Huawei Watch 3 Pro – primele impresii: bine construit, dar cu software la care se mai poate lucra

23.06.2021
Huawei Watch 3 Pro – primele impresii: bine construit, dar cu software la care se mai poate lucra
Foto: Huawei

Update: cu doar câteva ore înainte de publicarea acestui articol, Huawei a lansat un update de software pentru Watch 3 Pro, HarmonyOS v2.0.0.155, care corectează câteva dintre problemele semnalate în continuare.


După ruptura de Google și a sa versiune actualizată de Android, Huawei s-a reorientat rapid, punând accentul pe dezvoltarea propriului sistem de operare – HarmonyOS –, ce urmează să stea la baza atât telefoanelor mobile inteligente ale companiei, cat și a altor gadget-uri. Iar unul dintre aceste dispozitive este proaspăt lansatul Huawei Watch 3, o încercare a companiei chinezești de a îmbrățișa cu adevărat conceptul de “smartwatch complet”. Noi am avut la dispoziție versiunea Pro a acestui Huawei Watch 3 și, în continuare, puteți afla primele noastre impresii despre acest gadget.

Huawei Watch 3 Pro

Hardware atrăgător, chiar dacă de dimensiuni cam mari

Estetic, Huawei Watch 3 Pro vine ca o continuare logică a mai vechiului Huawei Watch GT2 Pro. Din nou impresia inițială, la deschiderea pachetului, este pozitivă: Watch 3 Pro beneficiază de ceea ce pare o construcție de top, cu un afișaj acoperit de safir (material caracteristic ceasurilor de mână tradiționale cu pretenții) și corp din titan (față) și ceramică (spate). Tot din titan este realizată și brățara metalică livrată alături de ceas, aceasta fiind acompaniată și de o curea din silicon, mult mai potrivită pentru activitățile fizice intense. Din pachet nu lipsește nici încărcătorul circular, magnetic, și nici o serie de zale suplimentare pentru brățara metalică.

Aici însă am întâlnit și primele neplăceri legate de Huawei Watch 3 Pro: deși fiecare dintre aceste zale din care este formată brățara ceasului este dotată cu un sistem de tip “quick release”, ajustarea acesteia prin eliminarea sau adăugarea de zale s-a dovedit a fi un proces extrem de incomod și dificil. Sistemul quick release folosit de aceste zale acționează doar una dintre cele doua extremități ale telescopului de prindere, desprinderea sau montarea zalelor realizându-se anevoios; pe de altă parte, ai siguranța că acestea nu vor cădea accidental de pe brațară.

Dacă aveți de gând să vă alimentați ceasul prin intermediul unui charging pad wireless (Huawei Watch 3 Pro, asemenea predecesorului său, oferă și acest gen de funcționalitate), nu vă recomandăm folosirea brățării metalice a acestuia. Pur și simplu acest accesoriu nu va permite accesul facil la partea inferioară a ceasului, ce necesită să intre în contact cu suprafața de încărcare. Astfel, fie sunteți conștienți că va trebui să desfaceți brățara din telescop de fiecare dată când doriți să încărcați ceasul cu un wireless pad, fie optați pentru cureaua alternativă din silicon.

Huawei Watch 3 Pro

M-am plâns, în ceea ce privește Huawei Watch GT2 Pro, de dimensiunile ușor exagerate ale ceasului, ce-l făceau greu de purtat de către utilizatorii cu încheieturi mai subțiri. Din păcate, Huawei Watch 3 Pro merge și mai accentuat în această direcție, noul ceas având un diametru de 48mm. Pe lângă faptul că devine și mai dificil de purtat pe încheieturi fine, aspectul “butucănos” al dispozitivului îl plasează undeva la limita kitsch-ului.

Și asta mai ales în condițiile în care ecranul propriu-zis are un diametru de numai 1,43 inci, diferența fiind reprezentată de un bezel decorat cu marcajele specifice unui cadran GMT (inutile în cazurile celor mai multe fețe de ceas disponibile pentru un asemenea dispozitiv). La nivel calitativ însă, afișajului folosit de Huawei nu-i pot fi reproșate prea multe: este de tip AMOLED, cu o rezoluție generoasă de 466 x 466 pixeli.

Sare în ochi și faptul că, spre deosebire de predecesorii săi, Huawei Watch 3 Pro beneficiază acum de o coroniță asemănătoare dispozitivelor Apple Watch, menită să faciliteze navigarea prin meniurile sistemului de operare. Sub aceasta se regăsește și un buton programabil, căruia îi poți atribui una dintre funcțiile principale ale ceasului (modul dedicat exercițiilor fizice, afișarea informațiilor despre vreme etc.). De asemenea, Watch 3 Pro are integrat și un motoraș de vibrații avansat, capabil de feedback haptic, asemenea celor din Apple Watch sau din controller-ul DualSense pentru PlayStation 5.

Huawei Watch 3 Pro

Software problematic

Toate acestea sunt menite să ușureze utilizarea propriu-zisă a ceasului, Huawei Watch 3 Pro fiind gândit, după cum v-am amintit mai devreme, drept un smartwatch complet, și nu doar un fitness tracker mai elegant. Din păcate, liantul dintre utilizator și funcțiile oferite de acest dispozitiv, sistemul de operare HarmonyOS (în versiunea sa 2.0), nu face o impresie prea bună.

Pentru cei cu experiență în domeniul sistemelor de operare mobile, este lesne de observat că HarmonyOS împrumută foarte multe elemente, câteodată inutile pentru un ceas, de la Android. Spre exemplu: un sistem de notificări interne și setări mult prea stufos, de-a dreptul copleșitor pentru utilizatorul de rând. Sau avertismentele de a permite accesul la funcțiile GPS pentru fiecare aplicație, în special pentru cea dedicată monitorizării exercițiilor fizice. Pur și simplu se vede lipsa de experiență a celor de la Huawei în acest domeniu, HarmonyOS având încă de parcurs o cale lungă până la a ajunge la nivelul de funcționalitate a lui WearOS, spre exemplu (iar sistemul de operare Google este și el criticat, în comparație cu WatchOS-ul celor de la Apple).

Huawei Watch 3 Pro

De asemenea, chiar dacă Watch 3 Pro poate fi utilizat acum și independent de un telefon mobil, o parte importantă a funcționalității unui ceas inteligent este strâns legată de un asemenea dispozitiv. Procedura de pairing cu un smartphone, în cazul meu un iPhone 11, a mers fără probleme; neajunsurile s-au făcut simțite însă mai târziu, în ceea ce privește unele funcții de-a dreptul banale, de bun simț pentru un device wearable.

Mai exact, aplicația Huawei Health, necesară pentru gestionarea anumitor aspecte ale ceasului de pe telefon, a dat multiple rateuri: notificările au funcționat fix vreo jumătate de oră, apoi ceasul a încetat să le mai afișeze. Iar cât au funcționat, ceasul primea notificări și din partea altor aplicații în afara celor selectate de mine în Huawei Health. Apoi, după ce au încetat să mai meargă, orice efort de a remedia situația a fost sortit eșecului: aplicația de pe mobil a fost ștearsă și reinstalată, ceasul reîmperecheat cu telefonul, OS-ul ceasului reinițializat… nimic nu a dat rezultat.

Mai departe, chiar dacă versiunea de iOS a aplicației Huawei Health nu permite accesul la gama plătită de fețe de ceas pentru Watch 3, este promisă totuși o selecție destul de variată de watch faces, oferite în mod gratuit. Din păcate, instalarea multora prin intermeiul aplicației de mobil s-a dovedit imposibilă, procesul blocându-se mai mereu fie în timpul descărcării fețelor, fie in timpul instalării acestora. Într-un final, am reușit totuși să adaug o față nouă (din aproximativ zece câte am intenționat să instalez inițial).

Update: cu doar câteva ore înainte de publicarea acestui articol, Huawei a lansat un update de software pentru Watch 3 Pro, HarmonyOS v2.0.0.155, care pare să fi rezolvat aceste probleme arzătoare: notificările preluate de la telefon sunt afișate corect acum, iar instalarea fețelor de ceas disponibile a decurs fără alte probleme.

Huawei Watch 3 Pro

Sistemul de operare livrat alături de Huawei Watch 3 are și punctele sale forte, precum aplicația ce permite măsurarea nivelului de saturație a oxigenului din sânge (SpO2), dar și un termometru, capabil să indice temperatura la nivelul pielii purtătorului, ambele foarte utile în contextul medical actual. De asemenea, pentru pasionații de fitness și monitorizare a activităților fizice, ceasul include mai toate uneltele de care aveți nevoie, inclusiv capacitatea de a detecta automat anumite tipuri de exerciții.

Mai mult, fiind vorba despre un smartwatch veritabil, funcționalitatea lui Huawei Watch 3 poate fi extinsă cu aplicații suplimentare, descărcate prin intermediul Huawei AppGallery, direct de pe ceas. Din păcate, selecția de apps nu este tocmai bogată în acest moment, însă, cel mai probabil, va crește dacă dispozitivul va deveni popular. Toate funcțiile și aplicațiile instalate pot fi pornite prin intermediul meniului principal, cu pictograme circulare prezentate în stilul WatchOS, ce poate fi accesat prin apăsarea coroniței.

Huawei Watch 3 Pro

Totuși, am remarcat un comportament ciudat al telefonului iPhone după cuplarea cu Huawei Watch 3 Pro: ceasul pare să fie perceput de iOS și drept o tastatură externă, conectată prin Bluetooth. Rezultatul? O primă atingere a căsuțelor în care poate fi introdus text (precum bara de URL a unui browser) nu mai “ridică” tastatura on-screen clasică, fiind nevoie de o a doua atingere pentru a activa această funcție banală. Acest inconvenient nu reprezintă un neajuns prea mare atunci când introduci o adresă web sau compui un mesaj, dar devine grav atunci când trebuie sa tastezi codul PIN al telefonului și tastatura nu apare (și nici nu ai în ce câmp să aplici atingerea suplimentară pentru a o afișa). Dezactivarea conexiunii Bluetooth cu ceasul rezolvă această problemă, însă nu reprezintă decât o soluție temporară dacă vrei să continui să folosești Watch 3 Pro.

Un alt preț ce trebuie plătit pentru tranziția către funcționalitatea completă a unui smartwatch este legat și de durata de viață a bateriei. Dacă la precedentele ceasuri Huawei aceasta se măsura în săptămâni, Watch 3 Pro se mulțumește cu zile. Astfel, în regim normal de funcționare, cu monitorizarea constantă a activității fizice atunci când a fost purtat și Always On Display activat, noul ceas Huawei a rezistat… trei zile. Ce-i drept, este oferit și un mod Ultra-long Battery Life, care dezactivează numeroase funcții smart în favoarea unei durate a bateriei de ordinul săptămânilor, conform informațiilor oficiale oferite de Huawei.

Huawei Watch 3 Pro

Sincer, având în vedere starea actuală a comunicării dintre aplicația Huawei Health și sistemul de operare HarmonyOS, preferam soluția anterioară LiteOS. În ciuda limitărilor evidente, aceasta oferea uneltele de bază necesare unui asemenea dispozitiv, funcționa adecvat și oferea o durată de viață a bateriei mult peste medie.

La final, putem spune că Huawei Watch 3 Pro este un dispozitiv bine construit, promițător în teorie, însă tras în jos de soluția software imatură pe care o utilizează în acest moment. Vă recomandăm să mai așteptați niște eventuale update-uri de software înainte să renunțați la actualul dvs. ceas inteligent în favoarea acestuia.

Huawei Watch 3 Pro

Urmărește Go4IT.ro pe Google News