ASUS ROG GR8 II: un sistem de gaming performant într-o carcasă de consolă [REVIEW]

10.05.2017
ASUS ROG GR8 II: un sistem de gaming performant într-o carcasă de consolă [REVIEW]
Construcţie, design şi specificaţii tehnice

ASUS ROG G20 este o un sistem de gaming high-end, care poate face faţă oricări joc video recent, chiar şi în rezoluţii înalte. Pentru cei care sunt însă mulţumiţi cu un display Full HD sau care vor să experimenteze realitatea virtuală fără alte pretenţii, compania taiwaneză propune GR8 II, un computer compact, echipat cu hardware puternic, realizat pentru a satisface aceste nevoi.

Construcţie, design

Spre diferenţă de prima generaţie de computere GR8, versiunea a doua vine într-o carcasă inspirată de designul „fratelui” mai mare G20. Unitatea este realizată pentru a sta în poziţie verticală şi adoptă culorile gri şi arămiu, faţă de negru şi roşu pe modelul anterior. Partea din faţă a sistemului este decorată cu marcaşe inspirate de desenele mayaşe, spune ASUS, pe câteva dintre linii fiind amplasate şi LED-uri RGB conectate la sistemul de iluminare Aura.

Tot aici găsim butonul Power, două mufe USB şi jack-uri pentru căşti şi microfon, însă nu a fost integrată şi o unitate optică, asemeni lui G20. Adevărul este că diferenţa de dimensiuni între GR8 II şi G20 este impresionantă, sistemul de faţă fiind foarte compact, uşor de pus oriunde, fie că vorbim despre un birou sau de o comodă pentru televizor. Sistemul este puţin mai mare decât un PlayStation 4, însă semnificativ mai mic decât o consolă Xbox One din prima generaţie.

Laterala din stânga este decorată cu logo-ul ROG, în timp ce pe laterala din dreapta se regăseşte un panou de plastic semi-transparent. Acesta ar trebui să ofere o privire asupra componentelor, însă faptul că nu există LED-uri care să le ilumineze la interior ne împiedică să vedem ceva prin el fără să aprindem o lumină din exterior.

În cele din urmă, spatele dispozitivului găzduieşte restul de mufe de conectivitate precum un jack audio, o ieşire optică S/PDIF pentru sunet, mufă pentru cablu de reţea Ethernet, alte trei mufe USB Type-A, un USB Type-C şi conectorii pentru placa video, care a fost amplasată vertical în carcasă. Fiind vorba despre un sistem „VR Ready”, placa video integrează două mufe HDMI 2.0 şi un DisplayPort. Alimentarea sistemului se face printr-o sursă externă similară cu cele folosite pentru laptop-urile ROG.

Specificaţii tehnice

  • Nume: ASUS ROG GR8 II
  • CPU: Intel Core i7 7700 @ 3,6 GHz
  • GPU: NVIDIA GTX 1060 3 GB
  • RAM: 16 GB DDR4 (2 x 8 GB)
  • Chipset: Intel H110
  • SSD: SanDisk 256 GB M.2
  • Reţea: Gigabit
  • Front panel: 2 x jack 3,5 mm (căşti şi microfon), 2 x USB 3.0
  • Conectori: 2 x USB 3.0, 1 x USB 3.1 Type-A, 1 x USB 3.1 Type-C, 1 x RJ45 LAN, 1 x Optical S/PDIF out, 1 x 3,5 mm Audio jack, 1 x DC-in
  • Altele: WiFi b/g/n/ac
  • Sistem de operare: Windows 10 Home
  • Sursă: 230 W
  • Dimensiuni: 88 x 299 x 281.3 mm
  • Greutate: 4 kg

 

Părţi pozitive

Design plăcut
Performanţă ridicată
Dimensiuni reduse
Sistem de iluminare RGB discret

Părţi negative

Modelul testat integrează doar un SSD de 256 GB
Nivelul de zgomot ar putea fi deranjant pentru o parte dintre utilizatori
Sursa de alimentare este externă

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult