ASUS ROG Harpe Ace Aim Lab Edition review: 54g de performanță

27.08.2023
ASUS ROG Harpe Ace Aim Lab Edition review: 54g de performanță

Pe lângă un computer performant și un monitor cu refresh rate înalt, mouse-ul este probabil cea mai importantă „armă” din arsenalul unui gamer. Nu contează dacă sistemul tău poate afișa sute de cadre pe secundă cu latență scăzută, dacă mouse-ul pe care îl folosești nu poate ține pasul cu restul componentelor. Chiar dacă ASUS a produs până acum game întregi de mousuri de gaming, niciunul nu se compară cu noul ROG Harpe Ace, întrucât acesta este gândit special pentru a fi folosit în gaming competitiv. Acesta nu doar că este special configurat și dezvoltat alături de Aim Labs pentru a asigura performanță de top, dar este și probabil cel mai ușor mouse din gama sa, la doar 54 de grame.

ROG Harpe Ace are un design „clasic” pentru un mouse din gama „pro”

Dacă în trecut ASUS părea că merge în direcția trend-urilor momentului în categoria „mouse de gaming”, preferând mai degrabă să adauge cât mai multe funcții și luminițe, pentru modelul ROG Harpe Ace, compania a încercat să dezvolte un produs cu adevărat competitiv. Astfel, avem de a face cu o formă ceva mai „tradițională” pentru modele de mouse din zona „Pro”. Avem o formă confortabilă atât pentru palm grip, cât și pentru claw grip, dar și pentru finger grip cu o „cocoașă” nici prea înaltă, nici prea joasă, care s-a dovedit a fi foarte confortabilă atât în gaming, cât și în utilizare de zi cu zi.

ROG Harpe Ace Aim Lab Edition front side

Față de concurența directă, precum Logitech G Pro X Superlight, modelul ASUS are butoanele principale puțin mai late, ceea ce ar putea fi un bonus, însă, în mare parte, cele două modele oferă cam aceleași avantaje și au o formă foarte apropiată. Pe lângă butoanele normale, există un scroll cu LED-uri RGB și două butoane laterale, de formă albastră, culoarea specifică Aim Lab.

Întreaga carcasă este realizată dintr-un un nailon care asigură o structură puternică și o textură aderentă, dar are avantajul că este extrem de ușor. Astfel, ASUS nu a trebuit să realizeze găuri în carcasă pentru a atinge greutatea de numai 54 de grame, așa cum vedem la alte produse de acest gen. Mouse-ul vine în pachet și cu autocolante pentru laterale și butoane, pentru extra aderență. Desigur, acestea adaugă câteva grame în plus mouse-ului. Personal, nu pot spune că îmi place nici design-ul însă aderența extra este binevenită. Mouse-ul a venit de la ASUS cu acestea deja aplicate, așa că le-am păstrat pe parcursul testelor.

ROG Harpe Ace Aim Lab Edition accessories

Pe partea de jos, mouse-ul este echipat cu patine din teflon (PTFE) care alunecă foarte bine pe pad-uri textile. De altfel, mousepad-ul oficial în ediție „Aim Labs” este tot unul textil. Avem opțiunea de a folosi două patine în partea de sus sau una mare. Mouse-ul a venit cu cea opțională deja instalată. De asemenea, există alte două patine mai mici în partea de jos și una care înconjoară senzorul, central.

Tot în partea de jos avem și butoanele de configurare pentru mouse, amplasate acolo pentru a nu fi apăsate accidental. Butonul „power” are trei poziții, câte una pentru fiecare mod de conectare: Bluetooth, pe fir și pe conexiunea proprietară de 2,4 GHz ROG SpeedNova. Există un buton DPI care controlează sensibilitatea mouse-ului la mișcare și un buton de sincronizare pentru Bluetooth sau SpeedNova. Tot în partea de jos există și un slot pentru a găzdui dongle-ul USB proprietar, atunci când nu este în utilizare.

Pachetul oficial include un cablu de alimentare textil cu USB-C, folosit și pentru funcționarea pe fir a mouse-ului, dongle-ul USB, o husă pentru mouse, autocolantele aderente, stickere ASUS și un mesaj de mulțumire din partea ASUS și Aim Lab.

