NVIDIA demonstrează primul ecran cu latenţă zero, funcţionând cu rată de refresh la 1700 Hz

08.04.2016

Apărute recent, monitoarele pentru jocuri cu rată de refresh la 240 Hz sunt în general suficient de rapide chiar şi pentru cei mai exigenţi gameri de competiţie, însă când vine vorba de jocuri VR, hardware-ul încă mai poate primi îmbunătăţiri.

Actuala generaţie de ochelari VR afişează imagini folosind rată de refresh la 90 Hz, rezultând o latenţă la afişare de 11ms, prea mică pentru a putea fi percepută în mod conştient, dar încă suficient de mare pentru a da efecte secundare nedorite la folosirea ochelarilor VR, cum ar fi ameţeală în timpul mişcărilor rapide şi dureri de cap.

NVIDIA arată însă că este loc şi de mai bine, demonstrând un ecran de 20x mai rapid decât ce avem în actuala generaţie de ochelari VR. Funcţionând cu rată de refresh la 1700 Hz, ecranul prototip demonstrat de NVIDIA afişează imagini cu o întârziere de numai 0.58 ms şi perfect clare, oricât de rapide ar fi mişcările redate.

Totuşi, de la prototip la produs comercial viabil este cale lungă, pentru o experienţă optimă la vizionare fiind necesar ca şi placa video folosită la generarea de conţinut VR să ofere performanţe comparabile, respectiv să redea imagini cu 1700 cadre pe secundă.

Citeste si NVIDIA lansează primul supercomputer capabil de învăţare, creat pentru sisteme de inteligenţă artificială

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult