Acer Aspire S3 – ultrabook de buget

09.12.2011
Acer Aspire S3 - ultrabook de buget

Acer Aspire S3 este un ultraportabil de buget, adresat celor care doresc să se bucure de noua viziune Intel în materie de calculatoare portabile, dar nu dispun de bugetul necesar pentru achiziţionarea unui model cu dotări extravagante, cum este Asus UX21.

Acer Aspire S3

Descriere

Fiind adresat pieţei mainstream, Aspire S3 nu ne va uimi cu performanţele stelare ale unui SSD de ultimă generaţie sau finisaje sclipitoare din aluminiu şlefuit sau magneziu, însă păstrează trăsăturile definitorii ale noii game ultrabook: platforma Intel de ultimă generaţie, construcţia suplă şi greutatea extrem de redusă.

În ciuda constrângerilor impuse de buget, Aspire S3 este un ultrabook foarte prezentabil, cu o construcţie îngrijită, armonioasă şi finisaje de o calitate mulţumitoare. Carcasa este confecţionată din plastic argintiu, cu o textură uşor aspră la atingere, dar care maschează foarte bine amprentele. Doar spatele ecranului este acoperit cu panou din aluminiu şlefuit, menit să confere un impact vizual mai deosebit.

Acer Aspire S3

Tastatura de tip chiclet este silenţioasă şi prevăzută cu taste ce au o cursă scurtă la apăsare, respectiv funcţie pentru amortizarea şocurilor mecanice apărute în timpul tastării.

Touchpad-ul este suficient de mare pentru o utilizare confortabilă, însă construcţia putea fi mai bună. Cele două taste pentru click stânga/dreapta sunt ascunse sub touchpad şi cam incomod de apăsat. Finisajul ales pentru suprafaţa touchpad-ului este puţin aspru şi îngreunează alunecarea degetelor.

Ecranul cu diagonală 13.3 inch nu excelează în privinţa unghiurilor de vizibilitate, însă luminozitatea şi calitatea imaginii sunt cel puţin rezonabile.

Acer Aspire S3

Din considerente de spaţiu, cele două difuzoare stereo nu se regăsesc în locaţia tradiţională – imediat sub ecran, deasupra tastaturii. Acestea au fost mutate pe spatele carcasei, sub restpad. Orientarea către exteriorul celor două laturi ale carcasei şi nu către faţa utilizatorului este totuşi o alegere inspirată, deoarece permite obţinerea unui efect stereo de mai bună calitate. Calitatea audiţiei este suficient de bună pentru vizionarea de filme într-o încăpere fără prea mult zgomot ambiant, însă pentru condiţii optime este recomandată folosirea unui set de căşti.

Constrângerile unei carcase foarte subţiri a limitat sever opţiunile de conectivitate. Astfel, avem la dispoziţie un card reader în partea dreapta şi o ieşire pentru căşti în partea stângă.

Acer Aspire S3

În spatele carcasei găsim doi conectori USB 2.0, unul HDMI şi conectorul pentru alimentare. Fanta de evacuare a sistemului de răcire este poziţionată tot aici, astfel încât să nu fim deranjaţi prea des de fluxul de aer cald.

Specificatii

  • Model – Aspire S Series S3-951-2464G34
  • Ecran – 13.3inch (rezoluţie 1366 x 768 pixeli, finisaj glossy)
  • Procesor – Intel Core i5-2467M (1.6 GHz, dual-core + HT, 3 MB Cache L3, TDP 17W, 32nm)
  • Interfaţă Grafică – Intel HD Graphics
  • Memorie RAM – 4 GB DDR3-1333 (Max. 4GB)
  • Harddisk – 320 GB (5400 RPM)
  • SSD – 20 GB
  • Unitate optică – Fără
  • Reţea – WLAN 802.11 b/g/n, Bluetooth 4.0
  • Conectori – 2x USB 2.0, HDMI, căşti,
  • Accesorii – card reader (SD/ MS/ MS Pro/ MMC), webcam, microfon incorporat
  • Sistem de operare – Windows 7 Home Premium 64 bit
  • Acumulator – 3 celule (3260 mAh, nedetaşabil)
  • Dimensiuni – 323 x 218.5 x 13.1/17.5 mm
  • Greutate – 1.35 Kg

Performanţe

Acer Aspire S3 nu este cu nimic mai prejos de experienţa unui laptop de mărime normală, bazat pe o configuraţie de generaţie recentă. Mărturie pentru aste este şi scorul de 5783 puncte obţinut în PCMark Vantage, sensibil mai mare decât cel obţinut cu un alt laptop de mărime normală, Sony VAIO CA, model echipat cu un procesor dual-core la 2.1GHz, dar fără suport HyperThreading.

Acer Aspire S3 PCMark Vantage

Drept concluzie, frecvenţa de doar 1.6 GHz la care funcţionează procesorul Intel Core i5-2467M nu ar trebuie să fie un motiv de îngrijorare pentru nimeni, acesta demonstrând o rezervă de putere suficientă pentru majoritatea aplicaţiilor uzuale. De altfel, experienţa oferită de sistemul Windows 7 Home Premium 64 bit şi aplicaţiile rulate este una confortabilă, în ciuda faptului că avem la dispoziţie doar un banal harddisk cu capacitate de 320GB. Ce-i drept configuraţia include şi un dispozitiv de stocare Solid State, însă capacitatea acestuia este limitată la 20 GB.

Acer Aspire S3 - HDD test Acer Aspire S3 - SSD test

Fiind ajutat doar de interfaţa grafică integrată inclusă în procesorul Core i5, Aspire S3 este potrivit pentru activităţi multimedia, cum ar fi vizionarea de filme şi mai puţin jocuri PC.

Acer Aspire S3 3DMark Vantage

În ciuda construcţiei extrem de suple, Acer Aspire S3 se bucură de un sistem de răcire cu performanţe bune şi nu foarte zgomotos. Ventilatorul responsabil de circulaţia aerului este audibil chiar şi idle, dar zgomotul produs este uşor tolerabil şi nu creşte foarte mult odată cu nivelul de încărcare a procesorului.

Acer Aspire S3 Cinebench

Din păcate carcasa se încălzeşte destul de mult în partea inferioară, astfel că lucrul cu laptopul aşezat pe picioare nu va fi prea confortabil.

Acer Aspire S3 Everest Cache & Memory

Autonomie

Acer Aspire S3 conţine un acumulator Li-Ion de 3260 mAh, nedetaşabil.

Chiar şi cu acest acumulator aparent modest, Aspire S3 a reuşit să reziste 3 ore şi 20 minute, în condiţiile redării unui film cu rezoluţie 720p, având placa de reţea dezactivată şi luminozitatea ecranului redusă la 50%.

Dacă preferăm să navigăm pe internet conectaţi la o reţea wireless, Aspire S3 promite un timp de mobilitate de peste 4 ore, cu condiţia folosirii profilului Battery Saving pentru gestionarea consumului de energie.

Plusuri şi minusuri

[+] greutate redusă şi o construcţie suplă
[+] platformă hardware de ultimă generaţie, bazată pe Intel SandyBridge
[+] ecran bine luminat şi o calitate rezonabilă a imagini
[+] tastatura silentioasa şi confortabil de utilizat
[+] autonomie mulţumitoare, dar se putea şi mai bine
[-] ecran cu unghiuri de vizibilitate reduse
[-] touchpad puţin incomod
[-] calitatea finisajelor din plastic putea fi mai bună
[-] acumulator nedetaşabil
[-] SSD-ul livrat este de capacitate prea mică pentru cerinţele unui sistem de operare modern

Acer Aspire S3

Concluzie

Acer Aspire S3 reuşeşte să ofere performanţe competitive într-un pachet foarte atrăgător, fără a ridica preţul de achiziţie la un nivel exclusivist, inaccesibil publicului din ţara noastră.

Dacă trecem cu vederea compromisuri ca SSD-ul de capacitate prea mică şi finisajele din plastic mai slabe calitativ decât cele din aluminiu, Aspire S3 rămâne un ultrabook cu dotări foarte bune, ce poate înlocui cu succes un laptop de dimensiuni normale.

Acer Aspire S3 poate fi achiziţionat din magazinele de profil din ţara noastră pentru aproximativ 3500 Lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News