HP a lansat două monitoare cu acurateţe coloristică de vârf: DreamColor Z24x şi Z27x

08.04.2014
HP a lansat două monitoare cu acurateţe coloristică de vârf: DreamColor Z24x şi Z27x

HP a păşit în lumea monitoarelor profesionale acum câţiva ani, însă compania nu a părut prea entuziasmată de impactul obţinut deoarece gama DreamColor a conţinut până astăzi doar un singur model. Produsele lansate de concurenţii precum Dell sau ASUS au trezit compania din letargie, HP anunţând două noi monitoare dedicate celor care au nevoie de acurateţe ridicată a paletei coloristice.

La fel ca modelul anterior LP2480xz, noile DreamColor Z27x şi Z24x folosesc panouri IPS cu o adâncime de 10 biţi per canal şi sunt capabile să reproducă o paletă de 1,07 miliarde de culori. Primul dintre aceste modele oferă un ecran cu o diagonală de 27” şi o rezoluţie de 2560 x 1440 pixeli, în timp ce modelul mai mic oferă un ecran cu diagonală de 24” şi o rezoluţie de 1920 x 1200 pixeli.

Dincolo de panourile IPS de bună calitate şi procesorul de imagine DreamColor ajuns la a doua generaţie, cele două monitoare se laudă o calibrare implicită profesională, suport pentru diferitele spaţii de culoare folosite în mod uzual şi opţiuni de control a acestora prin intermediul unui SDK compatiibl Windows, OS X sau Linux pentru integrarea în procesele tehnologice de procesare sau tipar.

Modelul mai mic şi mai ieftin Z24x oferă un ecran cu acoperire sRGB de 100% şi acoperire Adobe RGB de 99%, luminozitate de 350 nits şi contrast dinamic de 5.000.000:1. Acesta oferă patru porturi USB 3.0 şi intrări video DVI, HDMI şi Display Port 1.2.

Modelul mai mare se laudă cu acoperire integrală pentru sRGB sau Adobe RGB şi de 99% pentru DCI-P3, luminozitate de 300 nits şi contrast standard 1000:1. Lista dotărilor include patru porturi USB 3.0, două porturi USB 2.0 şi intrări video HDMI şi Display Port 1.2. În plus, modelul Z27x include un motor de calibrare intern, un port Ethernet pentru controlul de la distanţă şi o intrare video capabilă să proceseze semnal video 4K.

Noile monitoare HP au fost deja lansate şi vor deveni treptat disponibile pe pieţele pe care activează compania. Modelul DreamColor Z24x are un preţ de 599 de dolari, în timp ce modelul superior Z27x are un preţ de 1499 de dolari.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News