Sony VAIO CA – performanţă şi culoare, pentru lucrul de zi cu zi

29.11.2011
Sony VAIO CA – performanţă şi culoare, pentru lucrul de zi cu zi

Sony Vaio CA este un laptop pentru acasă, care se face remarcat printr-un design vesel şi plin de culoare.

Sony Vaio CA

Descriere

Adresată publicului tânăr, uşor nonconformist şi dornic să aducă un plus de culoare în viaţa de zi cu zi, seria Sony Vaio CA încearcă să îmbie performanţe competitive cu un design expresiv, ce iese din tiparul monoton al portabilelor de business.

Sony Vaio CA este acel gen de produs pe care îl îndrăgeşti de cum ai pus ochii pe el, sau îl vei detesta pentru todeauna, din simplul motiv că nu se potriveşte personalităţii tale.

Sony Vaio CA

Din punct de vedere constructiv, Vaio CA este un portabil de 14 inch cu greutate rezonabilă, adăpostit într-o carcasă solidă şi bine finisată, cu un design ce abundă în suprafeţe lucioase şi evită pe cât posibil orice muchii sau colţuri care ar putea incomoda la atingere.

Spatele ecranului şi toată partea interioară a carcasei, exceptând tastatura, sunt acoperite de finisaje din plastic translucent. Materialul cu o grosime apreciabilă, ales din considerente estetice, are proprietatea de reflecta şi amplifica lumina ambiantă, dând senzaţia că întreaga suprafaţă este iluminată de dedesubt. Efectul de iluminare este amplificat şi mai mult în zona touchpad-ului, acesta căpătând un aspect fluorescent foarte pronunţat.

Sony Vaio CA

Ecranul cu diagonală de 14 inch suportă rezoluţia 1366 x 768 pixeli şi este încadrat de o ramă îngustă, cu finisaj mat. Luminozitatea imaginii este suficient de ridicată pentru a nu fi incomodaţi prea uşor de finisajul glossy, iar reproducerea bună a nuanţelor de culoare asigură o experienţă plăcută la vizionarea de filme. Aş fi dorit totuşi unghiuri de vizibilitate puţin mai largi pe verticală, astfel încât să nu fie necesară reajustarea înclinaţiei ecranului după fiecare schimbare de poziţie.

Tastatura de tip chiclet este comod de folosit şi destul de silenţioasă, iar pentru un plus de confort la utilizarea pe timp de noapte avem la dispoziţie o sursă de lumină LED, albă. Pentru o administrare eficientă a bateriei, funcţia de iluminare este activată cu ajutorul unui senzor de proximitate numai atunci când apropiem palmele de tastatură.

Sony Vaio CA

Touchpad-ul este acoperit cu plastic texturat, ce dă o senzaţie plăcută la atingere dar nu incomodează alunecarea degetelor. Sensibilitatea este foarte bună, iar suprafaţa de lucru suficient de mare pentru a cuprinde întregul ecran dintr-o singură trecere. Cele două butoane pentru click stânga/dreapta sunt uşor de apăsat, dar cam zgomotoase.

Sunetul este redat cu ajutorul unui set de difuzoare stereo poziţionate deasupra tastaturii. Din păcate audiţia oferită este dezamăgitoare, sunetele redate fiind prea sărace în gama frecvenţelor joase.

Acumulatorul Li-Ion este acomodat integral în corpul carcasei, dar poate fi detaşat cu uşurinţă atunci când este nevoie. Designul carcasei permite accesul rapid la compartimentul pentru harddisk şi cel pentru memoria RAM.

Sony Vaio CA

Conectivitate

În partea din faţă a restpad-ului avem trei LED-uri de activitate pentru funcţiile Power, Battery şi HDD, alături de slot-ul pentru card de memorie şi un comutator pentru activarea/dezactivarea interfeţelor de reţea.

În lateral-dreapta găsim unitatea optică, conectorii pentru căşti şi microfon, respectiv doi dintre conectorii USB 2.0. In stânga găsim încă un conector USB 2.0 şi unul USB 3.0, alături de ieşirile HDMI şi VGA. Tot în partea stângă avem conectorul LAN şi cel pentru adaptor AC, alături de fanta de evacuare a sistemului de răcire.

Sony Vaio CA

Specificaţii

  • Model – VAIO VPCCA1S1E
  • Ecran – 14.0 inch (rezoluţie 1366 x 768 pixeli, finisaj glossy)
  • Procesor – Intel Core i3-2310M (2.1 GHz, 3 MB Cache L3, TDP 35W, 32nm)
  • Interfaţă Grafică dedicată – AMD Radeon HD 6470M (512 MB/64 bit memorie DDR3 dedicată, compatibil DirectX 11)
  • Memorie RAM – 4 GB DDR3-1333 (Max. 8GB)
  • Harddisk – 500 GB (5400 RPM)
  • Unitate optică – DVD±RW/±R DL/RAM
  • Reţea – WLAN 802.11b/g/n, Bluetooth 3.0, Gigabit LAN
  • Conectori – 3x USB 2.0, 1x USB 3.0, VGA, HDMI, căşti, microfon
  • Accesorii – card reader (SD/ MS/ MS Pro/ MMC), HD web camera powered by „Exmor”, tastatură iluminată
  • Sistem de operare – Windows 7 Home Premium 64 bit
  • Acumulator – 6 celule (5300 mAh, 59 Wh)
  • Greutate – 2.45 Kg

Performanţe

Sony Vaio CA a reuşit să obţină 5294 puncte în testul PCMark Vantage, un rezultat bun pentru configuraţia hardware folosită, dar totuşi puţin sub nivelul altor laptopuri bazate pe platforma Sandy Bridge.

Sony Vaio CA

În ciuda celor 512 MB memorie video dedicată, soluţia grafică AMD Radeon HD 6470 face faţă cu greu jocurilor actuale, reuşind să obţină numai 18 cadre pe secundă în Battlefield 3. Rezultate ceva mai bune sunt obţinute cu DiRT 3, unde experienţa curselor de raliu poate fi gustată la setări de calitate medie.

Stalker: Call of Prypiat a fost singurul joc care a rulat cu un număr consistent de cadre pe secundă, fără a impune reducerea la minimum a opţiunilor pentru calitatea imaginii.

Sony Vaio CA

Chiar dacă nu este un laptop proiectat cu gândul la jocuri PC, Sony Vaio CA reuşeşte să păstreze o funcţionare silenţioasă în majoritatea timpului şi nu ridică prea mult temperatura carcasei în zonele sensibile, cum ar fi tastatura şi touchpad-ul.

Sony Vaio CA

Punctajele măsurate în testele 3DMark Vantage şi 3DMark 11 plasează soluţia grafică AMD Radeon HD 6470M la un nivel de performanţă apropiat celei cu chipset Nvidia GeForce GT 520M, avantajând uşor soluţia grafică propusă de AMD.

Sony Vaio CA

Scorul CPU Index măsurat de benchmark-ul Cinebench R11.5 reflectă performanţa procesorului Intel Core i3-2310M în aplicaţii de randare video. Atât punctajul măsurat în testul Cinebench R11.5, cât şi viteza de arhivare măsurată cu benchmark-ul inclus în aplicaţia WinRAR 4.01 x64 sunt valori tipice unei configuraţii mainstream bazate pe Intel Sandy Bridge.

Sony Vaio CA

Sony Vaio CA

Harddisk-ul cu viteză de rotaţie a platanelor de 5400 RPM nu este cea mai fericită soluţie pentru găzduirea unui sistem de operare modern, cum este Windows 7. Deşi este probabil cea mai lentă componentă din întreaga configuraţie, harddisk-ul produs de Toshiba se achită cu bine de sarcini şi oferă avantajul unui spaţiu de stocare generos.

Sony Vaio CA

Pentru viitor, upgrade-ul la un dispozitiv SSD este o bună modalitate pentru îmbunătăţirea performanţelor.

Autonomie

Ajutat de un acumulator Li-Ion de 6 celule, Sony Vaio CA a reuşit să reziste 3 ore şi 15 minute, în condiţiile redării unui film cu rezoluţie 720p, având placa de reţea dezactivată şi luminozitatea ecranului redusă la 50%.

Dacă optăm pentru activităţi office şi navigare pe internet, Vaio CA promite un timp de mobilitate de peste 4 ore, cu condiţia utilizării profilului Battery Saving pentru gestionarea consumului de energie.

Sony Vaio CA

Plusuri şi minusuri

[+] carcasa solidă, confecţionată din materiale de bună calitate
[+] platformă hardware de ultimă generaţie, bazată pe Intel SandyBridge
[+] tastatură iluminată si trackpad de calitate
[+] ecran bine luminat şi o calitate rezonabilă a imagini
[+] unitate optică internă
[-] ecran lucios
[-] performanţe neconvingătoare pentru difuzoarele interne
[-] designul foarte colorat nu este pentru toate gusturile, însă din fericire avem şi o versiune cu nuanţe de alb

Concluzie

Laptopurile din seria Sony Vaio CA sunt recomandate prin performanţe competitive şi o calitate excelentă a construcţiei.

Designul ales pentru carcasă este unul reuşit din punct de vedere estetic, dar selecţia de culori prea stridente riscă să-i îndepărteze pe mulţi dintre potenţialii cumpărători, obişnuiţi cu aspectul tradiţional al calculatoarelor portabile. Din fericire pentru aceştia există o soluţie salvatoare, sub forma unei versiuni numai cu nuanţe de alb, mult mai puţin agresivă din punct de vedere vizual.

Sony Vaio CA

Sony Vaio VPC-CA1S1E poate fi achiziţionat şi din magazinele online din ţara noastă, pentru suma de aproximativ 3200 Lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News