MSI Wind U210 este alternativa cu platformă AMD

24.08.2009
MSI Wind U210 este alternativa cu platformă AMD

Intel îşi poate bifa în portofoliu aproape toată piaţa de netbook-uri. VIA cu al lor Nano nu au reuşit să se impună, însă AMD are de ceva timp anunţat un competitor, platforma Neo. Iată că MSI este primul producător care se laudă cu o apariţie pe piaţa europeană a platformei de la AMD în viitorul model Wind U210. Acesta este urmaşul lui U200, model care părea că se dezice de statutul de netbook prin folosirea unui procesor Celeron CULV. Wind U210 va fi dotat cu un AMD Athlon Neo MV-40 la 1,6 GHz, care în testele producătorului părea să fie mai rapid decât un Atom şi mai lent decât un Core 2 Duo la aceeaşi frecvenţă din gama lansată cu platforma Centrino 2.

MSI Wind U210 cu platforma AMD Neo

Pentru a putea lansa Wind U210 atât cu Windows XP, cât şi cu Vista, MSI a construit două configuraţii. Încadrarea în cerinţele Microsoft pentru XP a presupus folosirea unui singur modul de 1 GB RAM şi a unui HDD de doar 160 GB. Versiunea dotată cu Vista are memoria RAM dublată şi un HDD de 250 GB. Noul MSI Wind U210 va fi oferit în formatul de 12”, cu o placă video dedicată ATI Radeon Mobility X1250. Dimensiunile portabilului sunt 297x190x31 mm, iar greutatea ajunge la 1,5 kg. MSI Wind U210 va costa 400 € sau 450 € în funcţie de configuraţia aleasă. Tare ne-ar plăcea să vedem dacă alternativa AMD este o soluţie competitivă pentru platforma Intel.

Doar 31 mm grosime pentru Wind U210

Ultra-portabilul va costa 400 € sau 450 €

Urmărește Go4IT.ro pe Google News