Conform Mediafax, Netflix și-a asigurat drepturile pentru a transmite concertul unei trupe celebre, ai cărei membri se reunesc pentru a cânta împreună pentru prima dată după patru ani. Mai mult, acest concert va fi transmis în direct.
Serviciul de streaming Netflix va transmite concertul de revenire al trupei BTS, potrivit Le Figaro. Cei șapte membri ai celebrei trupe K-pop nu au mai cântat împreună din 2022, atunci când au început serviciul militar obligatoriu în Coreea de Sud.
Platforma de streaming a anunțat marți că va transmite în direct și în exclusivitate concertul, în aproape toată lumea Evenimentul va avea loc la sfârșitul lunii martie
„Spectacolul va fi transmis în direct telespectatorilor din peste 190 de țări”, a transmis compania de streaming, care a promis o revenire grandioasă pentru BTS.
Membrii grupului au terminat serviciul militar în 2025. Grupul a confirmat și viitoarea lansare unui album nou, ARIRANG, pentru 20 martie 2026. Membrii trupei cu milioane de fani își vor marca revenirea pe scenă chiar a doua zi, cu un concert gratuit în centrul orașului Seul. Apoi, trupa va începe un turneu cu 79 de concerte în 34 de orașe din întreaga lume. Organizatorii anunță că va fi cel mai amplu turneu pentru artiștii sud-coreeni în ceea ce privește acoperirea internațională.
BTS generează peste 3,8 miliarde de dolari (3,2 miliarde de euro) anual pentru Coreea de Sud, potrivit Institutului Coreean de Cultură și Turism. Suma reprezintă aproximativ 0,2% din PIB-ul național. Acțiunile companiei de discuri HYBE au crescut cu peste 2% la începutul tranzacțiilor de la Bursa de Valori din Seul după ce s-a făcut anunțul privind turneul de revenire a trupei.
Sursa: Mediafax