tutorialul nu
este prezent, astfel că persoanele care nu au mai jucat niciodată
Starcraft vor avea dificultăţi de acomodare. Mai ales că şi pe
nivelul de Novice adversarii umani sunt destul de bine pregătiţi.
Recomand începătorilor să încerce mai întâi cu calculatorul,
selectând „Create a game” şi adăugând jucători cu inteligenţă
artificială (A.I. Player), controlaţi de computer.

Create game

Primul contact pe teren a fost unul extrem de familiar pentru
mine. Am avut pentru o clipă impresia că joc Starcraft 1 la o
rezoluţie mai mare. Interfaţa, construcţiile şi unităţile de bază
sunt asemănătoare în SC2, cu diferenţele de rigoare desigur. Acum
modelele sunt 3D şi prezintă detalii mult mai
bune
, însoţite de animaţii şi umbre. Sunetul este şi el
unul de 2010, nu de anii’90.

Nu vă aşteptaţi însă la efecte sonore şi grafice extraordinare.
Blizzard a mizat pe simplitate, nu pe artificii şi
randări mega-complexe care să îngreuneze atât procesoarele, cât şi
ochii jucătorilor. Este primul dintre motivele pentru care fanii
vor aprecia Starcraft 2. Gameplay-ul familiar şi grafica
decentă
fără chestii de efect inutile. Acestea duc către
un alt lucru pozitiv şi anume cerinţele de sistem
modest
e. Chiar dacă nu au fost anunţate oficial, pot să vă
spun de pe acum că jocul va rula excelent pe un sistem cu procesor
Dual Core entry-level, 2 GB RAM şi o placă video de 3,5 – 4
milioane (ex: 9800 GT).


Starcraft 2

Al doilea lucru important care va face din Starcraft II RTS-ul
următorilor 10 ani sunt abilităţile numeroase ale
unităţilor
, abilităţi ce permit abordarea de
tactici nebănuite. Sincer să fiu, nu am
reuşit încă să găsesc o reţetă optimă de joc
. Pot să spun
că un bun început este să o ţii pe linia clasică, să faci ceea ce
faceai în Starcraft I, doar că acum ai parte de noi construcţii şi
unităţi care te pun pe gânduri la un moment dat. Ideea de bază este
că trebuie să acorzi atenţie fiecărui upgrade în parte, oricât de
neînsemnat ar părea. Nicio unitate nu este proastă, iar cele mai
puternice nu garantează victoria.

Al treilea aspect pe care o să-l punctez este echilibrul
raselor
. Mi se pare aproape incredibil ce a reuşit să facă
Blizzard. Gândiţi-vă că sunt trei rase care se dezvoltă într-un mod
diferit, au unităţi diferite (iar aici nu mă refer la hit points şi
armură, ci la abilităţi) ce duc la abordări absolut diferite,
exceptând poate începutul jocului. Asta puteam spune şi despre SC1,
dar acum complexitatea raselor este şi mai mare. Cei care nu le
cunosc bine, or să creadă că au intrat în alt joc când trec

de la terrani la zergi
spre exemplu. Cu toate
acestea, nu putem spune cine e mai tare. Depinde
de fiecare cu ce se obişnuieşte. Este greu să fii la fel de bun cu
toate rasele. De altfel, chiar şi fani înrăiţi au o rasă preferată
cu care intră în competiţie şi cu care încearcă să-şi perfecţioneze
tacticile.

Starcraft 2

Până la apariţia versiunii finale, Blizzard mai lucrează la
echilibrul dintre rase şi ajustează specificaţiile unităţilor.
Tocmai de aceea au făcut publică versiunea Beta, pentru ca
jucătorii să anunţe unde sunt slăbiciuni care ar putea duce la un
dezechilibru. De asemenea, jucătorii pot raporta buguri de
orice natură
, pentru ca pe 27 iulie jocul să fie cât mai
bine pus la punct. Sigur, vor urma patch-uri şi update-uri şi după
această dată, dar este important să nu te prezinţi cu un joc care
scârţâie, mai ales când te numeşti Blizzard. Sunt convins că
Blizzard nu va dezamăgi. Nu vreau să-i ridic de pe acum în slăvi,
dar sunt printre puţinii care mai fac jocuri de calitate pe PC.
Singura problemă, durează mult. Aşteptarea pentru ceva bun merită
însă fără discuţii.


Starcraft 2

Cât am jucat Starcraft 2 Beta, nu am întâlnit buguri
majore
. S-a întâmplat de câteva ori să mi se blocheze când
dau Exit, dar jocul a rulat stabil în rest. Nu am observat
artefacte grafice şi nici probleme de A.I majore. Se mai poate
lucra un pic la logistica trupelor, se vede că întâmpină
dificultăţi când harta este aglomerată (în sensul că ocolesc nu
tocmai optim) sau se blochează între clădiri. Despre ajustările
legate de puterea unităţilor, prefer să las experţii să se
pronunţe. Eu pot doar să spun că am încredere în ceea ce o să iasă
la final. Nu o să fie doar jocul anului 2010, ci şi jocul
următorilor 10 ani! (exagerez un pic de dragul cifrei rotunde, dar
ideea este că Stacraft 2 se va juca multă
vreme de acum înainte
).

Starcraft 2

Ca să trag linie, avem aşa:

Starcraft 2 Beta, de testat până pe 27 iulie
Precomenzi pentru
versiunea finală
se pot face deja
Gameshop.ro acordă la precomenzi drept bonus un cod cu care poţi
testa versiunea Beta
Starcraft 2: Wings of Liberty, livrări începând cu 27
iulie

Preţ estimativ: 199 de lei (pachet standard)
Va exista şi ediţia Collector’s Edition, preţul nu
este specificat momentan
Blizzard va comercializa Starcraft 2 şi într-o versiune
electronică
, pe care o vei putea descărca direct de pe
Internet.

Starcraft 2

Urmărește Go4IT.ro pe Google News