Sistem Gaming Legacy5 review: un sistem balansat pentru gaming high-end

01.03.2023
Sistem Gaming Legacy5 review: un sistem balansat pentru gaming high-end

Din când în când, luăm PC-uri pre-cofigurate la test pentru a vedea ce poate să ofere această piață, în România, pentru gamerii care nu se descurcă, sau nu își doresc bătaia de cap pentru a configura și asambla un PC de la zero. PC Garage pare că face o treabă bună pe acest segment, în ultimii ani oferind unele dintre cele mai bine balansate sisteme de gaming. Dacă în trecut am testat niște sisteme din gamele mai accesibile, acum a venit momentul să vedem și un sistem din gama medie superioară, cu hardware performant pentru jocuri și componente premium. Acesta este Legacy5, un PC care va putea rula absolut orice joc îi vei pune în față, pe detalii înalte.

Legacy5 are o configurație capabilă să ofere o experiență de gaming pe setări înalte

Legacy5 de la PC Garage este un sistem care va fi disponibil în ediție foarte limitată. Aproximativ 50 de bucăți vor fi disponibile la vânzare, însă nu este de mirat că nu vor fi prea multe, având în vedere faptul că oferă o configurație balansată, cu asamblare „Gold” și un preț destul de bun pentru un pachet „la cheie”, cum s-ar zice.

Avem de a face cu o carcasă Fractal Design Pop Air, un model cu un design foarte interesant. În partea de sus, în spate și sus, carcasa are fante de aerisire mari, care permit instalarea unor cooler-e care să asigure un flux de aer eficient. Pe față, sistemul Legacy5 integrează două cooler-e Fractal cu RGB care trag aer, iar în spate încă unul pentru evacuare. Între ele avem un Cooler ID Cooling, care se ocupă de răcirea procesorului, și care se află fix în calea fluxului de aer. Nu avem de a face cu un sistem AIO, care ar fi putut fi montat în partea de sus, dar, așa cum vom vedea mai târziu, nici nu avem nevoie.

Legacy5 PC Garage side

Carcasa permite un cable management foarte eficient, iar asamblarea Gold de la PC Garage pare să fie bine pusă la punct, toate cablurile fiind în ordine, ascunse în spatele lateralei din dreapta. Prin laterala din stânga, care este din sticlă, se pot vedea toate componentele, iar cablurile aproape că nu se văd deloc. Doar cele pentru placa video ies puțin în evidență, dar sunt puține soluții care pot ascunde acele fire.

Interesant la carcasă este faptul că vine echipată cu un capac magnetic, care ascunde un sertar. Aici, utilizatorul își poate pune cabluri pe care le folosește din când în când, sau diverse adaptoare USB, un stick cu sistemul de operare în caz de urgență, sau alte mici accesorii pentru PC. Având în vedere că dimensiunile carcasei nu permiteau instalarea unui al treilea cooler acolo, pare că Fractal Design a folosit spațiul foarte inteligent.

Legacy5 PC Garage side cable management

Configurația hardware a PC-ului este compusă dintr-un procesor Intel Core i5-12400F, deci un procesor de medie din generația precedentă, fără un GPU integrat. Acest lucru asigură pe de-o parte temperaturi puțin mai bune și pe de altă parte, un preț mai mic. Pentru PC-uri desktop cu GPU dedicat, lipsa unui iGPU nu va fi simțită. Cele șase nuclee sunt de ajuns pentru cam toate jocurile de pe piață. De asemenea, un GPU precum RTX 3070 în varianta Eagle OC de la Gigabyte, cu 8 GB memorie este în continuare cam tot ce ai nevoie pentru gaming în 1080p sau QHD cu toate detaliile la maximum pe un computer modern.

PC Garage a montat aceste componente pe o placă de bază m-ATX Gigabyte B660M, alături de 32 GB memorie DDR4 HyperX FURY Beast, pe care le-am testat și noi anterior, dar la 3.200 Mhz, și un SSD de 1 TB pe suport M.2. Există și încă un slot M.2 liber, disponibil pentru un eventual upgrade. Aveți grijă, însă, această placă nu are foarte multe mufe USB pe spate, iar carcasa are doar doar două pe front panel, în partea de sus.

Legacy5 PC Garage back

Totul este alimentat de o sursă de 750W de la Seasonic, cu certificare 80+ Bronze. Având în vedere consumul maximal al componentelor deja instalate, această sursă chiar depășește necesitățile acestui sistem și permite și upgrade de procesor sau placă video în viitor.

Astfel, Legacy5 mi se pare un sistem bine ambalat, realizat cu componente de „bun simț” pentru o experiență de gaming pe detalii înalte. Dar pe hârtie totul arată bine, așa că hai să trecem și la ce poate oferi acest sistem.

Legacy5 PC Garage storage

Testele demonstrează că Legacy5 poate rula orice joc pe cel mai înalt nivel de detalii

Testele pe sistemul Legacy5 au fost realizate cu jocurile pe care le folosim de obicei pentru testarea de PC-uri de gaming, fie că acestea sunt laptop-uri sau desktop-uri. Toate jocurile au rulat pe cel mai înalt profil de setări disponibil în joc (Very High/Ultra/Extreme, etc.), în rezoluțiile 1080p și 1440p, întrucât cam acestea sunt rezoluțiile recomandate pentru această placă video. Desigur, fiind vorba despre un PC, acesta poate să facă mult mai multe în funcție de setările alese și compromisurile pe care utilizatorii sunt dispuși să le facă.

De exemplu, nu am rulat testele cu tehnici de upscaling precum DLSS sau FSR 2.0, care ar putea îmbunătăți performanța cu un impact minor asupra calității imaginii. De asemenea, nu am folosit profiluri de setări care folosesc ray-tracing în niciunul dintre jocurile testate. Am vrut să arăt un nivel de bază de performanță doar setând jocurile pe cel mai înalt profil. Utilizatorii vor putea experimenta apoi cu setări scăzute sau mai mari, sau chiar cu rezoluții mai înalte precum 4K. În teorie, cu minimum de compromisuri la nivelul setărilor și cu DLSS, cam toate jocurile ar trebui să funcționeze și în 4K fără probleme, sau cu ray tracing la un nivel similar de rezoluție precum cele testate.

Gaming

Am rulat, de asemenea, și teste de performanță sintetice, precum 3DMark, PCMark, Cinebench și CrystalDiskMark. Astfel, putem observa că SSD-ul este de tip PCI-Express 3.0, cu viteze de tranfer până la 3 GB/s. În gaming aceste performanțe sunt mai mult decât de ajuns pentru încărcări rapide și descărcări de pe internet la viteze maxime. De altfel, rezultatele din Cinebench sugerează că cei care vor un PC de pe care să facă streaming sau chiar să editeze materiale video, nu vor avea o experiență slabă. Inclusiv scorul din PCMark recomandă acest sistem pentru „creație de conținut digital”.

3DMark

PCMark

Benchmarks

  • Cinebench R23 – Single-Core: 1.692 / Multi-Core: 12.414
  • CrystalDiskMark SEQ1M Q8T1 – Read: 3.669 MB/s / Write: 2.611 MB/s
  • CrystalDiskMark SEQ1M Q1T1 – Read: 2.910 MB/s / Write: 2.506 MB/s

Și o veste și mai bună este faptul că sistemul de răcire este pe de-o parte foarte eficient și potrivit pentru componentele alese, iar pe de altă parte aproape complet silențios. Fără să modific curbe de răcire, procesorul și placa video au rămas la un maximum de 70 de grade Celsius în cele mai crunte teste de performanță. Pentru procesor, am ales Prime95, un test al cărui stres nu prea poate fi reprodus în sarcini normale de utilizare. Nici cu toate nucleele și firele de execuție împinse la maximum, i5-ul nu a depășit temperaturi de 73 de grade, cu mult sub limitele sale impuse de Intel.

Ceva similar am văzut și pe GeForce RTX 3070 în implementarea Eagle OC de la Gigabyte. Am ales Witcher 3 cu patch-ul „next-gen” pentru testare intensă, jocul folosind atât cipul grafic de rasterizare, cât și nucleele RT pentru ray tracing, dar și nucleele Tensor pentru DLSS la capacitate maximă pentru a afișa jocul la cea mai înaltă calitate. După mai bine de jumătate de oră de rulare, placa grafică nu a urcat peste 70 de grade Celsius, sub limita de 84 de grade care aduce de la sine limitarea performanței. Și cea mai bună parte este că nivelul de zgomot este unul redus, dar nu imperceptibil. Orice difuzoare stereo sau căști vor acoperi complet sunetul sistemului Legacy5, care nu este semnificativ mai zgomotos în full load decât în idle.

Concluzii

La un preț de 5.999 lei, sistemul Legacy5 de la PC Garage oferă un balans bun între performanță, preț și eficiență. Având în vedere că anul trecut cam prin aceeași perioadă, nu puteai cumpăra probabil nici măcar placa video din acest computer la prețul întregului sistem de acum, pare că avem de a face cu o ofertă atractivă. Desigur, acest sistem nu este dedicat celor care știu, pot și au răbdare să caute cele mai ieftine componente pentru a le asambla acasă, mai ales celor care preferă componente SH în defavoarea celor noi.

Legacy5 este un sistem noueste un sistem nou, complet echipat și acoperit de garanție, ceva ce ar putea să asigure un plus de confort mental celor care îl cumpără.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult