Microtech CoreBook review: un laptop office „dual boot” care țintește către „power users”

29.11.2022
Microtech CoreBook review: un laptop office „dual boot” care țintește către „power users”

Microtech este un nume pe care cu siguranță l-ai mai auzit, însă uneori este greu să îl asociezi de un produs. Asta pentru că brandul italian nu pare să investească foarte multe eforturi în marketing, ci mai degrabă în dezvoltarea produselor sale. Cel puțin asta este impresia pe care mi-a lăsat-o laptop-ul CoreBook pe care l-am testat de curând, un computer portabil care ar putea fi potrivit perfect pe cerințele unei anumite categorii de utilizatori. La prima vedere, acesta pare un simplu laptop de productivitate, însă acesta ascunde câteva particularități interesante, care sunt binevenite și care lipsesc de pe alte computere similare.

CoreBook are un design subtil, care nu iese în evidență

MicroTech CoreBook se prezintă cu o carcasă de culoare gri, care pare să fie aluminiu de la distanță, însă, în realitate este din plastic. Multe computere portabile sunt realizate din plastic, inclusiv cele din gamele foarte scumpe, de gaming, așa că nu am considerat că acesta ar fi obligatoriu un dezavantaj. Adevărul este că se simte ceva ma ușor în utilizare decât alte computere de 15” pe care le-am testat în ultima perioadă, iar plasticul poate să ajute la acest aspect.

Microtech CoreBook front side right

La o inspecție rapidă, am observat că pe de-o parte acesta are destule port-uri de conectivitate pentru a satisface nevoia de expansiune a computerului, dar pe de altă parte acestea nu sunt obligatoriu port-urile pe care și le doresc majoritatea. Avem două port-uri USB 3.0 Type-A, câte unul pe fiecare parte, un port USB Type-C pentru încărcare, dar și pentru accesorii, un jack de căști combo de 3,5mm, slot microSD și chiar și un HDMI, dar de tip „mini”.

Astfel, în timp ce slot-ul de card este apreciat, în special de utilizatorii de smartphone-uri, cei care folosesc camere foto sau video ar prefera un slot SD de dimensiune completă. Apoi, HDMI-ul de dimensiuni mici necesită un adaptor sau un cablu cu MiniHDMI la un capăt pentru a afișa pe un ecran sau un proiector. Important este că are astfel de opțiuni, dar aș fi preferat variantele „standard”.

Microtech CoreBook front side right

Un alt element pe care l-am apreciat încă de la început la Microtech CoreBook este însă faptul că integrează o ușiță pe capacul de jos, care oferă acces rapid (are doar două șuruburi mici) la SSD-ul de tip M.2 2280 al computerului. Poți scoate SSD-ul și îl poți înlocui cu unul de dimensiune mai mare oricând dorești, fără să desfaci complet laptop-ul și fără să renunți la garanție. Din păcate, RAM-ul nu este accesibil în același fel.

Se vede însă că Microtech este o companie mai mică, care nu își permite încă să creeze multiple variante ale laptop-urilor sale. Astfel, în România, tastatura este livrată cu autocolante speciale pe fiecare tastă, pentru a asigura un format de taste „internațional”, cu toate literele și simbolurile așa cum le cunoaștem de pe tastaturile obișnuite. Cel mai probabil, sub aceste autocolante se află o tastatură în limba italiană, țara de origine a producătorului. Nu mă deranjează în mod special acest aspect, întrucât autocolantele nu sunt din hârtie, ci sunt din plastic, și au o textură plăcută la atingere. Totuși, orice lucru lipit, poate fi și dezlipit. Aș fi interesat să văd mai degrabă rezistența în timp a tastelor. Am mai văzut astfel de autocolante și pentru laptop-uri de la Apple, pe care le aplică unii utilizatori acasă pe modele cumpărate din alte țări, precum Germania sau Franța.

Microtech CoreBook keyboard

Alte particularități de design la acest laptop sunt însă ceva mai pozitive. Avem un trackpad imens sub tastatură, unul dintre cele mai mari de pe un laptop cu Windows dintre cele testate în ultimii ani, similar cu unul de pe un MacBook. De asemenea, tastatura are un numpad în partea din dreapta, util celor care lucrează în Excel sau fac multe calcule. Tototdată, pentru a păstra o ramă subțire de jur-împrejurul ecranului, Microtech a apelat la un webcam poziționat în partea stânga-jos a ecranului. Este o poziționare neobișnuită, dar utilă pentru cei care oricum nu folosesc webcam-ul foarte des.

