Primele teste cu un Mac echipat cu procesor Apple ARM. Cât de performant este

30.06.2020
Primele teste cu un Mac echipat cu procesor Apple ARM. Cât de performant este

Apple a anunțat săptămâna trecută faptul că va renunța la procesoarele Intel pe computerele Mac în favoarea „Apple Silicon”. Aceste noi procesoare, dezvoltate intern, vor fi bazate pe nuclee ARM, la fel ca procesoarele pe care compania le folosește deja pe iPhone, iPad și oricare alt dispozitiv din gama sa de dispozitive portabile și smart home. Primul model de Mac Mini cu procesor ARM, Developer Transition Kit, este deja livrat către dezvoltatori, iar aceștia au dezvăluit astfel cât de puternic este un Mac cu procesor ARM.

Primul Mac cu procesor ARM este o unitate pentru dezvoltatorii de aplicații

Dezvoltatorii care au pus mâna pe modelele Mac Mini cu procesor ARM au dorit în primul rând să testeze performanța acestor computere. Una dintre cele mai simple metode de a testa un computer este un test sintetic. Întrucât GeekBench este un test recunoscut în industrie drept standard pentru testarea puterii procesoarelor, acesta a fost și primul pe care aceștia l-au încercat.

Configurația Developer Transition Kit de la Apple include un chipset Apple A12Z și 16 GB RAM, practic o configurație asemănătoare cu cea a unui iPad Pro, dar cu mai multă memorie RAM. Totuși, pe un Mac, acest procesor trebuie să ruleze macOS 11 Big Sur, un sistem de operare desktop. De asemenea, multe dintre aplicațiile de macOS 11 vor rula sub Rosetta 2, care va permite rularea de aplicații x86 pe arhitectura ARM.

Testele sunt realizate sub modul de emulare x86

Din acest motiv se pare că și testul GeekBench 5 oferă un rezultat semnificativ mai mic în materie de scor decât același procesor de pe un iPad Pro 2020. Motivul pare să fie virtualizarea, care nu folosește decât patru dintre cele opt nuclee ale cipului A12Z. Este vorba despre cele patru nuclee cu putere mare, în timp ce nucleele cu putere mică sunt complet ignorate în aceste aplicații. Totuși, diferența de performanță nu este imensă, ceea ce înseamnă că nu se pierde atât de multă putere atunci când sunt rulate aplicații x86 emulate.

Scorul obținut în urma testelor este de 844 puncte în testul single-core și 2.958 puncte în multi-core, în timp ce un iPad Pro 2020 atinge 1.118 puncte în single-core și 4.726 în multi-core. Ne putem astfel aștepta la performanță mai slabă în aplicațiile non-ARM, dar nu cu mult. Trebuie luată în considerare și frecvența puțin mai mică de 2.400 MHz față de 2.490 Mhz pe iPad.

Primele computere Mac cu ARM din toamnă ar putea fi semnificativ mai puternice

Aceste teste de performanță timpurii nu sunt însă foarte relevante pentru ceea ce va lansa Apple pe piață. Primele computere Mac cu ARM care vor apărea pe piață vor avea probabil 8 sau chiar 12 nuclee de putere înaltă, conform zvonurilor, și ar putea fi unele dintre primele procesoare pentru computere care folosesc procesul de fabricație pe 5nm. Cu dublul sau triplul de nuclee din prezent, performanța ar putea crește semnificativ, chiar și în aplicații x86.

Având însă în vedere că un MacBook Pro cu procesor Intel Core i5-1038NG7 din prezent atinge doar 1.244 puncte în single-core și 4.526 puncte în multi-core, în același test GeekBench 5, Apple are clar șansa de a împinge performanța computerelor sale cu mult peste ceea ce e posibil în prezent.

sursa: Geekbench, via Gizmodo

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult