Viteza redusă de lucru a unui laptop sau PC este o problemă cu care se confruntă mulți utilizatori. De multe ori, durează o veșnicie să pornească, iar aplicațiile se accesează cu greutate și chiar și deschiderea unui browser pare o corvoadă.
Deși un nou laptop nou este o tentație, de multe ori, bugetul este limitat. Vestea bună este că nu trebuie neapărat unul nou. Sunt o mulțime de trucuri simple pentru a readuce la viață un laptop sau un PC vechi.
Iată câteva modalități simple de a face computerul lent să se miște mai rapid.
Pare puțin probabil să ajute cu ceva. Însă mulți utilizatori țin computerele în modul repaus zile sau săptămâni. Acest lucru menține programele rulând în background, ceea ce consumă resurse. O repornire oprește multe dintre acestea și oferă sistemului tău un nou început.
Pentru un laptop mai rapid, restartarea trebuie să devină un obicei zilnic.
De-a lungul timpului, majoritatea utilizatorilor instalează programe de care au avut nevoie puțin, sau doar să le testeze. Software-ul vechi poate ocupa spațiu de stocare și chiar poate rula procese ascunse în fundal.
Pentru a fi dezinstalate aplicațiile inutile, trebuie accesat Control Panel > Programs > Programs and Features (aceasta este calea din Windows 11). Sau se poate scrie „uninstall” în bara de căutare din Taskbar și accesează opțiunea „Add or remove programs” de la Best match. Așa, apar toate programele instalate pe laptop, care pot fi dezinstalate.
Cu cât sunt mai puține programe instalate, cu atât computerul va rula mai ușor și mai rapid.
Nimic nu încetinește un PC mai mult decât o listă lungă de programe incluse în Startup.
Pentru a fi remediată această problemă, trebuie apăsat Ctrl + Shift + Esc pentru a deschide Task Manager, apoi clic pe Startup apps, de unde se dezactivează programele care nu sunt necesare imediat.
Astfel, PC-ul sau laptopul vor porni mai repede.
De fiecare dată când este utilizat, PC-ul creează fișiere temporare. În timp, acestea se acumulează și încetinesc lucrurile.
Pentru a le șterge, trebuie apăsată combinația Win + R pe tastatură, apoi, în fereastra deschisă, trebuie scris %temp% și apoi apăsat Enter. Toate fișierele și folderele ce apar aici pot fi șterse.
De asemenea, poate fi rulată aplicația puteți rula Disk Cleanup pentru a elimina alte fișiere nedorite. Eliberarea spațiului de stocare ajută PC-ul să fie mai eficient.
Actualizările Windows pot părea enervante, dar includ adesea îmbunătățiri de performanță. Software-ul învechit poate încetini lucrurile, așa că trebuie utilizate cele mai recente versiuni.
Trebuie accesat Settings > Windows Update și instalate, regulat, actualizările.
Windows 11 arată elegant, cu animații și umbre, dar laptopurile mai vechi se chinuie să țină pasul. Dezactivarea lor poate accelera lucrurile instantaneu.
Pentru aceasta, clic dreapta pe This PC și apoi pe Properties. Aici, trebuie accesată Advanced system settings, iar la Performance, clic pe Settings. Aici, trebuie selectată opțiunea Adjust for best performance
Este posibil să nu arate la fel de frumos, dar PC-ul va fi mai rapid.
Dacă hard disk-ul este aproape plin, PC-ul va încetini. Trebuie șterse fișierele vechi, iar fotografiile și videoclipurile trebuie să fie mutate în cloud sau pe o unitate externă. Este ideal ca 15-20% din spațiul de stocare ed pe discul sistem să fie liber.
Dacă laptopul are un hard disk tradițional (nu un SSD), defragmentarea poate accelera lucrurile. Această procedură reorganizează modul în care fișierele sunt stocate, astfel încât să se încarce mai repede.
Utilizatorul trebuie să acceseze aplicația Defragment and Optimize Drives , apoi să aleagă discul sistem respectiv (de obicei, era C:) și apoi, clic pe Optimize.
Dacă utilizatorul stă mult timp online, browserul ar putea fi vinovatul. Prea multe file și extensii pot încetini totul.
De aceea, trebuie închise filele de care nu este nevoie. De asemenea, trebuie eliminate extensiile care nu sunt folosite. Și trebuie șters istoricul de navigare și memoria cache.
Și un desktop dezordonat poate să încetinească PC-ul. Windows tratează fiecare fișier salvat pe ecran ca pe un proces minor. Fișierele trebuie puse în foldere, și nu pe desktop, unde vor fi doar shortchut-uri.
Un laptop sau PC vechi nu trebuie să pară inutile. Cu câteva modificări – repornirea frecventă, eliminarea dezordinii, limitarea aplicațiilor de pornire etc. – poate fi recuperată o parte din viteza dispărută.