Noul Logitech Z906 – urmaşul lui Z5500 zis şi “demolatorul” (UPDATE)

Noul Logitech Z906 – urmaşul lui Z5500 zis şi “demolatorul” (UPDATE)

Aţi auzit de Logitech Z5500? Dacă nu aţi auzit
de el, cu siguranţă l-aţi auzit. Vreme de şapte
ani a fost cel mai mare duşman al vecinilor şi prinicipalul vinovat
de fisurarea pereţilor din cameră. Deşi amendat de nenumărate ori
pentru tulburarea liniştii publice, niciodată nu s-a potolit. În
cele din urmă, a hotărât să se retragă în glorie şi să lase locul
urmaşului său. Faceţi cunoştinţă cu noul demolator de
blocuri comuniste şi case capitaliste – Logitech Z906
.

Sistemul de sunet Logitech
Z906 este compus din cinci sateliţi şi un
subwoofer
, are 500 de Waţi reali şi este
certificat THX, întocmai ca predecesorul său.

În ajutorul soundtrackuri-lor codate Dolby digital sau DTS,
sistemul integrat de decodare digital 5.1 permite
emiterea sunetului surround, de la urletele produse de o mulţime în
delir până la sunetul paşilor pe care îi simţi chiar în spatele
tău.


Logitech Z906

Dacă eşti amator al bass-ului puternic, subwoofer-ul
side-firing
te va încânta – acesta emite frecvenţe joase
fără distorsiuni, cu o putere de 165 de Waţi.

Controlul asupra volumului şi intrărilor se face lejer, prin
intermediul unei telecomenzi wireless.

Sistemul 5.1 Logitech Z906 va fi disponibil în
magazine chiar din această lună. Preţul recomandat este de 350 de
Euro.


Consola de control

UPDATE:

Logitech Z906, urmaşul celebrului Z5500, a
ajuns în România şi poate fi găsit în magazine la un preţ
recomandat de 1549 Lei.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News