MSI GS66 Stealth: un computer de gaming „ascuns” într-o carcasă subțire

12.08.2020
MSI GS66 Stealth: un computer de gaming „ascuns” într-o carcasă subțire

Ne apropiem de o nouă generație de laptop-uri de gaming, întrucât atât NVIDIA, cât și AMD sunt pe cale să anunțe noi generații de plăci video desktop. Astfel, nu va dura mai mult de jumătate de an până când cipurile grafice noi vor ajunge și pe laptop-uri. Totuși, până atunci, companiile încă lansează laptop-uri de gaming noi, iar noul MSI GS66 Stealth pare să fie unul dintre cele mai bine construite astfel de dispozitive care au trecut prin redacția Go4it. Avem de a face cu un laptop cu design simplu și compact, care nu „urlă” GAMING din răsputeri, care ar putea fi folosit și pe post de computer de lucru fără probleme. Desigur, și specificațiile hardware sunt la un nivel înalt.

MSI GS66 Stealth își onorează numele printr-un design neimpunător

Faptul că MSI a numit acest model „Stealth” poate avea două sensuri. În primul rând, acest laptop este destul de subțire, având în vedere configurația lui hardware. Acesta vine într-o carcasă de culoare neagră, fără inserții cu luminițe, fără linii foarte agresive. Liniile sunt drepte, culoarea carcasei este uniformă, iar micile detalii ies imediat în evidență, întrucât întrerup design-ul „pătrățos”. De exemplu, marginea de jos a carcasei de sub trackpad are o indentație de la un capăt la altul. Astfel, poți ridica ușor ecranul cu un singur deget din orice poziție, fără să cauți zona cu mai mult spațiu de prindere, pe care majoritatea companiilor îl pun în centru.

Capacul ecranului este aproape complet negru mat, făcând laptop-ul să semene mai mult cu un avion SR-71 Blackbird decât cu un laptop de gaming. Subtil, dacă te uiți atent, poți vedea și logo-ul MSI pe acest capac, neiluminat și imprimat tot în culoare neagră… „stealth”.

MSI GS66 Stealth back

Al doilea motiv pentru care cred că acest laptop se numește „Stealth” este faptul că poate trece neobservat ca un laptop de productivitate de performanță înaltă. Este de ajuns să stingi luminițele RGB ale tastaturii, sau măcar să le faci de culoare albă. Astfel, nu vei arăta caraghios într-o întâlnire de business, sau într-o ședință (dacă lucrezi la birou pe perioada pandemiei), cu o „sorcovă” de gaming.

Tastatură și trackpad decente, conectivitate OK

Tastatura are butoane cu o cursă cam mică pentru gaming, însă aceasta pare să fie o consecință a design-ului subțire. Mai puțin mi-au plăcut însă dimensiunile anumitor taste. Acestea par a fi puțin mai late decât pe un laptop obișnuit, iar font-ul inspirat de logo-ul filmelor Spider-Man ale lui Sam Raimi strică puțin aspectul, sugerând totuși că nu este vorba despre un laptop „obișnuit”.

Trackpad-ul în schimb este foarte lat, dar destul de îngust. Motivul pare să fie faptul că nu mai era spațiu pe verticală pentru a-l face mai mare. Totuși, este unul dintre cele mai mari trackpad-uri pe care le-am întâlnit pe laptop-uri de gaming, ceea ce sugerează că MSI măcar a încercat să facă un design proprietar și nu a cumpărat un trackpad standard de la Synaptics. Acesta face click fizic pe toată suprafața lui și este foarte bine pus la punct. Rareori întâlnești un trackpad așa bun pe un laptop cu Windows de gaming. Mai mult, acesta pare să fie gândit pentru productivitate, cu suprafața aceea mare pe laterală, fiind mult mai confortabil pentru muncă atunci când ai de făcut multe acțiuni drag & drop.

MSI GS66 Stealth trackpad

Singurul lucru care îi lipsește acestui laptop la capitolul conectivitate ar fi un cititor de carduri SD. În rest, are trei USB-uri Type-A, două USB Type-C (dintre care unul Thunderbolt 3), un port Ethernet pentru rețea prin fir, HDMI și, desigur, un jack de 3,5 mm pentru căști.

În utilizare, MSI GS66 Stealth nu este foarte zgomotos

Chiar dacă laptop-ul arată destul de „normal” la prima vedere, aparențele pot fi înșelătoare. Sub carcasa subțire și neagră a acestui computer avem o configurație de top, care ar trebui să ofere o performanță de top în majoritatea jocurilor. Vorbim despre un procesor Core i7 din generația 10, 32 GB memorie RAM, GPU NVIDIA RTX 2070 Max-Q și un SSD NVMe de 1 TB.

Problema laptop-urilor de gaming a fost de-a lungul timpului legată în special de sistemele de răcire. Cu cât un computer este mai subțire, cu atât poți integra o soluție mai puțin eficientă de răcire în el. MSI a reușit însă să ofere o răcire decentă, care nu este foarte zgomotoasă, nici atunci când alegi opțiunile de overclocking din aplicația Dragon Center.

MSI GS66 Stealth front

Practic, cei de la MSI au mai multe moduri de funcționare, două dintre care sunt personalizabile. Există modul Silent, care turează ventilatoarele la un nivel scăzut și limitează performanța în funcție de temperatură, modul balansat pentru performanță de bază și modul Super Battery, pentru momentul în care scoți laptop-ul din priză. În acest mod nu este însă recomandat gaming-ul, întrucât bateria nu are destulă putere pentru a alimenta procesorul și cipul grafic la un nivel înalt de performanță.

Modurile User și Extreme Performance sunt însă cele care permit puțină personalizare. Extreme turează ventilatoarele la maximum și permite overclocking cu câte 200, respectiv 300 MHz procesorul și memoria RAM. Tot aici ai și opțiunea de a supratura ventilatoarele la un nivel greu de ignorat. Voi numi acest mod „modul avion”, pentru că face la fel ca reactoarele unui avion de linie. Modul User este însă mai prietenos cu urechile. Acesta permite configurarea ventilatoarelor pe mai multe trepte, dintre care setarea „auto” pare să fie cea mai bună, oferind un balans bun între performanță de top și zgomot minim. Partea bună este că opțiunile de overclocking sunt în continuare disponibile și în modul User.

Iar la capitolul temperaturi, acest model s-a descurcat onorabil, având în vedere că folosește un procesor Core i7-10750H, un model pe 14nm cu 6 nuclee, care în teorie poate ajunge în boost până la 5 GHz. În realitate însă, acesta ajunge pe la 4,2-4,3 GHz și rămâne acolo, cu o temperatură de aproximativ 80 de grade. În funcție de joc, temperatura poate scădea până pe la 75 de grade și poate să crească și până la 90 pe perioade scurte. Cipul grafic însă rămâne cam tot timpul stabil pe la 70-72 de grade cu toate setările de overclocking active și cu ventilatorul pe „auto”. Asta înseamnă că sistemul de răcire este unul eficient, iar temperatura nu va duce la throttling, deci te poți juca multe ore în șir la performanță optimă pe MSI GS66 Stealth.

MSI GS66 Stealth bottom

Un aspect important al acestui laptop este ecranul, echipat cu un panel IPS cu culori pe 8 biți la 240 Hz, care poate fi configurat să funcționeze în gamutul de culoare sRGB, putând fi astfel folosit și pentru diverse editări grafice în acest spațiu de culoare. Iar GS66 Stealth poate rula cam orice aplicație de productivitate îi dai, la performanță de top. Astfel, chiar dacă nu ai la dispoziție un monitor de lucru calibrat, poți face și direct pe el anumite lucruri de bază. Iar timpul de răspuns scăzut se face simțit și în interfața sistemului de operare, nu doar în jocuri.

MSI a integrat și una dintre cele mai mari baterii posibile pe un laptop, fără ca acesta să poată fi interzis în avion. La fel ca MacBook-ul Pro de 16”, GS66 Stealth vine cu o baterie de 99,99 Wh. Astfel, pe modul de „Battery Saving”, în aplicații office, vei putea probabil lucra timp de 5-6 ore. Este greu de testat autonomia când mulți utilizatori au rutine diferite de muncă. Totuși, laptop-urile de gaming, din cauza faptului că au componente foarte puternice, care consumă multă energie, nu vor putea oferi niciodată la fel de multă autonomie precum computerele de office.

Nivelul de performanța oferit într-un design atât de subțire este foarte bun

Testele de gaming au fost rulate folosind cele mai înalte profiluri de setări ale jocurilor (very high/ultra), cu antialiasing dezactivat. Unde a fost disponibil render-ul Vulkan, a fost folosit acela în locul DirectX. De asemenea, rezoluția testată a fost 1080p, rezoluția nativă a monitorului. Desigur, cu un monitor extern sau folosind NVIDIA DSR poți crește rezoluția, dar presupun că majoritatea utilizatorilor vor dori să beneficieze de pe urma ecranului la 240 Hz a acestui laptop.

Cele trei jocuri care pun acest model în dificultate pe setările maxime sunt cele care au reușit să pună cam toate laptop-urile de gaming într-o poziție similară în ultimele luni: Assassin’s Creed Odyssey, Metro Exodus și Red Dead Redemption 2. Acestea sunt însă limitate în general de procesor, nu de cipul grafic obligatoriu. De asemenea, cu setări ceva mai „obișnuite”, poți atinge peste 60 de cadre pe secundă și în aceste titluri. Fiind vorba despre jocuri single player, performanța nu este tocmai deranjantă.

MSI GS66 Stealth rgb

Jocurile concentrate însă pe multiplayer, precum For Honor și Rainbow Six Siege ating însă niște valori de framerate foarte înalte. Cu puține ajustări, Siege poate fi configurat să atingă cele 240 FPS necesare pentru a atinge performanța maximă a ecranului. În titluri eSports precum CS: GO, LOL, Valorant sau Overwatch cu siguranță poți atinge acele valori cu ușurință.

Gaming

3DMark

Benchmarks

  • Cinebench R20 – 2.889
  • PCMark 8 Creative – 7.243
  • CrystalDiskMark SEQ1M Q8T1 – Read: 3.444 MB/s / Write: 2.377 MB/s
  • CrystalDiskMark SEQ1M Q1T1 – Read: 2.472 MB/s / Write: 2.227 MB/s

MSI GS66 Stealth este ușor de recomandat

MSI GS66 Stealth side

MSI GS66 Stealth este unul dintre cele mai surprinzătoare laptop-uri de gaming din ultima perioadă. Nu încearcă să pară altceva decât ceea ce este: un computer compact, echipat cu componente high end, o baterie mare și cu un design deloc deranjant. Acesta pare să fie poziționat să concureze cu modelele Razer Blade și pare să reușească să țină pasul cu performanța, design-ul și construcția acelor modele.

Acesta este un laptop ușor de recomandat, atât timp cât se încadrează în bugetul vostru. Momentan nu l-am găsit listat pe niciun magazin din România, dar predecesorii săi, cu procesoare Intel din generația 9 costau la lansare între 9000 și 15.000 de lei, deci probabil că această configurație de medie ar putea fi pe undeva pe la 12.000 lei atunci când ajunge în stocul magazinelor.

Părţi pozitive

+Foarte bine construit
+Răcire eficientă și nu foarte zgomotoasă
+Performanță bună în jocuri
+Monitor la 240 Hz cu panel de calitate
+Autonomie peste cea a altor modele concurente

Părţi negative

-Tastatura are o cursă prea mică și taste de dimensiuni non-standard
-Nu are un cititor de carduri SD

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult