Cubios Inc. a dezvăluit, grație unei colaborări cu Spin Master, companie specializată în domeniul divertismentului pentru copii, o nouă iterație a jucăriei Cubul lui Rubik, denumită de această dată WOWCube-ul lui Rubik. Conform producătorilor, acesta este un device smart și o consolă de gaming portabilă, un hardware inovativ pentru gamerii și entuziaștii de toate vârstele.
Inspirată de jucăria emblematică a anilor ’80, acest WOWCube este compus dintr-un set de cuburi rotative, cu mențiunea că, de această dată, fiecare față a gadget-ului găzduiește patru ecrane, precum și o serie de senzori de mișcare, promițând astfel o nouă suită de posibilități de a interacționa cu acesta. WOWCube va oferi jocuri clasice precum Space Invaders, Cut the Rope sau 2048, privite însă din perspective noi, precum și titluri noi și aplicații special gândite pentru acest gadget.
În plus, WOWCube-ul lui Rubik a fost conceput și drept o platformă dedicată dezvoltatorilor de jocuri, aceștia având posibilitatea de a crea și de a-și distribui aplicațiile și joculețele concepute pentru WOWCube. De altfel, conform producătorilor, gadget-ul a fost gândit din start drept o platformă deschisă, cu un SDK inclus, un portal dedicat dezvoltatorilor și uneltele necesare pentru a crea o nouă generație de jocuri, aplicații și experiențe interactive.
Pe lângă noile dimensiuni adăugate unei jucării-puzzle clasice, acest WOWCube al lui Rubik a fost certificată și de STEM.org, companie americană care oferă servicii de cercetare și acreditare în domeniile STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics = Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). Conform acestei certificări, pe lângă un gadget unic care fură toate privirile, WOWCube este și un dispozitiv capabil să transforme divertismentul zilnic într-un veritabil antrenament cognitiv.
Conform informațiilor oficiale oferite de Cubios Inc. și Spin Master, precomenzile pentru WOWCube-ul lui Rubik vor fi disponibile mai târziu în cursul acestui an, prețul nefiind încă dezvăluit.
Sursa: Cubios Inc.