ASUS oferă integrare cu software-ul de „antrenament” Aim Lab

La capitolul software, avem două componente importante pentru acest mouse. Pe de-o parte, avem Armoury Crate, software-ul ASUS folosit pentru toate dispozitivele sale. Dacă ai deja o placă de bază ASUS, sau un laptop de gaming al companiei, cel mai probabil, deja ai software-ul instalat. Din păcate, acest software nu are o reputație foarte bună, întrucât este un software universal, care este responsabil cu controlul multor componente. Astfel, instalarea lui doar pentru un mouse ar putea să dezamăgească o parte dintre cumpărători, care nu folosesc și alte produse ASUS, întrucât este destul de „greu” în consumul de resurse și în numărul de procese pe care le adaugă în fundal.

Armoury Crate

Din fericire, odată ce instalezi Armoury Crate, faci toate actualizările și actualizezi firmware-ul mouse-ului la ultima versiune, nu trebuie decât să îți configurezi mouse-ul așa cum dorești. Aplicația nu trebuie să ruleze în fundal pentru ca mouse-ul să își păstreze setările.

La capitolul configurări avem clasicele funcții care pot fi atașate pe butoane sau scroll, setările de DPI cu patru trepte configurabile pentru fiecare profil în parte, care pornesc de la 100 și ajung până la 32.000, setările de iluminare și posibilitatea de a sincroniza LED-urile de pe scroll cu restul sistemului prin AURA Sync, calibrarea pentru diverse suprafețe de utilizare și.. cam atât. Vorbim până la urmă despre un mouse, nu despre un dispozitiv foarte complicat.

AIM LAB

Partea a doua de software este chiar Aim Lab, aplicație gratuită care poate fi descărcată de pe Steam. Avantajul lui ROG Harpe Ace este că are acces la câteva componente exclusive din Aim Lab. De exemplu, Aim Lab include câteva teste care te pot ajuta să îți găsești setările perfecte în urma unor teste care îți măsoară timpul de reacție, poate identifica DPI-ul cel mai potrivit ție și alte setări de finețe. Apoi, aceste setări sunt înregistrate direct într-un profil dedicat din Armoury Crate. Harpe Ace este singurul mouse cu astfel de integrare cu Aim Lab. De asemenea, există câteva mini-jocuri exclusive de antrenament, dezvoltate de ASUS și Aim Lab, disponibile în aplicație. Desigur, acestea pot fi accesate de către oricine, dar ideea de bază este că au fost gândite special pentru acest mouse.

ROG Harpe Ace te poate ajuta să devii un jucător mai bun, dar nu peste noapte

Datorită mouse-ului ROG Harpe Ace am descoperit Aim Lab și am petrecut mai mult timp decât m-aș fi așteptat într-o aplicație de „antrenament”. Chiar dacă la bază fiecare scenariu este realizat pentru a-ți testa anumite abilități, acesta devine mai degrabă un joc în sine, pentru a aduna cât mai multe puncte și pentru a urca în clasamentele din aplicație. Aim Lab oferă atât antrenamente generale, valabile în orice joc, cât și antrenamente pentru multe jocuri competitive foarte populare, precum Counter-Strike Global Offensive, Overwatch, Rainbow 6: Siege sau Valorant. Nu este o idee rea să petreci 10-15 minute în Aim Lab pentru antrenament înainte să începi un meci competitiv în aceste jocuri, pentru a-ți face încălzirea.

ROG Harpe Ace Aim Lab Edition side left

Totuși, Aim Lab nu este tocmai un joc, așa că am testat mouse-ul în câteva titluri pe care le joc în mod normal. Pe lângă faptul că ROG Harpe Ace mi-a fost „partener” în mare parte din parcurgerea campaniei Diablo IV, unde putem spune că nu ai nevoie de un mouse de top și ușor, l-am testat special și în câteva shootere pe care le joc din când în când.

