Roccat Isku FX, o tastatură pentru jocuri bună dar cu un preţ piperat

27.08.2013
Roccat Isku FX, o tastatură pentru jocuri bună dar cu un preţ piperat

Fondată în 2007 în Germania, Roccat este o companie relativ tânără dar care este deja un producător consacrat de mouşi, tastaturi, paduri şi alte accesorii pentru amatorii de jocuri PC. Din portofoliu larg, ne vom opri astăzi la Isku FX, o tastatură pentru jocuri care, până la lansarea noii game Ryos, rămâne cel mai nou produs al companiei din acest segment.

Construcţie şi design

Dacă veţi încercă să uitaţi că Isku FX este o tastatură pentru gaming, aceasta nu va uită să vă amintească acest lucru ori de câte ori veţi da ochii cu ea. Mare, colţuroasă şi întunecată, aceasta se aliniază designului agresiv al tastaturilor pentru jocuri pe care l-au adoptat mulţi producători, reuşind totuşi să-şi păstreze identitatea prin micile detalii precum sigla de mari dimensiuni sau tastele funcţionale Thumbster.

Materialul omniprezent este plasticul rigid. Cea mai mare parte a carcasei este fabricată dintr-un material mat cu o granulaţie mare, care oferă o aderentă foarte bună şi nu permite apariţia atât de uşoară a transpiraţiei. Suprafaţa din jurul tastelor foloseşte însă un material lucios, aceasta făcând un contrast plăcut cu materialul mat din jur dar fiind o capcană sigură pentru amprente şi transpiraţie.

Greutatea tastaturii nu este prea mare, însă partea inferioară a acesteia oferă suprafeţe aderente de mari dimensiuni, care o fixează foarte bine de masă. Cei care preferă tastaturile care fac un unghi mai mare cu masa pot găsi aici şi picioruşele pentru poziţionare, acestea fiind solide dar având o singură poziţie, din păcate nu prea ridicată.

Tot pe partea ventrală se găseşte un interesant sistem de canale care permite orientarea în orice poziţie a cablului tastaturii, ceea ce mai reduce din haosul de pe masă. Ideea este bună, chiar dacă nu este originală, însă implementarea este doar parţial mulţumitoare deoarece, indiferent de ce traseu veţi alege, cablul va păstra o buclă inestetică în la îmbinarea cu carcasa.

Isku FX oferă un restpad de mari dimensiuni, acesta nefiind însă detaşabil. Cu excepţia nefericitului caz în care chiar urâţi din tot sufletul restpad-urile, Isku FX nu va dezamăgi deoarece suprafaţa, aderenţa şi poziţionarea acestuia este excelentă, fie că este vorba de jocuri sau scris.

Aerul războinic al aspectului nu este lăsat baltă de construcţie. Carcasa este rigidă şi, cu excepţia tastelor pentru înregistrarea din mers a macro-urilor şi cea pentru controlul iluminării, care au un joc sesizabil care este cam mare pentru o tastatură cu pretenţii, Isku FX are o construcţie foarte bună. Celebra iluminare cu LED-uri RGB este şi ea prezentă la datorie, aceasta oferind utilizatorului posibilitatea să aleagă ce culoare doreşte pentru taste. Nu există însă vreun mod de schimbare a culorii LED-urilor indicatoare pentru profiluri şi pentru Caps/Scroll/NumLock, care vor fi mereu albastre, şi nici zone independente programabile separat.

Ceea ce impresionează cel mai puţin la Isku FX este tehnologia butoanelor. Producătorul s-a străduit să ofere o calitate cât mai bună, canalul tastelor fiind fabricat dintr-un material mai moale care reduce zgomotul şi jocul lateral, însă în spatele acestora se ascunde un banal Dome switch, care nu se potriveşte deloc cu pretenţiile produsului şi preţul de 500 de lei.

Ergonomie, dotări şi software

Dacă încercăm să ignorăm preţul prea mare cerut pentru o tastatură Dome switch, Isku FX este un produs atractiv. Zgomotul făcut de butoane este redus, iar cursa acestora este excelentă, având o cursă lungă care opune o forţă iniţială sesizabilă, dar care are apoi un traseu moale cu răspuns plăcut.

Butoanele au dimensiuni standard şi o spaţiere generoasă, suprafaţa acestora fiind semi-mată şi oferind atât o priză bună cât şi o suprafaţă plăcuta la atingere.

Dacă mai adăugăm la aceste aspecte şi restpad-ul mare şi confortabil, pe care l-am amintit deja, obţinem un produs apt atât pentru jocuri cât şi pentru utilizările uzuale, inclusiv tastarea rapidă şi îndelungată.

Spre deosebire de alte tastaturi de gaming, care oferă un număr ridicat de butoane programabile şi se apropie de dimensiunile unui pian, Roccat a optat pentru doar 5 butoane dedicate. Acest lucru nu trebuie să inducă în eroare pentru că Isku FX foloseşte comutatorul Easy Shift, asociat în mod implicit cu tasta Caps Lock, care permite programarea a încă 20 de taste, primele cinci din stânga de pe fiecare rând de butoane. Astfel, Isku FX  oferă un număr real de 25 de butoane programabile, foarte bine aşezate în jurul tastei centrale Easy Shift, la care se adaugă şi opţiunile de reprogramare ale tastelor funcţionale.

Comutarea între cele cinci profiluri de utilizare se face cu ajutorul butoanelor Thumbster, amplasate confortabil sub Spacebar. Şi ele reprogramabile, deşi nu are prea mult să pierdeţi posibilităţile de comutare rapidă între profiluri, acestea oferă şi acces rapid la setările driverelor Roccat şi oferă funcţii suplimentare Easy Shift .

Binecunoscută utilizatorilor mouşilor Roccat, aplicaţia de control este complexă şi bine dotată. Pe lângă aspectele cosmetice precum particularizarea culorii iluminării RGB sau a nivelului iluminării normale şi în stand-by, acestea oferă un set consistent pentru crearea macro-urilor. Opţiunile oferite sunt relocarea tastelor obişnuite, setarea timpului dintre două acţiuni consecutive, setarea unei secvenţe repetitive sau a unui timp de acţiune, tastatura oferind atât un editor avansat pentru ajustarea lor cât şi un buton hardware pentru  înregistrarea rapidă.

Concluzii

Cu o construcţie bună, taste tăcute cu o cursă plăcută, design ergonomic, posibilităţi foarte bune de programare şi o iluminare de bună calitate, Roccat Isku FX este o tastatură excelentă nu doar pentru jocuri, ci şi pentru orice altă utilizare generică, inclusiv scrisul frenetic. Problema cea mai mare a acesteia este însă preţul de 500 de lei, care este mult prea mare pentru o tastatură Dome Switch  ţinând cont că Thermaltake sau QPAD oferă tastaturi mecanice cu iluminare cam la acelaşi preţ.

Părţi pozitive

constructie şi design
software
butoane silenţioase
sistem iluminare

Părţi negative

preţ
materialul lucios reţine prea multe amprente

Urmărește Go4IT.ro pe Google News