Asus Designo MS246 – când designul este pus pe primul loc

22.09.2009
Asus Designo MS246 – când designul este pus pe primul loc

La începutul lunii, Asus anunţa
o nouă serie de monitoare
numită Designo MS. Aşa cum spune şi
numele, ea se remarcă prin designul aparte şi a fost creată pentru
cei care apreciază aspectul estetic al unui monitor. Din cele cinci
modele anunţate atunci, cu diagonale de 23.6″, 23″, 21.5″, 22″ şi
20″, noi l-am primit la test pe cel mai mare. Aşa cum aţi văzut din

imaginile pe care le-am publicat
, ecranul lui Asus MS246 are o
carcasă foarte subţire şi este sprijinit de un inel de plastic.


Asus Designo MS246 - un monitor cu design pretenţios

Trei puncte de sprijin şi ajustare cu un
deget

Carcasa monitorului este construită din plastic lucios în
culorile alb şi negru. Pe laturile sale, între panoul frontal negru
şi cel posterior alb se găsesc numeroase orificii care ajută cel
mai probabil la răcirea componentelor. Monitorul nu se sprijină
efectiv pe panoul posterior, ci pe două suprafeţe cauciucate de pe
bază. Ele însă nu arată prea bine şi dacă ecranul este mişcat prea
mult pe birou, s-ar putea dezlipi. Inelul din spatele monitorului
este cel de-al treilea punct de sprijin şi dispune la rândul lui de
o zonă de contact cauciucată. El se fixează cu ajutorului unui
şurub, suprafaţa de fixare fiind rabatabiă şi acoperită cu un un
panou alb.

Asus MS246 stă puţin aplecat pe spate chiar şi în
poziţia cea mai apropiată de faţa utilizatorului.
Unghiul
de ajustare este destul de îngust, aceasta fiind principalul
dezavantaj al designului. Aşa cum susţine şi Asus, aplecarea sau
ridicarea ecranului se poate face cu un singur deget. Deşi are doar
trei puncte de sprijin, monitorul nu poate fi dat pe spate foarte
uşor. Unghiul în care stă faţă de utilizator nu este chiar cel
optim şi vom discuta mai târziu despre implicaţiile asupra
imaginii.


La baza panoului alb se găseşte un picioruş de cauciuc

Butoane şi conectori

Ajustarea setărilor monitorului Asus MS246 se face cu
ajutorul a cinci butoane sensibile la atingere, iluminate atunci
când unul din ele este activat.
Din păcate, simbolurile
specifice fiecărui buton nu se văd când iluminarea este stinsă, iar
prima apăsare este recunoscută drept comandă. Aceasta înseamnă că
trebuie să memoraţi funcţiile butoanelor dacă doriţi să
daţi o comandă greşită de la început
. Pe spatele ecranului
se găsesc doar patru conectori: cel de alimentare, o mufă HDMI, una
VGA şi o ieşirea audio jack 3,5 mm. Aceasta din urmă preia semnalul
audio transmis prin cablul HDMI.

Specificaţii

Diagonală: 23.6″
Rezoluţie: 1920×1080
Matrice: TN
Dot pitch: 0,272 mm
Culori: 16,7 milioane, 72% NTSC
Luminozitate: 250 cd/mp
Contrast: 50.000:1 dinamic
Timp de răspuns: 2 ms GtG
Înclinare: +10… +20 grade
Consum: 33 W max, 1 W idle
Alimentator: extern
Dimensiuni: 568 x 414 x153 mm
Greutate: 3,9 kg


Asus Designo MS246 - conectorii

Calitatea imaginii

Ecranul monitorului nu are un filtru extern lucios, aşa cum am
văzut la majoritatea portabilelor de la compania taiwaneză.
Imaginea are o calitate decentă şi nu se remarcă în vreun fel.
Atât filmele, cât jocurile au rulat fără probleme. Timpul
de răspuns redus asigură o fluenţă bună a imaginilor.
În
timpul utilizării, monitorul nu se încălzeşte şi nu emană căldură
în mod excesiv, consumul fiind destul de mic pentru dimensiunile
sale. Deşi Asus MS246 poate afişa teoretic rezoluţii mai mici
păstrând aspectul, umplând ecranul sau păstrând raportul de 1:1,
atunci când a fost conectat la calculator prin intermediul cablului
HDMI, aceste opţiuni au fost blocate. Ele ar fi necesare atunci
când sunt rulate jocuri la rezoluţii mai mici decât cea nativă a
ecranului.


Asus Designo MS246 - ecranul are filtru extern mat

Asus MS246 şi biroul pe care stă

Aşa cum se poate citi şi în specificaţii, monitorul are o
înclinare minimă de 10 grade faţă de verticală. Ea face ca MS246 să
nu fie potrivit pentru orice birou. Deoarece matricea ecranului
este de tip TN, unghiurile de vizibilitate verticală nu sunt
extraordinare, iar dacă privirea şi perpendiculara pe ecran fac un
unghi prea mare, imaginea îşi pierde din calitate. Ca să nu mai
vorbim de faptul că este recomandat ca un monitor să fie privit de
sus în jos şi nu invers, adică ochii utilizatorului să se afle
desupra planului perpendicular pe centrul ecranului. Un birou mai
înalt nu este o locaţie prea bună pentru Asus MS246.


Asus Designo MS246 - butoanele sensibile la atingere şi iluminate

Concluzie

Dacă sunteţi în căutarea unui monitor full HD de 24″ şi
designul lui Asus MS246 v-a lăsat cu gura căscată, atunci s-ar
putea ca el să fie dispozitivul potrivit pentru
dumneavoastră.
Va trebui să ţineţi cont de limitările date
de construcţia aparte şi de faptul că se potriveşte mai mult pentru
filme şi jocuri decât pentru procesare grafică. Preţul şi
data la care va fi disponibil în ţara noastră sunt necunoscute,
însă Asus Designo MS246 va tinde cu siguranţă spre 1.500 de
lei.


Cercul pe care se sprijină monitorul

Plusuri şi minusuri:

[+] design atractiv cu profil
subţire
[+] rezoluţie full HD
[+] calitatea imaginii
decentă
[+] consum redus
[] nu este recomandat pentru un
birou prea înalt
[] afişarea rezoluţiilor mai
mici la raport 1:1 nu este posibilă tot timpul
[] butoanele nu sunt aprinse tot
timpul şi poti fi încurcate

Urmărește Go4IT.ro pe Google News