Dar unul dintre cele mai mari avantaje ale acestui computer este adaptorul de priză. Acesta nu doar că este doar cu puțin mai mare decât unul de smartphone, însă este și de tip USB-PD (Power Delivery), ceea ce înseamnă că poate fi folosit pentru a încărca orice alt dispozitiv compatibil cu această tehnologie la putere mare (în limita a 65W). Și mai interesant este însă faptul că acesta este unul universal. Poate fi introdus în prize SUA/China fără alte accesorii, dar pot fi atașate și capete de Europa sau Marea Britanie, acestea fiind incluse în pachet. Desigur, încărcătorul vine cu un cablu USB-C la ambele capete.

Microtech CoreBook power

Așa cum sugerează și numele laptop-ului, configurația oferă performanță „de bază” (core)

CoreBook-ul testat este o configurație superioară din oferta MicroTech. Acesta este modelul cu cel mai performant procesor din gamă, un Intel Core i7-1065G7, configurat cu 16 GB memorie RAM și un SSD de 512 GB. Așa cum ziceam la început, este ușor să schimbi SSD-ul pe parcurs, deci poți alege varianta cu cea mai mică capacitate, în speranța unui upgrade.

Ecranul este unul obișnuit pentru un laptop care nu face parte din gama premium: un panel IPS cu rezoluție Full HD pe format 16:9 și diagonală de 15,6”, în timp ce acumulatorul de 6.000 mAh promite în jur de 5-6 ore de productivitate. Am apreciat faptul că Microtech nu încearcă să facă autonomia să par mai mare decât este de fapt, oferind statistici bazate exclusiv pe redare video sau alte cazuri nerealiste de utilizare. Iar toate acestea sunt integrate într-un computer de 1,9 kg, destul de ușor pentru dimensiunile sale, care, alături de încărcătorul de dimensiuni reduse, ar putea fi un computer performant potrivit de luat într-o geantă sau ghiozdan pentru muncă.

Microtech CoreBook screen

Acest review ar trebui să fie valabil pentru oricare alte modele CoreBook, întrucât Microtech dezvoltă și variante cu procesoare AMD Ryzen. Desigur, performanța va fi diferită între fiecare configurație. Există modele cu 8 sau 16 GB RAM și procesore Intel Core i3, i5 și i7, sau AMD Ryzen 3, 5 și 7 din seria 3000 și de la 256 până la 2 TB stocare pe SSD.

CoreBook oferă Windows și Linux, sub același acoperiș

Ceva ce nu am menționat până acum despre acest model de laptop este faptul că a venit din fabrică configurat cu două sisteme de operare. Unul este Windows 11 Pro, o versiune fără niciun fel de personalizări sau bloatware. Acesta este un mare plus, întrucât multe laptop-uri de la producători cunoscuți vin cu zeci de aplicații și reclame, inclusiv software care îți poate afecta performanța precum infamele programe antivirus McAffee sau Norton Internet Security.

Atunci când pornești prima dată Windows 11 Pro, nu rulează nimic „străin” în background, iar toate driverele sunt actualizate prin intermediul Windows Update. Este un Windows complet „standard”, la fel ca cel pe care îl poți instala manual de pe site-ul Microsoft.

Microtech CoreBook dual boot

Cel de-al doilea sistem de operare este LiberOS, o distribuție de Linux concentrată tocmai pe ideea de securitate și confiențialitatea datelor. Acesta are o interfață inspirată de macOS, numită Pantheon DE, care dorește să ofere simplitate în design și utilizare. Aceasta are un dock în partea de jos, unde poți atașa aplicațiile preferate și o bară de control în partea de sus. Pentru utilizarea de zi cu zi, acest sistem de operare poate să ofere tot ce ai avea nevoie de la un computer, iar pentru utilizatorii avansați de Linux, ar putea să fie perfect și pentru muncă „serioasă”.

Implicit, SSD-ul acestui CoreBook este împărțit în două, jumătate pentru fiecare sistem de operare, dar poți renunța la oricare OS dacă asta îți dorești. De altfel, Microtech vinde CoreBook cu patru opțiuni de sistem de operare: Windows 11 Pro, LiberOS, Ubuntu, sau chiar ChromeOS. Desigur, varianta cu Windows este puțin mai scumpă.

Microtech CoreBook webcam

Cert este că Microtech a creat un laptop care ar putea să fie foarte apreciat în special de către utilizatorii avansați, care au nevoie de un computer cu performanță bună, dar nu de top, care să nu fie „pentru filme”, sau „pentru jocuri”, ci să reprezinte o unealtă bine construită și performantă pentru muncă. Faptul că este „prietenos” cu alte sisteme de operare și că permite upgrade-ul stocării este un plus, în timp ce tastatura mare și trackpad-ul mai mult decât generos vor fi cu siguranță apreciate.

Webcam-ul nu este nici foarte performant, nici prea bine poziționat, având tot timpul degetele în cadru atunci când scrii ceva, din cauza poziționării. Am mai văzut ceva de genul și pe laptop-urile Huawei care aveau camera ascunsă într-o tastă din zona butoanelor de funcții de sus. Este bine că există, în caz că ai nevoie rapid pentru un apel video, dar ar putea deveni enervantă pentru cineva care stă tot timpul în apeluri video și mai dorește să și rezolve alte task-uri în paralel.

Microtech CoreBook linux liberos

Pe profilul de performanță, cooler-ele pornesc la turație medie, în comparație cu alte laptop-uri, însă sunetul nu este unul deranjant. Totuși, pentru a evita funcționarea ventilatoarelor în timpul utilizării obișnuite, laptop-ul poate fi mutat pe un profil balansat.

Dacă CoreBook avea și un port HDMI de dimensiuni normale, ar fi fost puține lucruri de care să mă plâng la acest model de laptop.

Performanța nu depășește așteptările, dar este de ajuns pentru utilizare „office”

Chiar dacă include un procesor Core i7, considerat performant, CoreBook nu este un laptop de performanță extremă. Este un laptop pe care poți să scrii cod, pe care poți să fii foarte productiv în office sau să rulezi și aplicații mai pretențioase, dar acesta nu va înlocui un computer performant. Folosește un procesor de acum două generații, deja, iar acesta nu este nici măcar unul din gama H, ci unul dintr-o serie dedicată mai degrabă ultra portabilelor.

Microtech CoreBook SSD

Astfel, rezultatele testelor afirmă din nou faptul că acesta este un laptop fără pretenții și recomand celor care nu au nevoie de un i7 să se orienteze chiar spre versiunile cu i3 sau i5, întrucât sunt considerabil mai ieftine, iar, în rest, laptop-ul oferă aceleași avantaje.

SSD-ul este însă un punct slab, operand doar la viteze SATA. Acesta ar putea fi însă schimbat cu unul NVMe, cu viteze ridicate. Totuși, schimbarea SSD-ului ar trebui să vină doar dacă viteza oferită de cel inclus nu este de ajuns. În utilizare normală, majoritatea utilizatorilor nu vor vedea mari diferențe. Aplicațiile se pornesc repede, iar Windows-ul se încarcă rapid. Doar dacă cazul de utilizare cere un SSD mai rapid ar merita upgrade-ul.

Benchmarks

PCMark

  • Essentials – 8.166
  • Productivity – 5.599
  • Digital Content Creation – 3.131

Cinebench R23

  • Single-Core – 1.096
  • Multi-Core -2.550

CrystalDiskMark

  • SEQ1M Q8T1 – Read: 532 MB/s / Write: 360 MB/s
  • SEQ1M Q1T1 – Read: 492 MB/s / Write: 338 MB/s

Concluzii

Microtech CoreBook este exact ceea ce promite: un computer care să ofere o experiență de bază, dar cu avantaje față de modelele din piață. Deși vine cu sistem de operare preinstalat, acesta nu este plin de bloatware, iar Linux-ul este chiar încurajat de producător pentru cei care doresc o alternativă la Windows. De asemenea, avem de a face cu un încărcător mic și ușor, SSD upgradabil și destulă performanță pentru a satisface majoritatea cazurilor de utilizare office.

Prezența acestor dispozitive în piață dovedește că există o cerere și pentru computere de acest gen, iar cei care caută așa ceva nu vor fi dezamăgiți de Microtech CoreBook. Desigur, există și mici dezavantaje, însă după ce am petrecut mai mult timp cu acest laptop, mi se pare că acestea sunt mai puțin importante decât avantajele.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult