O femeie a fost dată în judecată de bărbatul cu care a mers la cinema deoarece a folosit smartphone-ul în timpul filmului

O femeie a fost dată în judecată de bărbatul cu care a mers la cinema deoarece a folosit smartphone-ul în timpul filmului

O femeie a ieşit pentru a vedea la cinematograf filmul „Guardians of the Galaxy, Vol. 2” cu un bărbat cunoscut online. După 15 minute de la începerea filmului, femeia a început să scrie mesaje pe smartphone. Bărbatul, Brandon Vezmar în vârstă de 37 de ani, s-a enervat atât de tare încât a dat-o în judecată pe femeie şi îi cere despăgubiri de 17,31 dolari, preţul biletului plătit pentru ea.

 

„A fost o primă întâlnire din iad”, a declarat el. Vezmar spune că atunci când i-a atras femeii atenţia să nu mai folosească smartphone-ul, aceasta a ieşit din sala de cinema şi l-a lăsat singur.

Femeia s-a apărat şi spune că a dat doar două-trei mesaje. „Ţineam telefonul în jos şi nu deranjam pe nimeni”, a declarat ea.

 

Pe Twitter părerile sunt împărţite. Unii cred că reacţia bărbatului este justificată, dar alţii spun că va cheltui mai mult cu procesul decât suma pe care o cere de la femeie. 

 

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult