Samsung N350 – un netbook familiar cu reţelele 4G

06.09.2010
Samsung N350 - un netbook familiar cu reţelele 4G

Netbook-urile Samsung sunt nişte
produse aparte
şi destul de rare pe piaţa românească. În cazul
de faţă, Samsung N350 continuă linia de design întâlnită la

modelele anterioare
şi aduce o facilitate cu care alt
ultra-portabil ieftin nu se poate lăuda. Este vorba despre un modem
cu suport dual pentru reţele LTE şi HSPA+.
Utilitatea lui
la ora actuală în România este discutabilă, însă lucrurile ar putea
să stea cu totul altfel peste un an. Configuraţia poate fi
considerată una din cele mai performante la ora actuală, având la
bază procesorul dual core Intel Atom N550. Ecranul de 10.1″ cu
rezoluţia clasică de 1024×600 de pixeli are un filtru exterior mat,
care cu siguranţă va fi foarte apreciat.

Samsung N350 - cu modem LTE/HSPA+ pentru conexiune rapidă la Internet

Memoria RAM de 1 GB este unul din puţinele puncte slabe
ale lui Samsung N350, alături de bateria de trei celule.

Nu ştim cum au măsurat autonomia, însă cele 6,7 ore specificate nu
ar putea fi atinse în condiţii de utilizare obişnuită. În pachet
mai găsim un HDD de 250 GB, un cititor de carduri,
Bluetooth 3.0
, 802.11n şi trei porturi USB 2.0. Tastatura
chiclet arată bine, iar grosimea netbook-ului este foarte redusă.
Samsung N350 va fi disponibil în această toamnă, preţul său
în Germania urmând să fie de 430 €.

Samsung N350 - în curând pe piaţa europeană, la un preţ de 430 €