Logitech G302 Daedalus Prime review

13.01.2015
Logitech G302 Daedalus Prime review

Deşi producătorii de periferice pentru gaming au lansat produse din ce în ce mai dotate şi accesorizate, nu toţi amatorii de jocuri sunt atraşi de excesul tehnologic. Încercând să răspundă cerinţelor acestui segment specific de piaţă, asociat de către producătorul Logitech cu jucătorii de Dota 2, League of Legends sau alte titluri MOBA, G302 Daedalus Prime este un mouse de gaming uşor, compact şi simplu care se remarcă prin performanţele bune.

Construcţie şi ergonomie

În timp ce unii jucători adoră un mouse greu şi solid care le oferă o acurateţe ridicată în shooter-e, alţii preferă un periferic uşor care nu este niciodată o barieră în calea mişcărilor extrem de rapide.

Fabricată integral din material plastic, carcasa lui G302 are dimensiuni de 115 x 65 x 37 de milimetri şi o greutate de 87 de grame. Din cauza acestor dimensiuni reduse, mouse-ul nu este optim pentru prinderea Palm Grip decât în cazul utilizatorilor cu mâini foarte mici, carcasa fiind concepută în mod evident pentru Claw Grip şi Finger Grip. Greutatea de 87 de grame este şi ea bine aleasă, mouse-ul fiind suficient de uşor pentru a putea fi manevrat perfect pe orice suprafaţă, dar totodată suficient de greu pentru a putea fi simţit aşa cum trebuie în mână.

Logitech G302: un mouse performant de mici dimensiuni

Mouse-ul este fabricat în mare parte dintr-un material plastic semi-mat cu o rugozitate fină antiderapantă, acesta fiind folosit pentru toate suprafeţele pe care utilizatorul le atinge în mod normal: butoane, suportul căuşului palmei şi concavităţile laterale pentru degete. Restul carcasei este fabricat dintr-un material lucios şi neted.

Logitech G302: o carcasă solidă şi compactă

Construcţia este foarte bună, carcasa fiind bine rigidizată şi părând suficient de solidă pentru a face faţă unei utilizări intensive şi a unui eventual acces de furie. Butoanele principale au o suprafaţă amplă, rola de derulare este tăcută şi are o mişcare precisă, cele două picioruşe de sprijin au o fricţiune redusă dublată de o stabilitate bună, iar butoanele laterale, deşi aparent cam mici, sunt uşor de găsit şi apăsat. Chiar dacă este un produs ceva mai ieftin (conform standardelor Logitech), G302 nu a scăpat de o cosmetizare şi include un sistem de iluminare care evidenţiază faimoasa siglă a serie de periferice G şi marginile laterale ale suportului pentru palmă.

Logitech G302: sistemul de iluminare

Compact, uşor şi bine clădit, G302 nu este tot atât de impresionant atunci când vine vorba de ergonomie. Dacă carcasa se mulează perfect în palmă, un mod de prindere despre care am zis deja că este optim doar pentru mâinile mici, aceasta are o priză cam stranie în cazul Claw sau Finger Grip deoarece buricele degetelor sau primele falange au tendinţa să se poziţioneze exact pe proeminentele umflături laterale. Mai mult sau mai puţin deranjant, în funcţie de mărimea mâinilor şi modul de prindere, acest aspect este dezamăgitor dacă privim către ergonomia predecesorilor G300 sau MX300.

Logitech G302: un profil ciudat şi cam incomod

Forma perfect simetrică a carcasei ar putea lăsa impresia că avem de-a face cu un mouse ambidextru, însă poziţionarea celor două butoane laterale îi forţează pe stângaci fie să-şi exerseze dexteritatea degetului mic, fie să renunţe la ideea de a le mai apăsa vreodată. Un alt aspect deranjat este cablul USB rigid care devine uneori de-a dreptul exasperant, Logitech ratând ideea utilizării unei cămăşi textile matisate sau a uneia turnate din termoplastic.

În ciuda acestor deficienţe, G302 Daedalus Prime rămâne totuşi un produs extrem de atractiv pentru cei care doresc un mouse uşor, solid şi compact, fiind una dintre cele mai bune opţiuni de gaming de acest fel disponibilă în acest moment de piaţă.

