Sasha Grey nu este încântată de filmele pentru adulţi în VR

Sasha Grey nu este încântată de filmele pentru adulţi în VR

Fosta actriţă de filme pentru adulţi Sasha Grey, devenită autoare şi star la Hollywood, nu este un fan al conţinutului matur bazat pe realitate virtuală, deoarece consideră că „seamănă prea mult cu viaţa reală” şi că aceste scene „nu trebuie să fie atât de reale”.

„Este deja prea mult, prea direct în faţa ta. Am văzut un trailer o dată şi a fost suficient pentru mine”, a declarat cea care a fost premiată pentru activitatea de actriţă porno şi a participat la unele dintre cele mai controversate scene din domeniu.

Totuşi, cererea pentru clipuri VR pentru adulţi este uriaşă, iar numărul căutărilor a crescut cu 10.000% în această vară. Grey este, însă, încântată de tehnologia VR şi a folosit-o deja în filmarea unui tur virtual al Americii de Nord. 

Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro, Go4games.ro și Apropotv.ro. Are 15 ani de experienţă în presa centrală şi a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro ... citește mai mult