Sony Rolly, controlat de telefonul mobil

28.10.2008
Sony Rolly, controlat de telefonul mobil

Deşi este cam scump pentru un sistem de boxe wireless sau MP3 player, Sony Rolly ne-a cucerit prin coregrafia melodiilor redate, atunci când l-am văzut alături de noua serie de laptop-uri VAIO CS în România. Însă producătorul nipon de electronice simte că roboţelul dansator are potenţial şi a mers mai departe cu acest concept, lansând o versiune cu memorie de 2 GB ce poate fi controlată prin intermediul conexiunii Bluetooth de un telefon mobil.

Sony Rolly acum poate fi controlat de pe telefonul mobil

În clipul de mai jos puteţi urmări acţiunile pe care le realizează micuţul gadget în urma comenzilor primite de la un terminal. De asemenea, pe un laptop VAIO CS ne este prezentată o interfaţă care pare să fie folosită pentru realizarea coregrafiei dansatorului cu boxe. Noul model Sony Rolly SEP-50BT va fi disponibilă de la sfârşitul lunii noiembrie în Japonia la un preţ de aproximativ 427 $.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News