Performanţe, specificaţii şi software

Logitech nu a dezvăluit ce se ascunde în spatele sistemului optic Delta Zero, însă G302 se pare că foloseşte un senzor AM010 particularizat cu lentile şi algoritmi de eşantionare particulari. Senzorul oferă o rezoluţie optică ajustabilă între 240 şi 4000 dpi în paşi de 80 iar procesorul oferă o rată de eşantionare de 1000 Hz. Rezultatul este un mouse cu o precizie excelentă, o acceleraţie insesizabilă şi o eşantionare bună care nu are scăpări nici în cursul mişcărilor foarte rapide.

Mouse-ul poate fi ridicat circa doi milimetri fără a pierde contactul optic cu suprafaţa pe care este folosit, o distanţă optimă deoarece este suficient de mare pentru a fi tolerantă cu mişcările mai bruşte care provoacă saltul mouse-ului, dar este totodată şi suficient de mică pentru a nu necesita mişcări ample de repoziţionare a mouse-ului pe pad. Un alt aspect minor pozitiv este amplasarea perfect centrală a senzorului, acest lucru eliminând anumite probleme de poziţionare şi apreciere a deplasării remarcate la modelele asimetrice.

Butoanele principale se laudă un sistem de tensionare metalic care promite o durabilitate de 20.000.000 de apăsări şi comutatoare cu o sensibilitate suficient de mare pentru interpretarea corectă a cinci apăsări pe secundă. Restul celor patru butoane, adică cele două butoane laterale, butonul aferent rolei de derulare şi butonul pentru selectarea sensibilităţii nu se laudă cu nimic ieşit din comun, însă sunt tăcute şi bine poziţionate.

  • Senzor: Delta Zero, optic
  • Rezoluţie: 240 – 4000 dpi
  • Viteză de scanare: 120 ips
  • Acceleraţie: 20G
  • Număr butoane: 6 (toate programabile)
  • Conectare: USB 2.0
  • Rată de eşantionare: 1000 Hz
  • Dimensiuni: 115 x 65 x 37 milimetri
  • Greutate: 87 de grame

Deoarece nu sunt un jucător de MOBA, am testat mouse-ul Logitech G302 în câteva shooter-e, iar rezultatele sunt mai mult decât favorabile. Singura deficientă majoră este doar forma stranie a acestuia, însă după ce am reuşit să ne tolerăm reciproc, Daedalus Prime s-a dovedit un partener fidel datorită greutăţii reduse şi a prestaţiei bune a senzorului.

Software de control Logitech ar trebui să le fie cunoscut utilizatorilor tradiţionali ai produselor companiei. Aplicaţia permite ajutarea sensibilităţii senzorului şi selectarea pragului implicit, ajustarea ratei de eşantionare şi ajustarea separată a luminozităţii şi pulsaţiei celor două zone iluminate.

Fiind vorba de un mouse pentru gaming, nu puteau lipsi profilurile de utilizare. Logitech G302 Daedalus Prime permite fie crearea unui singur profil intern, caz în care se pot salva setările de sensibilitate şi se pot particulariza butoanele cu scurtături uzuale, funcţii mouse standard şi macro-uri înregistrate de taste, fie salvarea unor profiluri locale multiple, caz în care este permită şi particularizarea cu funcţii speciale, scurtături către aplicaţii, scurtături către funcţii media şi altele.

Concluzii

Logitech şi-a produs să creeze un mouse compact, uşor şi performant, şi, din cele mai multe puncte de vedere, a reuşit acest lucru. G302 Daedalus Prime oferă un senzor foarte bun, butoane mari cu o cursă fermă plăcută şi o carcasă compactă şi solidă cu o greutate redusă. Din păcate, mouse-ul nu este lipsit de deficienţe. Dincolo de cablul enervant de rigid, Logitech G302 Daedalus Prime păcătuieşte prin profilul lateral incomod care nu pare să ofere o priză fermă indiferent de poziţia în care am încercat să-l ţinem. Această impresie poate varia în funcţie de dimensiunea mâinilor utilizatorului şi de priza acestuia, însă testarea prealabilă înaintea achiziţiei este recomandată călduros. Logitech G302 Daedalus Prime este disponibil în România la un preţ de aproximativ 250 de lei.

Părţi pozitive

senzor performant
dimensiuni şi greutate
carcasă solidă
butoane mari cu comutatoare bune

Părţi negative

formă stranie cam neergonomică
cablu prea rigid

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News