Logitech G19 – gaming suprem la un preţ extrem

31.03.2009
Logitech G19 – gaming suprem la un preţ extrem

Întreabă orice gamer care este marca de periferice favorită şi vei vedea că peste 50% din preferinţe au acelaşi numitor: Logitech. Elveţienii au o gamă foarte variată de produse destinate jucătorilor înrăiţi, unele mai accesibile iar altele foarte scumpe. Tastatura Logitech G19 se află la ora actuală în vârful ierarhiei perifericelor high-end şi probabil că puţini se vor încumeta să scoată din buzunar aproximativ 750 de RON pentru a o achiziţiona. Este normal ca la un asemenea cost să-ţi pui întrebarea dacă nu cumva conduce în locul tău în pauza de masă. Răspunsul este categoric nu.

Logitech G19

Ecran LCD color cu o mulţime de facilităţi

Logitech G19 nu preia controlul asupra personajului tău din WOW şi nici nu te trece pe pilot automat în simulatoarele de zbor cât eşti plecat la masă. Îţi pune însă în premieră la dispoziţie un ecran LCD color, cu o rezoluţie de 320 x 240 pixeli. Acest monitor de aproximativ 2.4 inch oferă multiple funcţii şi facilităţi: ramă foto digitală, Media Player (inclusiv video), monitorizare parametri sistem, RSS Reader, ceas, cronometru, YouTube Video Player şi desigur gaming panel-ul pe care vizualizezi diverse informaţii şi statistici din jocuri. G19 are capacitatea de a memora date din peste 60 de titluri.

Toate informaţiile sunt preluate din computer, astfel că monitorul tastaturii joacă la general rolul unui al doilea display. Spre exemplu, poţi citi fluxurile RSS pe scurt, iar dacă ştirea ţi se pare interesantă nu ai decât să apeşi pe tasta “OK” din stânga lui şi aceasta se va deschide într-un nou tab din browser-ul Internet, pe monitorul principal.

Logitech G19

Dezavantajul prezenţei LCD-ului este doar unul, însă destul de serios în opinia mea: necesită cuplarea la priză. Da, la 220. Un USB suplimentar nu asigură suficientă putere aşa că pe lângă cele o mie de fire din spatele biroului vei mai suporta încă unul. Bine măcar că, în situaţiile în care nu eşti interesat de display, poţi utiliza totuşi tastatura şi fără a o conecta la clasica sursă de energie. Un cablu USB este dedicat trup şi suflet alimentării tastaturii, iar celălalt duce la priză pentru a aprinde monitorul şi LED-urile de sub taste. Apropo de LED-urile care iluminează tastele, culoarea lor poate fi schimbată în orice nuanţă doreşti. Pentru aceasta, trebuie să apelezi la software-ul inclus pe CD.

Gaming

Restul layout-ului este specific unei tastaturi obişnuite de gaming, cu 12 taste macro programabile (G1… G12) şi câteva pentru multimedia, inclusiv un scroll. Mai notăm ca elemente suplimentare pad-ul de navigare asociat display-ului şi două port-uri USB pe care se pot conecta stick-uri USB, camere Web sau chiar telefoane mobile.

În ceea ce priveşte confortul, după ce am butonat tastatura notebook-ului Sony Vaio AW, pe G19 am simţit că mă reîntorc în trecut la tastaturile zgomotoase în care-mi înnodam degetele (pe atunci pentru că eram abia la început). Logitech G19 nu este clar o tastatură pentru scriitori, textieri şi amatori de scrisori siropoase. Pentru gameri, da. În jocuri îţi configurezi combinaţiile de taste după bunul plac şi, dacă te pricepi, singurul efort este acela de a manevra mouse-ul şi de a urmări pe monitor rezultatul acţiunilor tale dintr-o bucată.

Logitech G19

Bineînţeles, în cazul 3D Shooter-elor şi simulatoarelor cu maşini, te vei lega de “cvartetul de aur” W-S-A-D, alături de tastele de la periferie. După câteva ore de gaming crâncen, vei sesiza că degetele de la mâna stângă nu sunt chiar în regulă. Restpad-ul este destul de îngust şi palma se poziţionează undeva foarte aproape de baza tasturii, astfel că degetele stau încovoiate la maximum. Pe cuvânt, de la o astfel de tastatură, mă aşteptam la o experienţă memorabilă în sens pozitiv.

Concluzie: Logitech G19 oferă unui gamer cam tot ce îşi doreşte (taste personalizabile, acţiuni macro, ecran LCD), dar la capitolul confort se prezintă modest. Fie că tastezi sau te joci, după aproximativ două ore vei simţi nevoia de o pauză şi nu din cauza ochilor obosiţi. Mai mult, G19 costă o căruţă de bani, sumă care nu se prea justifică. Spre exemplu, o tastatură de gaming foarte bună, dar cu display mai modest, costă cam 400 de RON (vezi Logitech G15). În orice caz, dacă Logitech G19 vă face cu ochiul, mai aveţi de aşteptat un pic pentru ea. Deşi era programată să apară în luna martie, se pare că elveţienii au uitat să întoarcă ceasul şi ne mai amână un pic.

Logitech G19

Plusuri şi minusuri

[+] LCD color cu multiple întrebuinţări;
[+] Taste iluminate cu LED-uri;
[+] Taste programabile;

[-] Preţ piperat (750 de RON);
[-] LCD-ul şi LED-urile se alimentează de la priză;
[-] Layout incomod.

Logitech G19

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News