Doom Eternal, de exemplu, pe dificultate Nightmare, este un joc destul de solicitant, chiar dacă este în principal un joc single player. Nivelul de precizie și viteza de reacție necesară pentru a rămâne în viață într-un joc de acest gen trebuie să fie la un nivel înalt, iar un mouse cât mai performant este recomandat. Nu pot spune că am „performat” mai bine decât cu mouse-ul meu obișnuit (G Pro X Superlight), însă pot spune că m-am adaptat foarte repede la noul mouse. Diferența de 10 grame dintre aceste două modele nu mi s-a părut sesizabilă în joc, dar totodată eu nu sunt un gamer profesionist și probabil că m-aș descurca la fel de bine cu un mouse mai ieftin și chiar mai greu.

ROG Harpe Ace Aim Lab Edition top side

Am mai jucat și câteva meciuri de Overwatch 2 și Counter-Strike Global Offensive, jocuri pe care nu le joc des, dar pe care le folosesc pentru a testa precizia moușilor care îmi mai trec prin mână. ROG Harpe Ace se descurcă bine, însă în Counter-Strike, cel puțin, nu îmi îmbunătățește semnificativ performanța. Pentru astfel de jocuri mi se pare că „antrenamentul” constant și exercițiile din Aim lab vor face diferența mai mult decât un mouse nou. Abia după ce deja te joci astfel de titluri destul de des și simți că mouse-ul te „încurcă”, poate că este momentul să treci la ceva mai performant.

Pot confirma însă că ROG Harpe Ace este într-adevăr extrem de ușor și alunecă foarte bine pe mousepad. Fiind un mouse pentru precizie înaltă, acesta va fi folosit, cel mai probabil, la un nivel de sensibilitate redusă, deci ar fi indicat să ai la dispoziție o suprafață cât mai mare pentru mișcări ample. Din acest motiv sugerez, să nu puneți pahare sau alte obiecte care ar putea fi lovite în preajma lui. Mai ales pentru că mouse-ul nu este rezistent la apă.

ROG Harpe Ace Aim Lab Edition front

Cel mai mult am folosit mouse-ul cu dongle-ul SpeedNova și nu am sesizat niciun fel de lag, dar l-am folosit și pe fir atunci când era necesară o încărcare. Autonomia acumulatorului intern este foarte bună, fiind necesare încărcări la 1-2 săptămâni. ASUS spune că mouse-ul poate rezista la 90 ore de utilizare fără LED aprins și la 79 de ore cu LED-urile aprinse, și cam așa este. Din fericire, cablul de alimentare este unul dintre cele mai interesante din câte am folosit până acum pe un mouse. Cablul textil este foarte moale și ușor și aproape că nu îl simți atunci când mouse-ul este conectat la el.  Pe Bluetooth nu am avut nevoie să îl folosesc, dar probabil că se descurcă OK și în acel mod. Văd însă utilizarea lui pe Bluetooth mai degrabă pentru productivitate pe un laptop, decât pe PC-ul de gaming, mai ales că multe plăci de bază desktop oricum nu integrează Wi-Fi sau Bluetooth pe desktop.

Concluzii

ROG Harpe Ace Aim Lab Edition nu este un mouse care îți va garanta victoria în jocuri online, însă este unul dintre cele mai interesante produse de gaming din ultima perioadă. Nu are nici un design ieșit din comun, nici nu vine cu foarte multe funcții super avansate. Acesta este concentrat pe asigurarea unei experiențe de gaming competitiv cât mai bună, și asta livrează. Desigur, calitatea uneltei este importantă, dar cel mai important este ca utilizatorul să aibă deja abilitățile necesare pentru a putea beneficia de avantajele pe care aceasta le poate oferi.

ROG Harpe Ace Aim Lab Edition logo

Din fericire, integrarea cu aplicația Aim Lab poate ajuta chiar și pe cei care nu se pricep atât de bine la shootere competitive să își îmbunătățească abilitățile și chiar să descopere metode mai eficiente de a juca cele mai populare jocuri ale momentului. Având însă în vedere prețul (care mi se pare justificat, mai ales în comparație cu alte modele concurente), probabil că acest mouse va ajunge totuși doar în mâinile celor care au nevoie de el, decât în mâinile unor novici care abia acum învață ce este un „headshot”.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult