Belkin este noul proprietar Linksys, Cisco abandonează piaţa reţelelor casnice

25.01.2013
Belkin este noul proprietar Linksys, Cisco abandonează piaţa reţelelor casnice

Cisco este unul dintre liderii industriei de echipamente de reţea, compania întrând acum zece ani şi în domeniul echipamentelor de reţea pentru utilizatorii casnici sau companiile mici prin achiziţia Linksys.  Cunoscută mai ales pentru routere sale, cum ar fi de pildă celebra familie WRT54G, Linksys a devenit o subsidiară Cisco şi a continuat să ofere echipamente pentru aceeaşi piaţă.

Odată cu deteriorarea condiţiilor economie care a început în 2008, Cisco a început să cocheteze cu ideea ieşirii de pe piaţa produselor casnice şi, după abandonarea produselor Flip şi Umi, a venit şi rândul Linksys.

Contra unei sume de bani care nu a fost dezvăluită, dar care este în mod sigur mai mică decât cei 500 de milioane de dolari pe care i-a plătit Cisco în 2003, Belkin a deveni noul proprietar al companiei Linksys. Un cunoscut producător de echipamente pentru reţelele casnice, în special dincolo de Atlantic, Belkin a anunţat că tranzacţia se va finaliza în luna martie a acestui an. În acel moment compania va deţine circa 30 de procente din piaţa echipamentelor de reţea casnice din Statele Unite.

Noul proprietar a afirmat că va utiliza în continuare denumirea Linksys, încercând probabil să păstreze clientela tradiţională a acestei companii, şi că o va promova mai mult prin comercializarea  împreună cu produsele proprii. Legătura cu Cisco nu va fi complet întreruptă, Belkin urmând să colaboreze cu aceştia pentru promovare şi suport pentru piaţa furnizorilor de servicii care folosesc echipamente de acest tip pentru clienţi, cum ar fi furnizorii de servicii Internet.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News