ASUS lansează VivoPC X, unul dintre cele mai compacte PC-uri de gaming de pe piaţă

13.04.2017
ASUS lansează VivoPC X, unul dintre cele mai compacte PC-uri de gaming de pe piaţă

Alături de desktop-ul ROG GD30, ASUS a adăugat în portofoliul său şi un PC foarte compact numit VivoPC X, care deşi nu face parte din familia de produse „Republic of Gamers”, este orientat către publicul interesat de jocuri video şi realitate virtuală. Având în vedere dimensiunile sale am putea presupune că este vorba despre un computer de birou, însă carcasa compactă ascunde componente puternice.

VivoPC X de la ASUS vine într-o carcasă care cântăreşte în total 2,2 kg, asemeni unui laptop mai puternic. Asemănarea cu un astfel de dispozitiv nu este însă întâmplătoare, întrucât multe din componentele sale interne sunt împrumutate de la computere portabile. Avem astfel de a face cu un procesor quad-core Intel Core i5-7300HQ, un cip grafic NVIDIA GeForce GTX 1060 cu 3 GB de memorie dedicată şi opţiuni de configurare de 8 sau 16 GB RAM DDR4 la 2400 MHz pe format SO-DIMM. Stocarea este asigurată fie un hard disk de până la 2 TB şi/sau de un SSD pe format M.2 de 512 GB.

Conectivitatea este la un nivel înalt pentru un computer atât de mic. Sunt disponibile patru mufe USB 3.1, două mufe USB 2.0, un conector audio 3-in-1, Ethernet, două mufe HDMI şi un DisplayPort, alături de antene pentru WiFi 802.11ac şi Bluetooth 4.1. Având în vedere dimensiunile carcasei de 76 x 260 x 280 mm (Î x L x l), era de aşteptat ca sursa de energie, un power brick de 230 W, să fie externă.

VivoPC X este dedicat celor care îşi doresc un sistem de gaming „la cheie”, fiind echipat chiar şi cu sistem de operare din fabrică şi celor care îşi doresc o soluţie elegantă şi uşor de manevrat pentru experienţe de realitate virtuală. Acesta se va lansa la sfârşitul lunii aprilie pe piaţa din România, la un preţ de aproximativ 4.000 lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult