SanDisk Sansa Fuze – competitor direct pentru iPod Nano

10.03.2008
SanDisk Sansa Fuze – competitor direct pentru iPod Nano

SanDisk Sansa FuzeCu aproape o săptămână în urmă au apărut nişte imaginii cu un nou player multimedia de la SanDisk. Ieri magazinul virtual Amazon a inclus în oferta sa dispozitivul misterios. Este vorba de noul DAP SanDisk Sansa Fuze. Nu îţi trebuie prea multă imaginaţie ca să recunoşti similarităţile cu actualul iPod Nano. Faţă de diagonala de 2” ai playerului de la Apple, Fuze dispune de 1.9”. Pad-ul control rotund este foarte posibil să fie tactil, detaliu nespecificat încă. Pe lângă microfon şi tuner FM se oferă suport pentru fişiere video MPEG-4.

Din punct de vedere al dimensiunilor, SanDisk Sansa Fuze se laudă cu 56x38x15 mm, fiind mai scurt şi îngust decât Nano, dar mult mai gros. Autonomia este specificată la 24 de ore pentru muzică şi 5 ore pentru redare video, valori identice cel puţin pe hârtie cu playerul concurent. Nu uităm şi de slotul microSD cu suport pentru SDHC, capacitatea internă putând fi extinsă foarte mult cu o investiţie mică. Pe Amazon se poate comanda, cu o perioadă de livrare de una până la 3 luni, versinea de 4 GB în culorile roşu, negru sau roz. Preţul este de 99 $, cu 50 $ mai puţin decât iPod Nano cu aceeaşi capacitate. Rămâne să vedem dacă succesul lui SanDisk Sansa Fuze va fi pe măsura facilităţilor oferite.

SanDisk Sansa Fuze

Urmărește Go4IT.ro pe Google News