Dell Latitude E6400 – performanţă portabilă pentru mediul business

14.01.2009
Dell Latitude E6400 – performanţă portabilă pentru mediul business
Construcţie şi dotări (II)

Conectorii sunt răspândiţi pe trei laturi ale laptopului. Din cele patru porturi USB din dotarea lui Latitude E6400, doar trei sunt native. Unul din cele amplasate pe latura stângă ţine loc şi de conector eSATA. Acest tip de mufă oferă atât conectorul de date pentru HDD-uri SATA, cât şi pinii pentru alimentare specifici. Cu ajutorul unul cablu adaptor s-ar putea conecta un harddisk SATA de orice dimensiune. Un alt port mai exotic până acum ceva timp şi care început să apară tot mai des în dotarea portabilelor este Display Port. Alături de cel VGA D-Sub, el permite conectarea unui monitor extern.

Dell Latitude E6400 - conectori

Lista de conectori este completată de jack-urile audio, porturile LAN şi Firewire şi mufa pentru telefon. Unitatea optică poate fi extrasă din carcasa laptopului în câteva secunde. Producătorul a dotat-o cu un mecanism care permite înlocuirea ei cu un al doilea harddisc sau cu o ramă de plastic care să reducă greutatea. Portabilul de faţă nu poate găzdui, nici măcar opţional, o unitate optică Blu-ray, cea mai performantă din ofertă fiind de tip DVD RW.

Dell Latitude E6400 cu unitate optica detasabila

Abţibildul de pe carcasă pe care stă inscripţionat Intel Centrino 2 ar trebui să spună destul de multe în legătură cu performanţa componentelor interne ale lui Latitude E6400. Configuraţia testată a fost dotată cu procesorul Intel Core 2 Duo P9500 la frecvenţa de 2,53 GHz şi o cantitate de 2 GB de memorie RAM DDR2. Chipset-ul plăcii de bază vine cu cea mai performantă placă video integrată de la Intel, GMA 4500MHD. O altă cerinţă a unei platforme Centrino 2 este includerea unei plăci de reţea wireless cu suport pentru 802.11n draft, în cazul nostru ea fiind Intel WiFi Link 5100 AGN.

Dell Latitude E6400 - detaliu de carcasa

Iniţial am fost puţin contrariaţi de prezenţa unui HDD cu o capacitate de doar 80 GB şi am dorit să investigăm puţin problema. Am ajuns la concluzia că nu avem de-a face cu o unitate de stocare obişnuită pentru laptopuri, ci cu un harddisk SATA cu 7200 RPM, 8 MB de memorie buffer şi senzor pentru protecţie în cazul în care portabilul cade de pe birou. Fiind orientat către mediul business, din dotările opţionale ale lui E6400 nu putea să lipsească placa video profesională, în cazul de faţă fiind disponibil modelul Quadro NVS 160M de la Nvidia. Bateria standard are şase celule, însă Dell oferă posibilitatea achiziţionării uneia de 9 celule. În configuratorul de pe site-ul oficial din Statele Unite există posbilitatea de achiziţionare a unui modem 3G integrat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News