HP ProBook x360 Education Edition, cel mai subţire notebook convertibil rigidizat din lume

20.12.2016
HP ProBook x360 Education Edition, cel mai subţire notebook convertibil rigidizat din lume

HP a lansat cel mai subţire notebook convertibil rigidizat din lume. Dedicat procesului de învăţare, ProBook x360 Education Edition vine cu inovaţii pentru elevi şi studenţi.

Compatibil cu sistemul de operare Windows 10, HP ProBook x360 Education Edition este special conceput pentru copiii de la grădiniţă până la liceu, aflaţi în plin proces de învăţare şi explorare.

“Piaţa educaţiei este o zonă strategică de creştere pentru HP”, a declarat Gus Schmedlen, vice-preşedinte, Educaţie la HP. “Acordăm deosebită atenţie nevoilor specifice studenţilor, profesorilor şi şcolilor pentru că ei sunt următoarea generaţie de inventatori, lideri şi viitori angajaţi care vor merge dincolo de memorarea notiţelor şi vor miza pe creativitate, lucru în echipă şi gândire critică.”

Conceput pentru elevi

Fiind destinat elevilor, durabilitatea a fost o prioritate în ceea ce priveşte designul noului portabil. Cu un înveliş dur de cauciuc industrial şi cu ecrane dotate cu geam Corning Gorilla, ProBook x360 este rezistent la zgârieturi şi casare.

Trecut prin rutinele HP Total Test Process, care presupun căderea liberă a calculatoarelor de la o înălţime de până la 76 cm (aproximativ înălţimea unui birou obişnuit de şcoală), ProBook x360 este rezistent la lovituri sau alte şocuri.

Creat pentru învăţare

HP X360 ProBook Education Edition include multe dintre caracteristicile care se regăsesc şi la dispozitivele comerciale sau de afaceri, cum ar fi Microsoft Office OneNote, dar are şi unele beneficii specifice pentru elevi şi studenţi.

ProBook x360 dispune de primul sistem de cameră foto dual mode pentru învăţare bazată pe proiecte şi creare de conţinut.

Modul Explorer utilizează o cameră opţională 1080p HD încorporată pe tastatură care le permite elevilor să filmeze în modul tablet chiar în timpul vizualizării în timp real.

ProBook x360 este dotat cu un „stilou digital,” pentru matematică, adnotare sau artă.  Are, de asemenea, un ecran tactil, pentru copiii mici care folosesc mult mai uşor această interfaţă. Pe lângă acestea,  HP ProBook x360 dispune de elemente de software distractive pentru a menţine elevii activi şi implicaţi.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult