Instagram și YouTube testează alternative proprietare la TikTok în aplicațiile de mobil

26.06.2020
Instagram și YouTube testează alternative proprietare la TikTok în aplicațiile de mobil

TikTok este un adevărat fenomen mondial, în ciuda faptului că există motive de îngrijorare referitoare la securitatea datelor utilizatorilor. Din acest motiv, platformele mai vechi din domeniul rețelelor de socializare se chinuie să ofere alternative la acesta. Instagram și YouTube dezvoltă fiecare câte o soluție proprietară care să mențină atenția publicului TikTok pe aceste platforme „vechi”. Ambele platforme încep să testeze noile lor funcții de clipuri video scurte.

Instagram Reels, alternativa la TikTok se extinde în afara Braziliei

Instagram a lansat Reels în urmă cu câteva luni în Brazilia. Utilizatorii din această regiune s-au bucurat de această nouă funcționalitate și au oferit feedback în tot acest timp. Se pare că răspunsul a fost destul de pozitiv pentru cei de la Instagram, încât funcția începe să fie lansată la scară mai mare. Următoarele două țări care primesc acces la Reels sunt Franța și Germania.

Practic, Reels nu oferă o experiență complet diferită utilizatorilor de Instagram. Acesta este doar sistemul de înregistrare, care este foarte similar cu cel de pe TikTok, care permite înregistrarea mai multor părți scurte. Acestea pot fi apoi modificate cu diverse setări rapide precum viteza de redare, sau efecte speciale aplicate peste. Clipurile finale au o durată de maximum 15 secunde și pot fi publicate pe conturile de Instagram. Inițial, acestea puteau fi publicate doar pe Story, dar acum pot fi publicate și pe feed-ul principal, disponibile permanent acolo.

Rămâne de văzut cât de eficientă va fi această funcționalitate în viitor. După succesul Stories, copiat la momentul respectiv de la Snapchat, Instagram a încercat să „atace” și YouTube cu IGTV. Această funcționalitate s-a demonstrat a fi una la care utilizatorii nu au răspuns tocmai pozitiv. Secțiunea IGTV încă există și utilizatorii încă publică clipuri acolo, însă nu este nici pe departe una dintre atracțiile principale ale Instagram.

YouTube lansează un experiment propriu pentru a concura cu TikTok

Aplicația YouTube de mobil permite acum sub forma unui experiment înregistrarea de clipuri scurte din mai multe segmente. Aceste clipuri au o limită de 15 secunde și sunt urcate direct pe contul personal. Cei care iau parte la acest experiment pe iOS și Android  vor putea în continuare să își urce din galeria telefonului clipuri mai lungi de 15 secunde sau să facă livestream-uri. Totuși, înregistrarea direct în aplicația YouTube va permite doar acest nou format de clip.

YouTube a mers însă în ultmii câțiva ani spre clipuri din ce în ce mai lungi. De la clipurile de 3-5 minute, care au popularizat platforma, creatorii de conținut de pe YouTube sunt acum încurajați să creeze clipuri de minimum 10 minute și de preferat câteva zeci de minute. Astfel, reorientarea către clipuri scurte de 15 secunde ar putea deranja atât utilizatorii, cât și creatorii de conținut.

Rămâne de văzut ce se va alege de acest experiment YouTube mai târziu, când va fi testat cu mai mulți utilizatori.

sursa: TechCrunch, Google

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult