Fanii președintelui american Donald Trump și ai primei doamne Melania Trump sunt pe cale să transforme documentarul „Melania” într-un succes de box office, informează Mediafax.
Este estimat că documentarul urmează să încaseze aproximativ 7 milioane de dolari de pe urma weekend-ului de deschidere, vânzările de bilete reflectând o diviziune familiară între taberele „roșii” (republicanii) și „albaștri” (democrații) în America, potrivit CNN.
Se preconizează că „Melania” va fi cel mai performant documentar de acest gen din ultimul deceniu, o concluzie laudativă a primei doamne într-o postare pe rețeaua X.
Pe de altă parte, „Melania” a beneficiat și de o lansare de marketing diferită de orice alt documentar, completată cu reclame în autobuze și cutii de popcorn inscripționate în cinematografe.
Totuși, conform standardelor financiare, filmul nu este un succes, cel puțin nu încă. Compania care l-a finanțat, Amazon MGM Studios, mai are mult de “tras” până a-l aduce la pragul de rentabilitate.
Duminică, Kevin Wilson, șeful distribuției cinematografice interne a studioului, a declarat: „Suntem încrezători în valoarea pe termen lung pe care această lansare o va oferi clienților atât în cinematografe, cât și în anii următori pe Prime Video”.
Amazon a plătit 40 de milioane de dolari pentru drepturile asupra filmului „Melania” și a alocat alte 35 de milioane de dolari pentru marketing – sume uimitor de mari pentru un documentar. The Hollywood Reporter l-a numit „cel mai scump” film de acest gen din istorie.
Cheltuielile exorbitante i-au determinat pe rivalii Amazon din industrie să speculeze că studioul încerca să câștige favoarea administrației Trump plătindu-i primei doamne milioane de dolari.
Sursa: Mediafax