Platforma Wear OS devine mai „închisă”. Nu va mai permite instalarea de aplicații din afara magazinului Play

15.02.2021
Platforma Wear OS devine mai „închisă”. Nu va mai permite instalarea de aplicații din afara magazinului Play

Ceasurile cu Wear OS sunt deja în inferioritate, atât din punct de vedere al modelelor disponibile, cât și din punct de vedere al vânzărilor din piață, iar Google va face această platformă și mai puțin atrăgătoare în viitorul apropiat. Dacă până în prezent, ceasurile cu Wear OS erau destul de similare din punct de vedere software cu telefoanele Android, putând instala aplicații din orice surse pe ele, în curând, această capabilitate va fi limitată.

Ceasurile cu Wear OS nu vor mai putea instala aplicații în format APK

Unul dintre avantajele platformei Android față de iOS sau defunctul Windows Phone/Mobile este posibilitatea de a instala aplicații din afara magazinului dedicat de la Google în format APK. Acest lucru s-a păstrat și pe Android Wear și apoi pe Wear OS, însă această funcționalitate nu va rămâne disponibilă și în viitor.

După data de 10 martie, Google nu va mai menține suportul software pentru așa numitul „Legacy Embedded App Model”. Acesta permitea aplicațiilor de telefon să integreze și aplicații de ceas, chiar dacă acestea au fost sau nu descărcate de pe un magazin de aplicații aprobat, adică din Play Store. Astfel, din setările ceasului, puteai alege să instalezi aplicația „neoficială” de pe telefon. Prin acest proces, era posibilă și instalarea unor aplicații dedicate pentru ceas, fără analog pe Android.

Acum însă, aplicațiile de ceas și aplicațiile de telefon vor fi separate, iar în consecință, posibilitatea de a instala aplicații din alte surse pe Wear OS va fi imposibilă. Avantajele ar fi faptul că aplicațiile de ceas vor putea fi descărcate independent de cele de smartphone, iar dimensiunile lor vor fi reduse. De asemenea, și Apple a făcut ceva similar odată cu watchOS 6, pornind un magazin separat de aplicații pentru ceas. Singura metodă pentru a putea instala aplicații pe ceas care nu se găsesc deja în Play Store va fi activarea uneltelor de dezvoltator și copierea lor prin aplicația ADB de pe un computer.

Rămâne de văzut cum vor reacționa fanii platformei Wear OS și dacă libertatea de a instala aplicații era motivul pentru care au ales-o în detrimentul altora. Nici Google nu pare să se concentreze prea mult pe Wear OS, însă. Companii precum Samsung și Huawei, care folosesc platforme software alternative, au reușit să crească în ultimii ani pe partea de ceasuri pentru telefoane cu Android datorită software-ului bine pus la punct și funcțiilor integrate, lăsând în urmă producătorii care încă folosesc alternativa software de la Google.

sursa: Android Police

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult