Asus G2S-A1, mărimea contează

23.08.2007
Asus G2S-A1, mărimea contează
Concluzii. Pro şi contra

Autonomie şi funcţionalitate

Nimeni nu se aştepta ca acest colos să se bucure de o autonomie prea mare nu? Mai ales în condiţiile utilizării unei baterii cu doar 8 celule… Ei bine, Asus-ul G2S-A1, cu luminozitatea la maxim, Bluetooth şi Wi-fi pornit, a rezistat loop-ului 3D mark 2006, ce îl solicită din plin, cam 75 de minute. Desigur, s-ar putea stoarce probabil spre 120-150 de minute din această baterie, reducând luminozitatea şi rulând aplicaţii lejere. Ceea ce este, trebuie să recunosc, o autonomie chiar bunicică pentru un astfel de colos.

Ca o observaţie, nu recomand utilizarea lui Asus G2S-A1 decât pe birou, deoarece căldura degajată în partea sa inferioară atinge temperaturi deloc plăcute. Şi chiar şi partea superioară se încălzeşte, lucru caracteristic notebook-urilor Asus… Însă când se înghesuie atât de multe componente de vârf în corpul unui notebook, nu prea putem face mari pretenţii.

Asus G2S-A1

Concluzii

Una peste alta, Asus G2S-A1 mi-a lăsat o impresie placută. Arată binişor, se miscă grozav şi în plus beneficiază şi de o autonomie la care nu m-as fi aşteptat. Dar, pentru că tot timpul există un dar, Asus G2S-A1 nu e deloc ieftin. Configuraţia de bază începe de la 2000$ în SUA şi poate urca prin adăugarea de diverse opţionale, ca mai multă memorie RAM sau un disc optic Blu-ray / HD-DVD. Totuşi, modelele asemănătoare de la Dell, HP, Alienware sau Apple au preţuri şi mai piperate

Plusuri

[+] laptop de calitate, atât tehnic cât şi estetic
[+] ecran mare cu rezoluţie 1920 x 1200 px
[+] performanţe bune în utilizarea de zi cu zi
[+] performanţe bune în jocuri
[+] autonomie a bateriei puţin peste aşteptări
[+] preţ acceptabil pentru nivelul de performanţe

Minusuri

[-] boxe cu volum cam slab
[-] multe suprafeţe lucioase ce iubesc praful şi amprentele
[-] mare şi greu (comparativ cu un laptop classic, de 15”)
[-] toate USB-urile sunt plasate într-un singur colţ, în partea din spate

O primă impresie

Asus G2S-A1 nu este un laptop ca toate altele. De ce? Pentru că el nu a fost creat pentru a fi portabil, ci pentru a fi un echipament destinat celor mai înrăiţi gameri, într-un corp de notebook. Astfel, monstrul de aproape 4,5 kg cu ecran de 17,1” este dotat cu tehnologii de ultimă oră, care ar trebui să ruleze cu uşurinţă chiar şi cele mai pretenţioase jocuri pentru PC.

Prima impresie

Un Asus G2S-A1 a poposit de curând şi în redacţia go4it.ro , la mine pe birou, parcă aşteptându-mă să revin din concediu pentru a-l butona. Prima reacţie a fost: Uau, ce e cu matahala asta? Pentru că dimensiunile laptop-ului (40 x 30 x 4.5 cm) sunt considerabil superioare cele ale unui notebook obişnuit, de 15,4”.

Asus G2S-A1

Construcţie

Cu toate acestea, primul lucru care l-am făcut a fost să îl deschid. Carcasa exterioară pare a fi confecţionată din metal şlefuit şi arată chiar bine, la fel ca şi finisajul interior din aluminiu şi materiale ce imită fibra de carbon. Cam multe suprafeţe lucioase ce parcă sunt îndrăgostite de amprente, fapt ce face laptop-ul puţin greu de întreţinut, mai ales în condiţiile căldurilor insuportabile ale unei veri în Bucureşti.

Laptop-ul lasă impresia de robusteţe, lucru demonstrat şi de soliditatea construcţiei. Un mic test pe care îl fac cu orice laptop ce îmi pică în mână este să apăs uşor faţa sa superioară, pentru a vedea cât de rezistentă este. Dacă ea se va îndoi foarte puţin înseamnă că ecranul din interior nu va avea de suferit. In caz contrar, în timp pot apărea probleme din cauza transportului… Oricum nu recomand dezlipirea Asus-ului G2S-A1 de pe birou decât în condiţii extreme, greutatea pachetului complet cu tot cu accesorii (care nu sunt deloc puţine), urcând spre 7-8 kg…

Tastatura este una clasică, fără Numpad, dar plăcută la atingere şi practică utlizării în viaţa de zi cu zi. Touchpad-ul este puţin mai rugos ca cel al altor modele Asus (F3T), lucru de apreciat, utilizarea sa fiind foarte precisă.

tastatura si touchpad-ul

Asus G2S-A1 vine şi cu o serie de Bling Bling-uri. Două leduri mari, roşii, pe lateralele ecranului, clipesc atunci când procesorul lucrează din plin. Aşadar, adio jucat la serviciu fără să ştie nimeni: ele te vor da de gol. De un design deosebit se bucură şi „ochiul” aflat sub touchpad, ce se aprinde atunci când pornim laptop-ul, fiind luminat în aceeaşi culoare roşie. Ah, şi să nu uit de micul ecran LED din partea superioară stangă a tastaturii, care poate afişa ce mesaje dorim, după cum se poate vedea şi din poză…

Ecranul Led
Ochiul rosu Ochiul rosu
Urmărește Go4IT.ro pe Google News