2019, primul an cu creșteri ale vânzărilor de laptopuri din ultimii șapte ani

27.04.2020
2019, primul an cu creșteri ale vânzărilor de laptopuri din ultimii șapte ani

Criza economică a afectat multe sectoare, dar în special vânzarea de calculatoare portabile, de laptopuri. În prezent, toată lumea are un smartphone sau o tabletă care să realizeze cele mai multe din funcțiile pe care le avea un computer.

Din acest motiv, în ultimii ani am văzut cum scad vânzările de laptopuri an după an. Dar totul s-a schimbat în 2019. În anul trecut, vânzările de calculatoare au crescut pentru prima oară în ultimii ani. A fost prima creștere din ultimii șapte ani!

Link oferte Lenovo Legion Y520

Potrivit studiilor elaborate de companiile de consultanță IDC și Gartner, în 2019 s-a văzut o creștere a vânzărilor de calculatoare portabile. În ultimul trimestru al anului s-au vândut circa 70 de milioane de unități, ceea ce a însemnat o creștere de 2,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent. În plus, acest număr a presupus o creștere cu 4,8% față de trimestrul anterior din 2019.

Chiar dacă cifrele nu sunt aceleași în studiile celor două companii de consultanță, putem afirma că piața și-a mai revenit după picajul trăit până atunci, o dovadă în plus că laptopurile nu au murit încă.

Lenovo Legion Y520 – sisteme de operare

Unul din principalele motive care au dus la această creștere a vânzărilor a fost pentru că sistemul de operare Windows 7 a pierdut suportul oficial al Microsoft. De aceea, multe persoane și companii s-au văzut obligate să își actualizeze „flotele” de computere și să achiziționeze unele noi.

Dintre toate sistemele de pe piață, cele mai populare sunt calculatoarele cu procesoare Intel Core i5 sau i7. Laptopurile cu procesoare i5 sunt perfecte pentru că se pot adapta oricărui tip de utilizare și sunt recomandate pentru a fi utilizate în munca de birou.

Lenovo Legion Y520 – randament

Deși, dacă dorești putere și randament sporit, cel mai recomandat este să achiziționezi un laptop cu procesor i7. Aceste calculatoare se pot adapta oricăror exigențe, în plus oferă un randament crescut și pentru jocuri și au o memorie RAM de dimensiuni mai mari, perfecte pentru multitasking.

Din aceste motive, chiar dacă smartphone-urile și tabletele sunt la mare căutare, în prezent acestea nu se pot compara cu laptopurile și acestea continuă să fie indispensabile mai ales pentru muncă.

Potrivit acestor studii, putem vedea că HP și Lenovo sunt brandurile cu cea mai mare cerere pe piața laptopurilor. Lenovo este cea care conduce lista companiilor cu cele mai mari vânzări în 2019, cu 24,3% cotă de piață. În continuare, vin HP cu 23,6%, respectiv Dell, cu 17,5% cotă de piață. Apple vine mult în urmă, cu 6,6%, iar apoi Acer, cu 6,4% cotă de piață.

Ca să-ți faci o idee, în 2019 Lenovo a vândut 17,8 milioane de calculatoare portabile, în timp ce Acer a vândut doar 4,4 milioane de laptopuri.

Lenovo Legion Y520 – modele

Printre cele mai populare modele de laptopuri de la Lenovo este și laptopul de gaming Lenovo Legion Y520, un laptop cu un aspect foarte conservator și matur. Cu un capac de plastic, negru, lui Lenovo Legion Y520 îi lipsește aspectul atrăgător al laptopurilor special create pentru jocuri.

Cu toate acestea, atunci când deschizi Lenovo Legion Y520, vei fi bucuros când vei vedea accente roșii la taste, logo, trackpad și butonul de alimentare. Datorită greutății laptopului, poți deschide clapeta cu o singură mână. Ecranul Full HD (1920 x 1080) de 15,6 inci de pe Lenovo Legion Y520 este destul de bun. Este antireflexii, care este de preferat pentru jocuri. În plus, și prețul este unul avantajos comparativ cu alte laptopuri de gaming similare.

Lenovo Legion Y520 – oferte (LINK)

Așadar, 2019 a adus primul an din ultimii 7 cu creșteri ale vânzărilor de laptopuri, iar Lenovo a fost lider de piață. În continuare, se așteaptă ca odată cu sosirea tehnologiei 5G și aparițoia calculatoarelor cu dublu ecran tactil aceste creșteri ale vânzărilor să se mențină, chiar dacă acum, în timpul pandemiei de coronavirus, și această piață a fost din nou afectată, la fel ca multe alte sectoare ale economiei globale.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News