Orbita, îţi vine să crezi că e un mouse?

Orbita, îţi vine să crezi că e un mouse?

Acum 15 ani făceam pentru prima oară cunoştinţă cu PC-ul şi
nelipsitele periferice: tastatura şi mouse-ul. Despre acestea nu
pot spune decât că m-au surprins de foarte puţine ori, chiar dacă
tehnologic au evoluat enorm, de la tastatura simplă şi mouse-ul cu
bilă, la tastaturi de gaming cu LCD sau şoricei wireless cu
greutăţi ajustabile şi hyper-scroll. Deşi acum putem realiza mult
mai multe acţiuni cu ele, modul de utilizare a rămas acelaşi.
Există însă o nişă de periferice atipice care se
folosesc într-un mod cu totul original. Practic, pe acest segment
oricine poate inova şi încerca să ne convingă că realizările lor
merită să ia locul perifericelor obişnuite. Compania australiană
Cyber Sport este un bun exemplu. Pe lângă
perifericele de gaming pe care le comercializează, ea are în
portofoliu şi un mouse inedit – Orbita.

Orbita Mouse

După cum vedeţi, nu prea seamănă cu un mouse.
De fapt, nu prea seamănă cu nimic. Poate cu un puc de
hochei
, dar de culoare albă. Dacă ar zbura, l-am putea
numi OZN. Orbita nu are însă mijloace de propulsie ci aşteaptă ca
mâna ta să-l conducă.

Poţi să-l plimbi pe masă de colo colo, dar mai
ales să-l învârţi ca pe un potenţiometru.
Principiul nu e atât de complicat precum pare. Când mişti normal
mouse-ul, cursorul se deplasează pe ecran ca atunci când foloseşti
un mouse tradiţional. Când îl roteşti, se parcurge conţinutul din
documente sau pagini Web. Dacă eşti într-o aplicaţie multimedia,
acţiunea de rotire va ajusta volumul sau va derula clipul aflat în
redare. Orbita Mouse poate fi folosit cu succes şi în aplicaţiile
de editare grafică profesională, aşa cum veţi observa în
prezentarea de mai jos.

Sigur, mâna individului din clip este formată. Eu nu am
ajuns să fiu atât de îndemânatic
şi probabil că nimeni nu
va reuşi să se descurce cu acest mouse imediat – acomodarea
durează ceva timp
. Din acest motiv, mulţi vor abandona
ideea şi vor reveni la soluţia de navigare clasică.

Orbita Mouse

Un alt motiv care ne-ar putea face să renunţăm la Orbita Mouse
este gaming-ul. Cum să joci un 3D Shooter sau un RTS fără
armele clasice?
La nivel înalt, este greu să faci faţă cu
un puc de hochei când alţii folosesc mouşi laser cu 20 de butoane
şi ajustare a senzitivităţii în timp real. Orbita este un
mouse wireless
(încărcarea se face prin intermediul
dock-ului din imaginea de mai sus), dotat cu un senzor
optic
cu rezoluţie de 800 dpi şi nu are
decât trei butoane, şi acelea amplasate
surprinzător
: butonul stânga este reprezentat de toată
suprafaţa superioară delimitată de linia punctată, butonul dreapta
se află poziţionat pe lateral stânga şi dreapta (fie ca apeşi
într-o parte, în cealaltă sau în ambele, rezultatul e acelaşi), iar
al treilea se află tot deasupra, dar în afara ariei care
delimitează butonul din stânga. În mod normal, el are rol de
selector pentru scroll. Dacă roteşti mouse-ul fără să ţii apăsat
acest buton faci scroll pe verticală, când îl apeşi mergi pe
orizontală. Toate aceste comenzi, dar şi altele mai avansate, pot
fi personalizate din aplicaţia software de pe
CD.

Orbita Mouse

Înainte de a utiliza mouse-ul, trebuie să îl
calibrezi
. Butonul alb mic din partea superioară are rol
de orientare în spaţiu. Trebuie poziţionat pe direcţia nord şi
apăsat, altfel Orbita nu are cum să ghicească poziţia în care se
află faţă de reper (monitorul) şi va deplasa cursorul aiurea pe
ecran.

Plusuri şi minusuri

[+] Design inedit;
[+] Scrolling facil;
[+] Tehnologie wireless.

[-] Nu poate înlocui un mouse obişnuit;
[-] Preţul.

Orbita Mouse

Concluzie

Experienţa cu Orbita a fost una destul de greoaie. S-a întâmplat
de multe ori să apăs accidental butoanele amplasate pe
lateral
, dar şi click-ul de deasupra.
Într-adevăr, să îl foloseşti ca să faci scroll în pagini e
interesant. De asemenea, şi ca potenţiometru de volum. Cam atât
însă. Asta mă face să-l recomand în primul rând celor care au
răbdare să se acomodeze cu el. Durează până te obişnuieşti, iar în
tot acest timp apăsările accidentale îţi cam slăbesc moralul. Apoi
ar mai fi şi preţul, undeva la 280 – 300
de lei
. Ceea ce este foarte mult.

Orbita Mouse ne-a fost oferit de către
Soliton Computers (importator). Pentru cei
interesaţi, perifericul se găseşte de vânzare în magazinele
PC Garage
, Oktal, PC
Fun
, Market Online, Shop
IT
şi alţi parteneri ai Soliton.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News